Vaticanul a indicat că vrea mai multe reprezentări ale Fecioarei Maria ca o femeie plinuţă, pe jumătate dezbrăcată, alăptându-l pe Iisus, imagini care au fost respinse de Biserică în ultimii 400 de ani, informează thisislondon.co.uk.
Cotidianul oficial The Holy See indică faptul că este timpul să se renunţe la imaginile Fecioarei Maria din ultimii 400 de ani şi ca aceasta să fie reprezentată ca o femeie plinuţă, cu un sân la vedere din care se hrăneşte Iisus.
Ultima ediţie a L'Osservatore Romano publică două articole realizate de critici de artă respectabili, care spun că aproape 1.500 de ani Fecioara Maria a fost portretizată pe jumătate dezbrăcată şi alăptându-şi fără ruşine copilul.
Unul dintre cei doi critici dă vina pe puritanii protestanţi pentru schimbarea tendinţelor în arta religioasă, Fecioara Maria fiind ulterior acoperită cu haine din cap până în picioare. Criticii s-au întrebat chiar dacă bebeluşul Iisus nu a fost hrănit la biberon.
Astfel de curente au fost atât de puternice încât până şi nudurile pictate de Michelangelo în Capela Sixtină au fost acoperite, de teama de a nu ofensa, iar, în prezent, cele mai bune locuri de a o vedea pe Fecioara Maria alăptându-şi copilul nu sunt bisericile, ci galeriile cu artă renascentistă.
Influentul cotidian - care este recunoscut a avea sprijinul papei - cere "reabilitatea spirituală şi artistică" a imaginilor cu Fecioara Maria "iubitoare şi tandră" care îşi alăptează copilul.
Intervenţia criticilor de artă ar putea antrena o reînviere a artei sacre, care ar pune capăt celor 400 de ani de reprezentări "respectabile" ale Fecioarei Maria.
Într-unul dintre articole, scris de istoricul italian Lucetta Scaraffia, aceasta spune că o mare parte din iconografia artei tradiţionale creştine a "fost cenzurată de epoca modernă" pentru că vechile imagini cu Fecioara Maria erau "indecente". Scaraffia mai spune că descrierile ulterioare au diminuat şi latura umană a Madonnei.
Scaraffia spune că reprezentările primilor artişti creştini aveau ca scop demonstrarea realităţii încarnării lui Dumnezeu.
Al doilea articol, scris de preotul Enrico dal Covolo, profesor de literatură creştină şi clasică la Roma, spune că reprezentarea Fecioarei Maria în timp ce-l alăptează pe bebeluşul Iisus este "cel mai elocvent semn că vorba lui Dumnezeu a devenit realitate".
Imaginile cu Fecioara Maria seminud, alăptându-şi pruncul, au dispărut în secolele al 16-lea - al 17-lea, odată cu apariţia calvinismului şi a altor credinţe protestante care indicau faptul că sexualitatea este un păcat.
Astfel de idei au fost acceptate mai ales de catolicii din Franţa, Irlanda şi nordul Europei.
Din acest motiv, foarte puţine biserici sau publicaţii catolice îndrăznesc, chiar şi în prezent, să arate astfel de imagini.
(26 iun 2008, 02:14:27