Mai bine am recunoaşte că nu suntem noi cei care am făcut cerul şi pământul. Ne-a atins Dumnezeu zilele acestea cu vărguţa sa. A trimis puţină apă peste noi. A poruncit norilor: “Aruncaţi puţină apă în nordul Moldovei. Poate îşi aduc aminte de Mine. Poate coboară cu picioarele pe pământ. Şi-au luat maşini, şi-au făcut afaceri şi case. Plănuiesc, calculează întruna. Mai ceva ca în vremea lui Noe.”

Oamenii duhovniceşti care se mai roagă şi sunt cu Dumnezeu au simţit o părăsire a harului zilele acestea. Am putea oare trăi fără harul lui Dumnezeu? Am trăi, dar am fi morţi. Cum ar mai putea să fie ajutorul şi harul lui Dumnezeu peste noi dacă trăim în mare parte fără Dumnezeu. Trăim parte ca şi cum Dumnezeu nu există. Dăm impresia că vrem să ne descurcăm singuri.

 

Puţini oameni şi-au întors faţa spre Dumnezeu

A plouat abundent săptămâna trecută. S-a umplut pământul de apă. Apoi s-au umflat albiile pâraielor şi au început să se reverse. Marţi, miercuri, deja se prevesteau inundaţii. Puţini oameni şi-au întors faţa spre Dumnezeu. Prea puţini au cerut ajutorul Lui. Reflexele noastre duhovniceşti sunt amorţite. Terasele şi crâşmele de prin oraşe şi sate au continuat să fie animate. Peisaj trist. Joi noaptea spre vineri, a plouat mult din nou. Au început puhoaiele. S-au rupt poduri, s-au stricat drumuri. Multe sate au fost inundate. Au murit animale, au murit şi oameni. S-au speriat copiii. Pe ici, pe colo, suflete de români au început să şoptească : e bătaia lui Dumnezeu. Sâmbătă s-a simţit o uşoară ieşire din nepăsare. Pe la biserici, pălimarii au început a trage clopotele pentru împrăştierea norilor. La altare, au început rugăciunile pentru contenirea ploilor. O samă dintre oameni – bună parte – au continuat însă viaţa ca mai înainte. Fuga după “fericire”. Orice se opune fericirii trebuie îndepărtat. Duminica trecută, în pericopa evanghelică, am văzut că bunăstării celor din Gadara s-a interpus Mântuitorul, care a vindecat doi demonizaţi. Vindecarea acestor oameni i-a costat două mii de porci, care s-au pierdut, aruncându-se în mare. Mântuitorul a fost alungat.

 

Unii lucrează cu toată puterea la nenorocirea lor

Toţi oamenii îşi doresc fericirea, dar puţini sunt cei care nu lucrează cu toată puterea lor la nenorocirea lor. Cu cât căutăm mai mult fericirea după metodele lumeşti, cu atât ne îndepărtăm de noi înşine şi de adevăr. Cu atât ne apropiem de întunericul tristeţii. Mântuitorul le spune “inteligenţilor” din vremea sa: “Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.” (Mt, 22, 29).

Tragedia noastră şi a Europei întregi, spune Sf. Nicolae Velimirovici, constă în aceea că am ales împărăţia morţii, pe care o credem veşnică, şi am lepădat împărăţia Vieţii Veşnice.

Mai bine ne-am da bătuţi. Cu Dumnezeu nu ne putem lupta. Ar însemna să fim împotriva vieţii noastre. Dumnezeu ne iubeşte, mai mult decât ne iubim noi pe noi înşine. Dumnezeu ne iubeşte şi ne aşteaptă. “Slavă, Doamne, îndelung-răbdării tale!”

(Iulian MARCU, Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni”)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mai bine ne-am da bătuţi.

Comentarii