Ministerul grec al Educaţiei şi Culturii a anunţat, joi, că religia ortodoxă, materie obligatorie în şcolile din Grecia, unde 90% din populaţie aparţine acestei credinţe, va deveni facultativă, informează AFP.
Amintind de situaţia şcolară a elevilor străini din clasele primare şi secundare, o circulară ministerială a anunţat că, de joi, părinţii acestora pot cere conducerii şcolii permisiunea ca fiii lor să lipsească de la cursurile de religie, fără a fi obligaţi să precizeze motivele pentru care au înaintat cererea şi fără a-şi face cunoscută credinţa.
Înainte de această decizie, părinţii elevilor care nu doreau ca aceştia să participe la orele de religie, erau obligaţi să îşi declare credinţa, dacă nu erau ortodocşi.
În urma unei directive venite din partea Uniunii Europeene şi a Mediatorului european, s-a decis ca elevii să poată refuza să participe la cursurile de religie fără ca părinţii lor să fie nevoiţi să-şi declare religia, o informaţie considerată drept personală.
Peste 10% din populaţia Greciei, formată din circa 11 milioane de persoane, reprezintă străini veniţi din Albania şi din alte ţări din Europa de Est.
Cursurile de religie din şcolile din Grecia se referă la ortodoxism, celelalte credinţe fiind abordate într-o mică măsură.
Biserica din Grecia, care nu este separată de stat şi care este, de obicei, foarte prudentă în privinţa acestui subiect, a declarat că va aştepta "precizări" pe această temă din partea Ministerului grec al Educaţiei şi Culturii.
( 4 aug 2008, 14:43:15