Racla cu moaştele Sf. Pantelimon şi racla cu moaştele Sf. Mucenic Epictet şi Astion au fost scoase duminică, 20 iulie, la ora 12:00, din Biserica Sf. Ilie, în procesiune pe străzile Fălticeniului. Racla cu moaştele Sfântului Pantelimon, „ocrotitorul bolnavilor” a fost depusă, timp de o săptămână, în Biserica „Sf. Ilie”.
Popas la Biserica „Sf. Pantelimon”
Câteva sute de credincioşi au participat ieri la un eveniment religios special pentru locuitorii Fălticeniului. Moaştele Sf. Pantelimon şi cele ale Sf. Mc. Epictet şi Astion au fost purtate într-o procesiune religioasă pe arterele principale ale municipiului, prilej cu care moaştele au fost duse la Biserica „Sf. Pantelimon” din curtea Spitalului Municipal Fălticeni. Aici, preoţii au ţinut un scurt moment religios. Bolnavii au trecut pe sub racla cu moaştele celor doi sfinţi, cu nădejdea că se vor însănătoşi. Procesiunea s-a oprit, apoi, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, după care a traversat Bulevardul Revoluţiei - Piaţa „Nada Florilor” şi s-a întors înapoi la Biserica „Sf. Ilie”.
Cele două racle au fost însoţite de un sobor de preoţi, mai mulţi credincioşi care ţineau în braţe prapori şi icoane, steaguri tricolore, precum şi mulţimea care participase dimineaţă la Sfânta Liturghie, săvârşită în Biserica Sf. Ilie. Pe tot parcursul procesiunii, preoţii au stropit credincioşii cu agheasmă.
Cuvântul de învăţătură de la sfârşitul Liturghiei a fost ţinut de preotul protopop de Fălticeni Constantin Patrolea. Acesta i-a îndemnat pe credincioşi să fie iubitori cu cei din jur, să fie iertător, să facă cele plăcute lui Dumnezeu.
O săptămână de pelerinaj
Moaştele Sf. Pantelimon au ajuns la Fălticeni pe 15 iulie, la ora 18:00, la troiţa din faţa Bisericii „Sf. Ilie”, prin bunăvoinţa Arhiepiscopiei Tomisului. În prezenţa ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor şi ÎPS Teodosie, Arhiepiscop al Tomisului, la sosirea moaştelor s-a oficiat o slujbă religioasă. Miercuri şi vineri, un sobor de preoţi a oficiat Sfântul Maslu pentru bolnavi, iar în dimineaţa zilei de joi
s-a ţinut Slujba Acatistului Sf. Pantelimon.
Sf. Mc. Pantelimon, pomenit la data de 27 iulie, era din cetatea Nicomidei şi se numea Pandoleon, însă, fiind botezat, a primit numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”, primind, totodată, şi darul facerii de minuni, ca doctor fără de plată.
Moaştele Sf. Mc. Pantelimon au fost aduse din Orientul Apropiat şi donate Catedralei din Constanţa, şi au ajuns pentru o săptămână la Fălticeni, la solicitarea credincioşilor şi a preotului paroh al Bisericii „Sf. Ilie”, Ionel Marian.
Sf. Pantelimon - ocrotitorul bolnavilor
Preotul Ionel Marian a spus că „nu ne rămâne decât să ne rugăm. Să-i avem mereu la inimă pe aceşti sfinţi mucenici, să ne rugăm lor şi să avem nădejdea că rugăciunile noastre vor fi ascultate. Dacă nu ar exista sfinţii, în zadar ne-am osteni!”. Aşa cum a spus şi ÎPS Teodosie, când a adus racla cu moaştele Sfântului Pantelimon la Fălticeni, „Sfântul a poposit în mijlocul nostru ca să ne aducă daruri de tămăduire şi să primească rugăciunile şi cererile noastre şi să le ducă lui Hristos”. Credincioşii din Fălticeni au atins racla sfinţilor cu nădejdea că se vor vindeca de tot răul, mai ales că „Sf. Pantelimon este considerat ocrotitorul bolnavilor”.
La procesiune au participat şi oameni politici, primarul municipiului Fălticeni, Vasile Tofan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vasile Ilie şi deputatul PD-L Romică Andreica. Buna desfăşurare a ceremonialului religios a fost asigurată de Jandarmeria Suceava.
(21 iul 2008, 15:17:27