Euharistia este "Taina Tainelor", "piscul cel mai înalt al vieţii duhovniceşti", împlinirea promisiunii lui Hristos de a rămâne în noi şi noi întru El (Ioan 6, 56). Mintea este copleşită în faţa măreţiei acestei Taine prin care Hristos se face una cu noi, Trupul şi Sângele Său una cu trupul şi sângele nostru. Venind să ne împărtăşim mărturisim cu credinţă că în Sfântul Potir se află însuşi Preacurat Trupul şi însuşi Preasfânt Sângele lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu pe care îndrăznim a le primi pentru cuvântul Domnului: "Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţa în voi."(Ioan 6, 53).

Sfântul Pavel ne avertizează însă: "Să se cerceteze omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit." (I Cor. 11, 28-30). Ca urmare rugăciunile rânduite de Biserică a fi rostite înainte de cuminecare ne atrag atenţia asupra nevredniciei noastre şi, exprimând teama ca Sfintele Taine ne-ar putea fi spre osândă din cauza învârtoşării noastre, ne cheamă la pocăinţă.

Din păcate observăm în ultimul timp o alunecare a accentului dinspre aceasta teamă cucernică ce vine din conştiinţa nevredniciei dar care nu ne împiedică ci, din contră, ne pregăteşte pentru unirea cu Hristos, spre o foarte lumească frică de boală trupească ce ar putea fi contactată prin împărtăşirea credincioşilor cu o singură linguriţă.

 

Boala vine din necredinţă

Împărtăşirea laicilor cu linguriţa a fost introdusă abia în secolele VIII - IX pentru a se evita profanarea Sfintelor Taine dar, încă de la început, linguriţa capătă semnificaţia simbolică a cleştelui cu care serafimul a luat cărbunele aprins pentru a curăţa buzele profetului Isaia (Isaia 6, 6-7). Trupul şi Sângele Domnului este cu adevărat foc care curăţă sufletul şi trupul de toată întinăciunea. Ca urmare, de-a lungul secolelor împărtăşania cu aceeaşi linguriţă a fost acceptată fără nici un fel de probleme. În aceste condiţii este de-a dreptul ridicol să ne punem problema "eventualului efect antiseptic" al Sfintelor Taine. Dacă totuşi o facem, răspunsul Bisericii îl aflăm chiar în rugăciunea pe care o rostim ca o concluzie a pregătirii pentru cuminecare: "Nu spre judecată sau spre osândă să-mi fie mie împărtăşirea cu Sfintele Taine Doamne ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului".

Practica schimbării sau a spălării linguriţei după împărtăşirea fiecărui credincios ar putea fi justificată de unii, din raţiuni pastorale, pentru menajarea sensibilităţii unor credincioşi. Problema este însă greşit pusă deoarece nu este vorba despre un aspect marginal al vieţii Bisericii unde putem face compromisuri ci de însăşi centrul acestei vieţi. O condiţie principală pe care Biserica o pune celui ce vrea să se împărtăşească este, alături de pocăinţă, credinţa că în potir se află Trupul şi Sângele Dumnezeului celui Viu. Teama de îmbolnăvire din cauza linguriţei dovedeşte lipsa acestei credinţe. Un astfel de om riscă cu adevărat să se îmbolnăvească dar nu din cauza linguriţei ci, după cuvântul Sfântului Pavel, din cauza nevredniciei.

 

Pr. Florin Botezan (www.dervent.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului "Spre tămăduirea sufletului şi a trupului".

Comentarii