Pedeapsa cea dintâi a lui Dumnezeu, după greşeala primei familii de oameni a fost aceasta: “Cu moarte veţi muri”. Şi într-adevăr, după călcarea poruncii, două morţi au venit asupra neamului omenesc. Adam, după 930 de ani, şi Eva, după 950 de ani, au primit moartea trupeasca, iar moartea duhovnicească a fost până la venirea în trup a Noului Adam - Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul nostru.

Noe, al optulea patriarh de la Adam, fiind mare prooroc şi plăcut lui Dumnezeu, trăind 950 de ani, a avut grijă să păzească cu sfinţenie în toată vremea lui un dar de mult preţ moştenit de la patriarhii mai vechi, oasele primei zidiri ieşită din mâna lui Dumnezeu, cu care a învăţat pe fiii săi cea mai înaltă filosofie: “Doamne, fereşte! Să nu ajungem ca strămoşul nostru! Să nu mâniem pe Făcătorul nostru, că iată, oasele lui Adam sunt aici şi sufletul lui se chinuieşte în muncile iadului, pentru ca a călcat porunca lui Dumnezeu”.

 

Să nu uităm că vom muri

Iată filosofia cea mai înaltă pe care a dat-o Noe feciorilor săi: să nu uite că vor muri. Tot în acest sens, Sfântul Ioan Damaschin ne încurajează: “O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viaţă, ca cel ce pururea cugetă la tine, pururea viază”.

Nici un păcat nu va trece de la minte la simţire, nici prin imaginaţia noastră, dacă avem înaintea ochilor moartea. Dacă uităm moartea, murim, dacă nu uităm moartea, trăim, suntem vii cu sufletul în vecii vecilor. De aceea, întreaga activitate a familiei de-a lungul vieţii pământeşti e bine să fie cenzurată de gândul morţii, al judecăţii, al gheenei, al ultimului moment din viaţă, al Împărăţiei cerurilor. Cel mai mare sfetnic, cel mai bun sfetnic, cel mai înţelept sfetnic al vieţii morale, pe care să şi-l aleagă în viaţa tinerii este cugetarea la moarte.

Sfântul Antonie le spunea ucenicilor: “Pururea aduceţi-vă aminte de veşnicie. Pururea să gândiţi că, dacă seara te-a apucat asfinţitul soarelui, nu este sigur că ajungi până dimineaţa. Şi dacă dimineaţa şi-a răsărit soarele, nu eşti sigur dacă mai apuci apusul. Că nu este viaţa în mâna noastră”.

 

Îngerul ne ocroteşte

Dacă dorim cu adevărat să trăim în vecii vecilor, să facem voia lui Dumnezeu, să ne întoarcem la pocăinţă şi la săvârşirea faptelor bune. Sfântul Efrem Sirul ne spune că, în clipa când omul îşi dă sufletul, apar în faţa lui atâţia diavoli, câte păcate a avut omul şi atâţia îngeri sfinţi, câte fapte bune a avut el în viaţă.

Îngerul pe care îl avem de la Sfântul Botez are mare îndrăzneală şi putere în ceasul morţii. De aceea, să ne obişnuim, când ne rugăm acasă, după ce ne-am terminat rugăciunile, să facem şi câteva închinăciuni la îngerul pe care-l avem ocrotitor de la botez şi care ne însoţeşte prin vămile văzduhului după moarte, până la 40 de zile, zicând: “Sfinte îngere, păzitorul vieţii mele, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru mine păcătosul (păcătoasa) !” Dacă nu ar fi el, diavolul ar face cu noi ce ar vrea.

