Pe toţi cei ce nu-şi înfrânează inima lor de la dorinţele materiale care nu sunt absolut necesare - nici nu încape cuvânt pentru dorinţele trupeşti - şi nu îşi adună mintea în inimă, ca să le dea împreună cu sufletul lui Dumnezeu, îi aşteaptă îndoita nefericire. Ne întrebăm dacă este întotdeauna rău să doreşti ceva. Iar un părinte ne spune că „Nu, dorinţa inimii nu este rea în sine. Ci atunci când lucrurile, fie şi nepăcătoase, îmi iau o bucată din inimă, îmi slăbesc dragostea mea faţă de Hristos”. Această dorinţă este rea, pentru că vrăjmaşul îmi taie dragostea mea de la Hristos. Când doresc un lucru preţios, o carte de pildă, şi îmi ia o parte din inimă, atunci asta e un rău. De ce o carte să-mi ia o parte din inimă? Cartea să o doresc, sau pe Hristos să-L râvnesc? Orice dorinţă, oricât de bună ar părea, nu este mai bună ca a dori cineva pe Hristos sau pe Maica Domnului. Când îmi dau inima lui Dumnezeu, este cu putinţă ca Dumnezeu să nu mi se dea în întregime mie? Dumnezeu cere inima omului. "Dă-mi, fiule, inima ta" (Pilde 25,26). Dacă omul îi dă inima sa, după aceea, Dumnezeu îi va da orice va iubi inima sa, numai să nu-l vatăme. Numai când se dăruieşte lui Hristos inima nu se iroseşte şi numai în Hristos afli legătura cea bogată a dragostei dumnezeieşti în această viaţă, iar în cealaltă, cea veşnică, veselia dumnezeiască.

 

Să evităm lucrurile lumeşti

Trebuie să evităm lucrurile lumeşti, ca să nu ne răpească inima şi să ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. Să ne îngrijim însă să fie sobre. Dacă doresc să folosesc un lucru frumos, înseamnă că dau toată inima mea frumuseţii şi pentru Dumnezeu nu rămâne nici o bucăţică. Treci pe undeva şi vezi o casă cu marmură, cu o înfăţişare frumoasă, cu sculpturi, etc. Te minunezi de pietre, de cărămizi şi îţi laşi inima ta acolo. Sau vezi într-un magazin nişte rame frumoase pentru ochelarii tăi şi le doreşti. Dacă nu le cumperi, îţi laşi inima ta în magazin. Dacă le cumperi, îţi atârni inima de ramele ce le porţi. În special femeile sunt furate uşor. Puţine sunt acelea care nu-şi vând inima celor deşarte. Vreau să spun că diavolul le fură bogăţia inimii lor cu toate cele lumeşti, colorate, strălucitoare. Una are nevoie de o farfurie? Va căuta să afle o farfurie cu flori. Ca şi cum s-ar acri mâncarea dacă farfuria nu are flori. Unele femei duhovniceşti sunt mişcate de lucruri părute serioase, de un vultur cu doua capete, de pildă.

 

Cum dobândim harul dumnezeiesc

Iar după aceea întreabă: "De ce nu ne mişcă cele duhovniceşti?" Cum să te mişte, dacă inima ta e împrăştiată în dulapuri, între farfurii? Nu ai inimă, ci numai carne, înlăuntrul căreia bate tic-tacul mecanic, ca ceasul, numai ca să poţi merge. Pentru că puţin din inima merge la un lucru, puţin la altul iar pentru Hristos nu rămâne nimic.

Este bine ca fiecare om să insiste în nevoinţă, atunci când îşi doreşte prea mult ceva din cele lumeşti. Chiar de s-ar mâhni inima lor... Deoarece nu faci cele ce o odihnesc, nu trebuie să asculţi mereu de inima. Pentru că dacă ai asculta, ai simţi o bucurie lumească şi apoi o nelinişte, iarăşi lumească. Iar dacă n-o asculţi şi inima ţi se va mâhni deoarece n-ai făcut cele ce o odihnesc, şi te bucuri de asta, atunci vine harul dumnezeiesc. Şi acesta este scopul: să dobândim harul dumnezeiesc, şi ca sa dobândeşti harul dumnezeiesc, trebuie să se taie toate dorinţele, chiar şi bune de ar fi; să se taie voia. Atunci omul se smereşte, şi când s-a smerit, vine harul dumnezeiesc. Când inima va fi nemulţumită lumeşte, atunci se va bucura duhovniceşte. Pe cît poate fiecare, să înveţe să evite „mângâierea” lumească, să aibă lucrare duhovniceasca lăuntrică, ca astfel să dobândească mângâierea dumnezeiască.

(www.crestinismortodox.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bucuria duhovnicească.

Comentarii