Copiii sunt adevărata comoară a neamului nostru românesc." (Patriarhul Teoctist)

"Dintre toate vârstele, copiii sunt preferaţi îndeosebi de Mântuitorul, şi lor, înaintea tuturor, li se dă împărăţia Cerurilor. În logica misterioasă a acestei preferinţe, oamenilor maturi li se adresează următoarea condiţie: "Amin zic vouă: oricine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca pruncul, nu va intra în ea!". Iar pruncul acesta, care e numai un pui de om, e ridicat pe braţe de Iisus şi, peste capetele tuturor, e arătat omenirii drept pilda de creştin model. Dacă te laşi sfătuit de orgoliul tău de om în vârsta, ţi se pare aproape scandalos că trebuie să redevii copil ca să câştigi iubirea lui Iisus Hristos. Şi totuşi, aceasta e legea împărătească a încreştinării noastre. Trebuie într-adevăr, psihologic, să te reîntorci la starea copilăriei pentru a-ţi regăsi linia marelui destin de dincolo de moarte." (Nichifor Crainic)

"Feciorii cei buni sporesc şi cresc numele părinţilor lor şi-l fac fără de moarte, iar feciorii cei răi ocărăsc şi sting numele părinţilor buni." (N. Costin)

"Grija copiilor e pregătirea viitorului creştin şi românesc al neamului." (Nichifor Crainic)

"În satul copilăriei mele nu puteai trece pe lângă cineva fără să saluţi, să dai "Bună ziua!". Era porunca părinţilor, plină de sfinţenie, regula cea nescrisă a pământului românesc. Acum privesc de la distanţa deceniilor, cu un fel de nedumerire, de nostalgie, satul de atunci în comparaţie cu cel de azi." (Patriarhul Teoctist)

"Însemnătatea pe care o dă Mântuitorul copiilor în scena evanghelică a binecuvântării lor, e de o dumnezeiască drăgălăşenie şi devine principiu normativ în creştinism, înţelegem din ea că între Iisus Hristos şi copii există o atracţie spontană. El are braţele deschise către toţi copiii din lume, iar aceşti copii sunt împinşi către Dânsul ca de o putere tainică a sufletului lor. În icoanele care înfăţişează intrarea triumfală în Ierusalim, copiii sunt cei care Îl primesc cu entuziasm mai fierbinte, şi ramurile verzi cu care îl omagiază sunt parcă prelungiri în aer ale sufletului lor fraged. Dar este în aceste icoane un amănunt de o frumuseţe îndumnezeitoare: pe planul întâi e zugrăvit un copil, care se pleacă cu o cucernicie de-o infinită gingăşie şi sărută din mers piciorul Mântuitorului călare pe asin. Zugravul a concentrat în acest amănunt toată adânca pornire şi toată recunoştinţa copilăriei din lume pentru Fiul lui Dumnezeu Care vine. Avem noi dreptul, părinţi sau dictatori politici, oricine am fi, avem noi dreptul să împiedicăm această atracţie spontană şi adâncă dintre Iisus Hristos şi copii?

"Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, ca a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu!", ne porunceşte El. Şi sensul acestor cuvinte este că mai presus de noi, oamenii, copiii aparţin lui Iisus Hristos." (Nichifor Crainic)

"Nu vedem noi oare în copiii noştri, în candoarea fiinţei lor, în simplitatea spiritului lor, în neprihana inimii lor, în toată preacurata lor făptură, ceva din frumuseţea fără asemănare a raiului şi a cerului cu îngeri? Frăgezimea trupului lor ca de lujer, din altă lume, surâsul pe care îl numim îngeresc al gurii lor, lumina suprapământească a ochilor lor nevinovaţi, ciripitul lor ca de păsărele neştiute, rămase undeva departe, în paradis, totul ne sugerează o lume superioară, necoruptă de păcat, dominată de armonie, de iubire şi de lumină nesfârşită. Dostoievski zice că dacă a rămas ceva în lumea noastră care să ne amintească de frumuseţea raiului e frăgezimea frunzelor de primăvară, e ciripitul pasarelelor şi ochii copiilor. Daţi-mi pe toată viaţa ochii unui copil, şi nu voi mai vedea altceva decât lumina fericită a raiului dumnezeiesc. Darul acesta supraomenesc nu-l au pe pământ decât Sfinţii şi copiii. Copiii, din natura lor simplă şi neprihănită cu care vin pe lume din marele mister al lui Dumnezeu. Sfinţii - din nevoinţa unei vieţi întregi de a redeveni asemenea copiilor." (Nichifor Crainic)

"O casă fără copil este ca un clopot fără limbă." (Carmen Sylva)

"Truda educatorului adevărat nu este să-i facă pe copii asemenea nouă, ci să-i salveze pe toată viaţa în simplitatea de spirit şi în curăţenia inimii cu care au venit pe lume. O generaţie nouă e o primăvară nouă a omenirii, şi ea e menită sigur vestejirii dacă voim s-o creştem după asemănarea noastră. Există însă un singur mijloc de a o salvă: când educaţia, fundamental înnoită şi încreştinată, va creşte pe copil după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu." (Nichifor Crainic)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Copiii şi spiritualitatea ortodoxa.

Comentarii