Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
MASLU [gr. evahelaion (de la evki = rugăciune + elaion = untdelemn) = binecuvântarea untdelemnului]: Taina în care cel bolnav, prin ungerea cu untdelemn sfinţit şi invocarea harului Sfântului Duh de către preoţi, primeşte tămăduirea trupului şi iertarea sufletului.
MĂRTURISIRE - Spovedanie sau Pocăinţă [gr. metonia, lat. Paenitenţia; schimbarea spiritului, căinţa]: Taina în care credinciosul, prin puterea Duhului Sfânt şi rugăciunea Bisericii, primeşte iertarea păcatelor săvârşite după botez, spre înnoirea comuniunii sale cu Dumnezeu şi împăcarea cu comunitatea liturgică al cărei membru este. Deoarece scopul ei este de a readuce pe credincios în starea de curăţie, de a pune <<din nou început>> bun (Petru Damaschin, Învăţături duhovniceşti I, în Filoc. rom., vol. V, p. 218) cum şi de a fi conştienţi de iertarea şi înnoirea primite la botez, pocăinţa se mai numeşte <<harul cel de al doilea>> sau a doua iluminare (Evr. 6,6). Puterea de a ierta păcatele a fost făgăduită apostolilor în repetate rânduri (Mt. 16, 19; 18,17-18), dar Taina a fost instituită prin cuvintele Mântuitorului: <<Primit Duh Sfânt, cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute>> (In 20, 22-23). Taina se practică de la începutul Bisericii (Iac. 5, 14-16, 19-20; I In 1, 8-10), fiind inseparabilă de botez: <<Căci este cu neputinţă pentru cei ce s-au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s-au făcut Duhului Sfânt şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de batjocură>> (Evr. 6, 4-6). De asemenea, practicarea ei este confirmată de scrieri şi scriitori postapostolici şi din perioada patristică: Clement Romanul (Epist. 1 Corinteni, VII, 2-5), Ignatie de Antiohia (Către Smirneni IX, 1), Ep. Lui Barnaba (XIX, 4). Didahia (XIV, 1-2), Policarp (Catre ilipeni VI, 1-2).
MÂNTUIRE [gr. sotiria, lat. salus-utis = mântuire, eliberare, vindecare]: actul în care Dumnezeu, prin întruparea, moartea şi învierea Fiului Său, Iisus Hristos, restabileşte omul în starea de comuniune personală cu El, dându-i acestuia germenele unei vieţi veşnice, noi: “Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică şi această viaţă este întru Fiul Său” (I In 5, 11).
METANIE (sau MATANIE) - (goniklisia = genuflexiune, îngenunchere şi ridicare, şi iar îngenunchere şi ridicare) - este un gest ritual care însoţeşte rugăciunea; este o îngenunchere şi o ridicare (alternate) însoţite de semnul crucii (închinare) şi de adâncă plecăciune până la pământ. Simbolic, metania, ca şi simpla îngenunchere la rugăciune, este o mărturisire a căderii omului în păcat şi ridicarea lui prin Iisus Hristos. Metaniile se numesc şi nişte şiruri de mărgele pe care le ţin pe încheietura mâinii călugării creştini şi de alte religii şi după care (rotindu-le cu degetele) îşi numără şi-şi rostesc rugăciuni.
MINEIELE - (sunt în număr de 12, după numărul lunilor) cuprind imnurile din rânduiala slujbelor din fiecare zi a anului, împărţite pe luni.
MOLITFELNIC - (sau Evhologion, de la grecescul „evhe” = rugăciune) cuprinde rânduiala săvârşirii Sfintelor Taine şi a Ierurgiilor. Un extras pentru preoţii de parohie se numeşte Aghiazmatar.
MUCENIC - martir din primele veacuri creştine, care şi-a dat viaţa pentru Hristos, în timpul persecuţiilor păgâne. Mucenicie, jertfire, moarte în chinuri, pentru credinţă. În tradiţia vieţii creştine, la ortodocşi, se obişnuieşte ca pentru ziua de 9 martie, când se face pomenirea celor 40 de mucenici din Sevasta, care au murit pentru credinţa lor în Iisus Hristos, înecaţi într-un lac, să se facă colăcei din coca de pâine, împletiţi în forma cifrei 8, care se fierb în apă îndulcită cu zahăr şi cu nuci pisate; se pot face mai mari şi se coc în cuptor, de asemenea presăraţi cu nucă pisată şi unşi cu miere. Aceşti mucenici se împart spre pomenirea mucenicilor din Sevasta, care au suferit pentru Hristos.
MUZICA PSALTICĂ - muzică specifică Bisericii Ortodoxe, care are o notaţie diferită de cea obişnuită (lineară) şi are rădăcinile în psalmodierea din vechea sinagogă ebraică şi în muzica vechilor greci. Este diferită de muzica lineară apuseană.
MIEZONOPTICĂ - este slujba de noapte întemeiată pe porunca Mântuitorului: „Vegheaţi dar, că nu ştiţi când va veni stăpânul casei: sau seara sau la miezul nopţii sau la cântatul cocoşilor sau dimineaţa”. Deducem acest lucru şi din Pilda celor zece fecioare, unde la miezul nopţii s-a făcut strigare mare: „Iată mirele vine!”
