Purtăm pentru-a cinsti o sfântă Zi,
În care-i pomenim pe toţi eroii,
Cu singurul lor drept: de-a nemuri...
Au fost, cândva, bărbaţi, în toiul vieţii,
Mai mult, sau, poate, mai puţin maturi;
Visau să se întoarcă lângă vetre,
Fără-a purta blestemul celor duri...
Străjuitori la flacăra Cetăţii,
Ei – arma de tărie-n bătălii –,
Au sângerat pe tot cuprinsul gliei,
Să-şi aibă cerul zbor de ciocârlii...
Când ascultăm, prieteni şi neprieteni,
Tedeumul rostit pentru eroi,
Să-i revedem, cum urcă-n noi speranţa,
Ca rodul dăinuirii, prin altoi...
Ei n-au ştiut ce-nseamnă-mbătrânirea,
Şi nici osânda trupului durut;
În templul nemuririi îi petrece,
Doar sunetul viorilor de lut...
Poate revin, prin suflete şi gânduri,
Când ceaţa e albastră peste văi,
Sau când secunda seceră destine,
Fără-a-i deosebi pe buni de răi...
Eroii noştri sunt stejari şi vulturi
Şi flori de câmp, tot câmpul românesc;
De două mii de ani şi mai din urmă,
După furtuni, aici se regăsesc!
(Adrian MIERLUSCA)
www.presamil.ro