„Şi ştiind Iisus gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre?” (Matei 9, 4)

 

În multe locuri ale Sfintei şi dumnezeieştii Scripturi aflăm că Dumnezeu Cel Atoateştiutor ştie gândurile oamenilor şi vede mai înainte toate cele ce vom face şi vom gândi noi. Acest lucru îl arată şi psalmistul care zice: Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi (Psalm 138, 16). Prin proorocul Ieremia, Dumnezeu arată acelaşi lucru, zicând: Eu sunt cel ce cerc inimile şi ispitesc rărunchii ca să dau fiecăruia după căile lui şi după roadele isprăvilor lui (Ieremia 11, 20; 17, 10; 20, 12). Proorocul David la fel zice: Cela ce cerci inimile şi rărunchii, Dumnezeule (Psalm 7, 9).

 

Legea Veche

Aşadar, fraţii mei, nu trebuie să ne mirăm că Dumnezeu ştie gândurile noastre, ci mai ales, să ne temem de Dumnezeu, fiindcă El nu numai că ştie gândurile noastre, ci şi pedepseşte păcatele ce nu le vom mărturisi la duhovnic şi nu ne vom pocăi de ele, păzindu-ne mintea de gândurile rele.

În Legea Veche se oprea păcatul numai din lucrare, nu şi din gând. Aşa, de exemplu, zice: Să nu furi, să nu desfrânezi, să nu ucizi... (Ieşire 20, 13-15). Legea veche, având numai umbra lucrurilor viitoare (Evrei 10, 1; Romani 3, 20), avea nevoie de împlinirea şi desăvârşirea ei, deoarece, după mărturia Sfintei Scripturi, Legea Veche nu a desăvârşit nimic (Evrei 7, 19). De aceea a şi venit în lume Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu ca să strice Legea Veche, ci ca să o plinească şi să o desăvârşească, adică să scoată păcatul din gând, din rădăcină (Matei 5, 17; Romani 3, 31; 10, 4; Galateni 3, 24) Legea Darului nu opreşte păcatul numai din lucrare, ci şi din gândire.

Legea Veche se aseamănă cu o coasă care taie iarba pe deasupra pământului, iar rădăcinile rămân, iarba iarăşi crescând la loc. Legea Darului, Sfânta Evanghelie, scoate păcatul din rădăcină, adică din gândire, căci după învăţătura Sfinţilor Părinţi, gândurile sunt rădăcini ale faptelor (Sfântul Nicodim Aghioritul. Paza celor cinci simţiri, 1826, p. 230).

 

Jertfa lui Iov

Sfântul Efrem Sirul, având în vedere că gândurile vor fi pedepsite în ziua cea mare a judecăţii de apoi, zice: "Nu vă aruncaţi în negrijă, fraţii mei, pentru păcatele cu gândul că nu ar fi mari şi nu ar avea osândă de la Dumnezeu. Dacă păcatele cu gândul nu ar fi mari, apoi ar fi socotit Dumnezeu desfrânare întru poftă de femeie şi ucidere întru ură de frate?

Dacă păcatele cu gândul nu ar fi osândite, nu era nevoie ca dreptul Iov să aducă jertfă în toate zilele înaintea lui Dumnezeu, pentru păcatele făcute cu gândul ale feciorilor săi" (Iov 1, 4-5). Dacă păcatele cu gândul nu ar fi mari, nu ar fi zis marele apostol Pavel, că în ziua judecăţii de apoi va descoperi Dumnezeu sfaturile inimilor şi cele ascunse ale întunericului, pârându-i pe dânşii gândurilor lor, şi dând răspuns în ceasul acela pentru ele (I Corinteni 4, 5; Romani 2, 15).

 

Opt gânduri rele

De unde se nasc gândurile rele în mintea noastră? La această întrebare, însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne răspunde, zicând: Cele ce ies din gură pornesc din inimă şi acelea spurcă pe om (Matei 15, 18). Altă dată iarăşi zice: Dinăuntru, din inima omului ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomia, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, pizma, hula, trufia, uşurătatea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om (Marcu 7, 21-23). Dar de câte feluri sunt gândurile rele? La această întrebare spune Sfântul Casian Romanul că opt sunt gândurile răutăţii. Şi care sunt aceste opt feluri de gânduri rele? Cel dintâi gând al răutăţii este al lăcomiei pântecelui; al doilea, al desfrânării şi al poftei de desfrânare; al treilea, al iubirii de argint; al patrulea, al mâniei; al cincilea, al întristării; al şaselea, al trândăviei; al şaptelea, al slavei deşarte; al optulea, al mândriei (Filocalia, vol. I, Sibiu, 1947, p, 97-123).

 

Atenţia supremă se naşte din rugăciune

Prin ce faptă bună putem scăpa de gândurile rele? Atât monahii, cât şi creştinii pot scăpa de gândurile rele prin două fapte bune, şi anume: Prin paza minţii de gânduri numită şi trezvia atenţiei prin sfânta rugăciune şi mai ales rugăciunea inimii. Iar pentru a scăpa de orice gând rău şi de orice patimă, trebuie să unim trezvia atenţiei, adică gândurile curate ale minţii noastre cu sfânta rugăciune. Aceste două fapte bune lucrează strâns unite una cu alta şi se susţin reciproc, după cum zice Sfântul Isihie Sinaitul: "Atenţia minţii şi rugăciunea lui Iisus, se susţin una pe alta, pentru că atenţia supremă se naşte din rugăciunea neîncetată iar rugăciunea se naşte din paza minţii şi atenţia supreme" (Filocalia, vol. IV. p. 42).

 

Gândurile rele, izgonite cu rugăciune

Să nu uităm însă că atât atenţia gândurilor, cât şi sfânta rugăciune sunt alungate din mintea noastră de păcatul uitării. Uitarea este primul păcat din partea raţională a sufletului, care alungă şi stinge din mintea noastră trezvia şi rugăciunea. Acest lucru îl adevereşte acelaşi sfânt părinte, Isihie Sinaitul, care zice: "Blestemata uitare se opune atenţiei, ca apa, focului şi în toată vremea o războieşte cu putere. Precum zăpada nu naşte flăcări, sau apa foc, spinul smochine, aşa nu va fi liberă mintea omului de gânduri rele, de cuvinte rele şi de fapte diavoleşti, dacă nu şi-a curăţit mintea şi inima cu trezvia atenţiei şi cu rugăciunea".

Şi iarăşi zice: "Precum fără corabie nu putem trece marea, aşa fără paza minţii de gândurile rele şi fără chemarea deasă a lui Iisus Hristos, nu este cu putinţă să izgonim momeala gândului celui rău" (Ibidem, p. 48 şi 76).

Căci singurul chip duhovnicesc de a alunga de la noi gândurile rele şi toate cursele vrăjmaşului diavol este de a repeta neîncetat în toată vremea şi în tot locul rugăciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul (sau păcătoasa)".

Deci vă rog să nu uitaţi, când vă vin gânduri şi pofte rele în minte sau în inimă, să le izgoniţi de la voi cu această sfântă rugăciune. De veţi avea paza minţii şi rugăciunea, să ştiţi că va aflaţi pe calea mântuirii.

Acest lucru îl adevereşte şi Sfântul Pimen cel Mare care zice: "Omul ca să se mântuiască, nu are nevoie decât de minte trează şi de rugăciune" (Pateric, Rm. Vâlcea, 1930. cap. 135. p. 186).

(Părintele Cleopa, www.paginiortodoxe.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre păcatele săvârşite cu gândul.

Comentarii