 

Sângele Lui ne curăţă de orice păcat

Cele mai importante slujbe, pentru cei care urmează să primească paharul morţii, sunt spovedania generală şi Sfânta Împărtaşanie, precum şi Sfântul Maslu. De asemenea, întreaga familie a celui adormit în Domnul trebuie să se spovedească imediat, pentru a avea garanţia ca Dumnezeu va primi jertfele ei. Imediat după moarte se fac, timp de 40 de zile, Sfânta Liturghie, parastase cu dezlegări şi milostenie la săraci, care vor ajuta mult sufletul la trecerea vămilor. Chiar de a avut cineva păcate de moarte foarte grele, dacă a murit spovedit, îl scoate Biserica. Sufletul va sta în iad până se curăţă de păcat, pentru ca, spune Sfânta Evanghelie: “Nimic necurat nu va intra în Împărăţia Cerurilor”. Legat de acest moment, un sfânt spunea că a văzut o mare de flăcări şi din marea aceea ieşeau porumbei albi ca zăpada şi zburau la cer. Şi acolo era iadul şi auzea ţipete şi vaiete. “Cum, Doamne, din foc ies porumbei?” s-a întrebat el. Porumbeii erau sufletele oamenilor drepţi, care s-au curăţit prin canon, stând în iad, unde şi-au plătit tot ce erau datori să plătească, că Biserica intervine de pe pământ cel mai mult prin Sfânta Liturghie, pentru ca jertfa şi răscumpărarea noastră se fac prin Sângele lui Iisus Hristos. Cum, de altfel, zice si Apostolul: “Sângele Lui ne curăţă de orice păcat”.

 

Rugăciunea sobornicească şi nominală

Sf. Cuv. Anastasia Stareţa, la sfârşitul vieţii sale, a cerut soborului mănăstirii a sluji Sf. Liturghie şi a face cele cuvenite îngropării, iar după ce s-a dus la Domnul, în a 40-a zi, ne-a mărturisit prin vedenie dumnezeiască: “Cunoscut să vă fie vouă, cum că milosteniile cele ce se fac pentru suflet, până la 40 de zile, cum şi săturarea flămânzilor şi rugăciunile preoţilor, milostivesc pe Dumnezeu; şi chiar mult păcătoase de ar fi sufletele celor adormiţi, primesc iertarea păcatelor de la Domnul, iar de vor fi drepte, apoi aceia care fac pomenirea se îmbogăţesc cu împlinirea a tot binele”. (V. Sf. 12 apr.) Iar, dacă a murit cineva nespovedit din tinereţe şi a avut păcate de moarte, grele, e aproape cum ar fi nebotezat, pentru că nu mai are legătură cu Biserica. Toate slujbele care se fac pe pământ, pentru un asemenea suflet, foarte puţin îl ajută, fiindcă “nimic necurat nu va intra în Împărăţia cerurilor”. Totuşi, îi putem ajuta cu un pomelnic sobornicesc. Referitor la acest aspect dorim să amintim în continuare că Biserica noastră se roagă în două feluri: soborniceşte şi nominal. Rugăciunea sobornicească are loc în timpul Sfintei Liturghii, după “liturghia celor chemaţi”.

 

„Pace, dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt”

În acest moment Biserica se roagă pentru evrei, pentru turci, pentru chinezi, pentru toate popoarele lumii, să le descopere Dumnezeu, Evanghelia dreptăţii. Astfel, în cazul celor pe care moartea i-a găsit nespovediţi, neîmpărtăşiţi, necununaţi sau în alte păcate grele, dacă ştim ce preot l-a botezat (cununat) şi este mort sau alte rudenii spirituale (naşii de botez sau cununie), îi punem pe aceştia în pomelnic, fără să punem numele celui mort nepregătit, scriind sub numele pomenit: “şi cu tot neamul lor cel adormit”. Aici va intra şi el, că este botezat şi este fiu duhovnicesc al lor.

Ferice de creştinul acela care trăieşte pe pământ, iar cu mintea lui trăieşte în cer; cu mintea lui se înalţă la Dumnezeu şi după puterea lui se osteneşte să facă fapte bune, ca să se ducă în Raiul desfătării. Acolo nu mai este moarte, nu mai este bătrâneţe, nu mai este durere, nu mai este boală, nu mai este frică. Ci veşnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, “pace, dreptate şi bucurie întru Duhul Sfânt”.

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Momentul morţii în viaţa familiei creştine.

Comentarii