Potrivit unui studiu recent, copiii părinţilor credincioşi sunt mai cuminţi şi par mai fericiţi decât cei crescuţi fără o influenţă religioasă.
Rezultatele studiului au fost comparate cu rata participării părinţilor la slujbele de la biserică, frecvenţa discuţiilor despre credinţa cu copiii lor şi dacă există dispute în familie cu privire la religie.
Copiii părinţilor care participă regulat la slujbe şi vorbesc despre credinţă au fost notaţi ca fiind mai cuminţi şi cu mai multe aptitudini sociale şi de autocontrol decât cei din familii non-religioase, informează novopress.info.
Copiii ai căror părinţi participă împreună la slujbele bisericii au fost notaţi drept cel mai bine adaptaţi şi cu cel mai bun comportament.
Studiul afirmă că influenţa credinţei părinţilor are la bază trei factori. Susţinerea unei congregaţii religioase ar putea fi un ajutor pentru părinţi în încercarea de a-şi îmbunătăţi abilităţile şi de a întări principiile pe care le predau copiilor. Copiii pot fi influenţaţi dacă aud aceste principii de la alţii şi 'pun mai mult la suflet mesajele pe care le primesc acasă'.
De asemenea, congregaţiile religioase tind să pună accentul pe sacrificiul de sine, valorile familiei, care ar putea fi 'foarte importante în construirea relaţiei dintre părinţi şi copii şi în modul în care copiii se dezvoltă în raport cu aceste valori'. Importanţa şi înţelesul sacru pe care religiile îl acordă rolului părinţilor este al treilea factor care are o influenţă asupra bunăstării copiilor.
Totodată, într-un studiu care analizează efectele pozitive ale religiei asupra sănătăţii, publicat anul trecut, cercetătorii au descoperit că cei care merg regulat la biserică trăiesc mai mult. Studiul arată că oamenii care merg la biserică cel puţin o dată pe săptămână trăiesc cu aproximativ 2-3 ani mai mult decât cei care nu frecventează biserica.
(Radio Trinitas)