Tradiţia atribuie Sfântului evanghelist Luca primele reprezentări ico­nografice ale Sfintei Fecioare. Originalele acestora nu s-au păstrat dar se crede că ele au servit ca prototipuri pentru iconografia de mai târziu.

Cele mai vechi şi cele mai numeroase fresce reprezentând pe Sfânta Fecioară s-au descoperit în cimitirul (catacomba) Priscilla care pentru aceasta a şi fost numit cimitirul sau Catacomba Ma­riei.   

Una din aceste fresce, datând din prima jumătate a sec. al II-lea, re­prezintă pe Maica Domnului alăptându-şi pruncul. Lângă ea, în picioare stând, e un prooroc care arată o stea. Tot aici mai sunt două reprezentări ale Sfintei Maria: Bunavestire şi Închinarea magilor. În prima scenă, Ma­ria stă pe scaun iar lângă ea, în picioare, e Sf. Arhanghel sub chipul unui tânăr fără aripi. În a doua, e aşezată pe un tron, ţinând Pruncul pe genunchi, iar magii îi oferă daruri. Scena subliniază vrednicia ei ca Maică a lui Dumnezeu. Această scenă era des reprezentată (s-au găsit reprezen­tări din sec. II-IV) şi constituia o sărbătoare specială cum mai e şi azi în biserica apuseană. Magii au fost consideraţi primii reprezentanţi ai Bi­sericii creştine proveniţi dintre păgâni. Reprezentarea închinării magilor se vede în sec. VI în mozaicul bisericii Sf. Vitalie din Raveha, cusută pe mantia împărătesei Teodora, în scena în care ea şi împăratul Justinian aduc daruri la Hristos, repetând într-un fel slujirea adusă de craii de la Răsărit. Deseori Sf. Fecioara era reprezentată singură ca Oranta.  Pe numeroase vase liturgice, găsite în catacombe, erau reprezentaţi alături de Sf. Fecioara şi Apostolii Petru şi Pavel, sau mama ei, Sf. Ana, ceea ce sublinia însemnătatea Maicii Domnului ca înaintestătătoare în faţa lui Dumnezeu.

Din sec. IV înainte, unii scriitori creştini, bazaţi pe tradiţia veche, păstrată până la ei, au căutat să formuleze descrieri literare ale chipului trupesc şi sufletesc al Maicii Domnului. Una dintre acestea, transmisă până la noi este a lui Epifaniu (sec. IV) :

"În toate era plină de demnitate şi serioasă, vorbea puţin şi numai când trebuia; bucuroasă la ascultare şi binevoitoare; cinstea pe toţi şi se pleca în faţa tuturora. De statură mijlocie, deşi unii zic a fi (fost) de trei coti. (Faţa o avea, nici rotundă, nici ascuţită, dar mai prelungă); chipul (îi era) de culoarea grâului, cu părul (ascuns) gălbui; cu ochii (vioi şi cu­raţi) având (în ei) nuanţe gălbui (tocmai de culoarea olivelor) cu sprânce­nele (arcuite) lungi (şi puţin negre); buzele trandafirii; cu mâinile prelungi şi degetele asemenea. Şi în fine, toată fiinţa ei era simplă, fără de mândrie sau vreo împodobire omenească, ci smerită, neprefăcută şi fără de prihană, cu îmbrăcăminte cuviincioasă. (Şi afară de acestea... mai presus de toate, era întrânsa multă frumuseţe divină)".

 

Tipurile de icoane atribuite Sf. Evanghelist Luca şi pe care le-ar fi pictat după Cincizecime, se crede că sunt:

a) Maica Domnului, Hodighitria sau călăuzitoarea în care e reprezentată cu pruncul în braţe, amândoi stand cu faţa spre cel care priveşte.

b) A doua reprezentare e tipul Glykofilusa (dulce-iubitoare). Pruncul e strâns lipit cu faţa lângă obrazul Maicii Domnului, pe care o îmbrăţişează. Chipul mamei e îndurerat, prevestind suferinţele viitoare ale Fiului.

c) În unele icoane Maica Domnului e înfăţişată fără prunc, singură, în chip de Orantă. Apare în Deisis rugându-se Mântuitorului, pentru ome­nire.

(sursa: www.crestinortodox.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Maica Domnului în pictura bisericească.

Comentarii