Hirotesiile - prin ele se conferă un har prin care unii creştini sunt instituiţi în felu­rite trepte de slujitori bisericeşti sau prin care unii clerici sunt pro­movaţi la trepte mai înalte.

Cuvântul hirotesie înseamnă punerea mâinilor, iar cuvântul hiroto­nie înseamnă întinderea mâinii. Ambele cuvinte au avut înţelesul iniţial, de hirotonie, adică de act prin care se transmite harul preoţiei în vre­una din cele trei trepte de instituire divină.

Ele au mai avut însă şi înţelesul de acte prin care se proceda la alegerea unor persoane pentru slujirea bisericeasca sau pentru vreuna din treptele clerului, căci aceasta alegere se făcea prin întinderea mâi­nilor, care era modul obişnuit de a se exprima voturile, ori prin aşe­zarea mâinilor asupra cuiva, ca semn de indicare a lui pentru o anu­mită slujire. În mod special, expresia punerea mâinilor a mai avut şi înţelesul de împărtăşire a harului sfinţilor, prin administrarea Sf. Taine a Mirungerii sau a hrismei, precum şi pe acela de împărtăşire a unei binecuvântări.

Hirotesiile sunt actele prin care se conferă, prin rugăciuni şi binecuvântări, treptele inferioare ale slujitorilor bisericeşti până la cea de ipodiacon, inclusiv, precum şi treptele dezvoltate din cele trei trepte ale preoţiei de instituire divină, ca trepte onorifice, cum sunt de exem­plu treapta de protodiacon şi de arhidiacon, apoi acelea de sincel, protosincel, egumen şi arhimandrit, cea de protopresbiter şi de arhipresbiter, şi cele de arhonti sau demnitari bisericeşti, de la centrele mai importante ale Bisericii vechi, amintirea cărora s-a păstrat şi la noi prin treptele de iconom şi sachelar.

O hirotesie cu totul deosebită şi importantă pentru viaţa Bisericii este aceea întru duhovnic. Ea constă în binecuvântarea pe care epis­copul o dă în cadrul unui ritual aparte, oricărui preot hirotonit în aceas­tă treaptă, adică în cea de presbiter (preot) pentru a administra Sf. Taină a Pocăinţei.

În legătură cu această hirotesie există părerea greşită că abia prin ea i s-ar conferi preotului în cauză cali­tatea harică de a administra Sf. Taina a Pocăinţei. În realitate însă, ea nu reprezintă decât o încuviinţare sau o dezlegare care i se dă preotului să administreze şi această Sf. Taină, pentru care el primeşte calitatea harică necesară prin taina Sf. Hirotonii, la care hirotesia în­tru duhovnic nu adaugă o stare harică de aceeaşi natură cu a Sfintelor Taine şi care singura l-ar face apt pe cel care o primeşte să săvârşească Sfânta Taină a Pocăinţei. El primeşte o binecuvântare care-l întăreşte personal pentru a putea administra cu mai multă chibzuinţă şi pricepere Sf. Taina a Pocăinţei, nu însă un har care s-ar adăuga la acela primit prin Taina Hirotoniei, sporind cumva eficacitatea acesteia.

Trebuie amintit că toate hirotesiile se săvârşesc în afara sfântului altar, pe când hirotoniile numai în interiorul altarului.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hirotesiile.

Comentarii