Era într-una din serile în care Domnul Iisus, după o zi obositoare, în care predicase neîncetat poporului şi discutase cu fariseii şi cu ucenicii Săi, continua să se afle încă în mijlocul lor. Atunci câteva dintre mame au vrut să îşi aducă pruncii la Dânsul, ca să îi binecuvânteze. Ucenicii nu doreau însă să tulbure liniştea Domnului şi de aceea nu le lăsau să se apropie. Atunci Mântuitul a spus aceste cuvinte mângâietoare: "Lăsaţi copiii să vină la Mine" (Luca 18,16). Exact aceasta este cea mai mare datorie a părinţilor creştini: să îi călăuzească pe copiii lor către Mântuitorul Hristos.

             

Veţi întreba desigur, cum este posibil să facem aceasta, de vreme ce Mântuitorul nu mai predică printre noi, ci S-a Înălţat la ceruri?

Împlinirea acestei misiuni sfinte se realizează prin aducerea copiilor la biserică, unde intră în contact cu învăţătura de credinţă ortodoxă şi cu Sfintele Taine, unde învaţă să îl iubească pe Hristos şi să urmeze învăţăturilor Sale. Drumul care duce spre Hristos se întemeiază pe educaţia bisericească creştin ortodoxă.

Cea mai mare problemă a vremurilor noastre este aceea că, în multe cazuri, copii nu primesc o educaţie corespunzătoare. Mulţi părinţi se plâng de aceasta şi pe bună dreptate. Concepţia pe care o au cei mai mulţi despre educaţie este plină de greşeli şi lipsuri.

Educaţia copiilor poate fi asemănată cu un organism bolnav. Atunci când dorim să ne îngrijim de un bolnav, primul lucru pe care trebuie să îl facem, este de a afla ce îl doare. De aceea şi noi ne punem întrebarea: "care este durerea educaţiei copiilor noştri?"

Aceia care petrec mult timp în compania tinerilor, ne vor spune - dacă vor fi sinceri desigur - că ceea ce îi caracterizează este lipsa unui model de viaţă creştin şi a unei morale ortodoxe. Pentru aceasta este responsabilă în primul rând familia. Profesorii de religie ne informează, că de cele mai multe ori, copiii intră la şcoală, fără să aibă nici cele mai elementare noţiuni creştine, care ar fi trebuit să fie dobândite în cadrul familiilor lor.

Îl întreabă pe copil: "Obişnuieşti să te rogi lui Dumnezeu?" Şi primeşte răspunsul: "La noi acasă nimeni nu se roagă!"

Astfel străduinţa educatorului nu găseşte nici un sprijin din partea mediului familial. De aceea este foarte greu de găsit o formulă eficientă, pentru împlinirea unei educaţii duhovniceşti corecte. De multe ori copiii manifestă o mare indiferenţă faţă de biserică sau rugăciune sau nu ştiu să îşi facă nici măcar semnul sfintei cruci. Din gura şcolarilor se aud adesea discuţii obraznice şi impertinente referitoare la teme de credinţă, minciuni, jurăminte false, blasfemii sau chiar declaraţii categorice de necredinţă.

Observăm în acelaşi timp, că la copiii din zilele noastre nu mai întâlnim acele virtuţi fireşti, care ar fi trebuit să împodobească fiecare vârstă a copilăriei.

Despre copilul Iisus, în vârstă de doisprezece ani, aflăm că mergea cu părinţii săi să se închine la templul din Ierusalim si că le era supus. " ...sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni" (Luca 2,52). Acesta este modelul pe care trebuie să îl urmeze fiecare copil. Pe acesta trebuie să îl imite. Se întâmplă asta în zilele noastre?

Vă voi reaminti numai câteva dintre slăbiciunile pe care le au copiii de astăzi, lucru de care şi voi vă plângeţi şi cred că o să-mi daţi dreptate.

1. Mai întâi de toate, aşa cum şi voi înşivă spuneţi, copiii şi-au pierdut buna cuviinţă, sunt nepoliticoşi, alintaţi, sălbăticiţi şi înrăiţi. E de ajuns să le vadă cineva comportamentul faţă de părinţii lor, sau faţă de cei mai mari!

2. Voi înşivă vă plângeţi pentru neascultarea şi minciunile lor, pentru faptul că sunt foarte superficiali şi că nu vor să se gândească serios la viitorul lor. Vă nelinişteşte indiferenţa lor şi dorinţa nestăpânită pentru dobândirea plăcerilor de orice fel.

3. De asemenea spuneţi că ei cunosc lucruri, despre care cei mari vorbesc de obicei cu multă reţinere şi pudoare, şi care, după sfatul Sfântului apostol Pavel, nu ar trebui discutate nici de către cei în vârstă.

 

Cine greşeşte însă pentru toate acestea?

Un răspuns scurt şi corect este următorul: dacă ei nu au fost corect educaţi, cea mai mare parte de vină le aparţine părinţilor.
Desigur că puţini sunt aceia care o vor recunoaşte. Cei mai mulţi cred - şi sunt mândri de asta - că şi-au făcut cu conştiinciozitate datoria. Cine greşeşte atunci, pentru faptul că aceşti copii ai voştri nu şi-au însuşit educaţia necesară?
Veţi încerca poate, să vă plângeţi că Dumnezeu este Cel care poartă toată vina!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Lăsaţi copiii să vina la mine!”.

Comentarii