Ultima vineri din Postul Paştelui se numeşte Vinerea Patimilor sau Vinerea Mare şi e ziua în care Hristos, arestat fiind, a fost dus la guvernatorul roman Pilat din Pont. Acesta L-a trimis la Caiafa. Sub pretextul că iudeii nu au voie să ucidă, acesta L-a retrimis la Pilat.
Evreii, întărâtaţi de mai-marii lor, au cerut să fie răstignit, iar Iisus a pornit, cu cununa de spini pe cap şi Crucea în spate, pe drumul Golgotei.
La ieşirea din cetate, Domnul a căzut sub povara crucii. Atunci, ostaşii l-au silit pe Simon Cirineul să-i ducă Crucea. O femeie pe nume Veronica i-a dat o năframă albă cu care şi-a şters sudorile şi astfel s-a imprimat pe aceasta chipul Domnului Iisus Hristos, aşa cum se găseşte astăzi pictat în biserici.
După Scriptură, ostaşii romani L-au răstignit pe Iisus Hristos, "la ceasul al treilea", adică dimineaţa, la ora 9.00, iar "pe la ceasul al nouălea (pe la ora 15.00) a strigat cu glas tare, cutremurător: "Eli, Eli, Eli, lama sabactani?" - "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?". "Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu. Şi acestea zicând, şi-a dat Duhul." Până la Înviere nu mai bat clopotele.
Prohodul
Mâine seară, creştinii ortodocşi merg la Biserică să asculte prohodul şi să ia parte la Înmormântarea Domnului.
Credincioşii trebuie să îngenuncheze de trei ori în faţa Sfântului Epitaf (o ţesătură pe care este înfăţişată Aşezarea Mântuitorului în Sfântul Mormânt), să sărute Sfânta Evanghelie şi icoana Mântuitorului. La sfârşitul slujbei, preotul înconjoară împreună cu toţi credincioşii biserica de trei ori, în dangăt de clopot. Este ultima oară când mai sună clopotele până în clipa Învierii Domnului. Se ţine post negru şi nu se aprinde focul.
Drumul Crucii
Pelerini creştini din întreaga lume parcurg, în fiecare an, după tradiţia seculară, pe străzile Ierusalimului, traseul numit "Via Dolorosa", chiar dacă după atâtea secole nu se ştie precis dacă ruta, cunoscută şi sub numele de "Via Crucis" - Drumul Crucii -, şi Opririle Crucii ar fi cele adevărate sau o simplă reconstituire simbolică. Evangheliile fac referire la doar nouă dintre întâmplările reprezentate de cele 14 locuri de pe "Via Crucis" în care credincioşii se opresc astăzi să se roage, iar dispunerea spaţială exactă a câtorva dintre evenimente rămâne un subiect deschis înterpretării.
Spre exemplu, cea de-a şasea oprire, care marchează întâlnirea Mântuitorului cu Veronica, se bazeaza pe o povestire popularizată în literatura Evului Mediu.
Legenda spune că Fecioara Maria, mama lui Iisus, a refăcut traseul final urmat de fiul său în fiecare zi care a urmat morţii Mântuitorului. Iar Sfântul Ieremia, scriind în secolul al IV-lea, vorbeşte de mulţimi de pelerini străini care vin să viziteze locurile sfinte. Dar abia prin secolul al XII-lea apare prima menţiune a unui traseu prestabilit, iar acesta nu are absolut nimic în comun cu cel urmat astăzi. Potrivit lucrării "Enciclopedia Catolică", primii pelerini vorbesc despre o rută stabilită de pelerinul englez William Wey, care a vizitat Ierusalimul în cursul deceniului 6 al anilor 1400. Wey descrie 14 "opriri", dintre care puţine corespund geografic cu altfel potrivitele numeric opriri parcurse astăzi. Mai mult, se pare că numărul "opririlor" a variat de-a lungul vremii între 12 şi 31! Şi că actualul traseu ar fi o "compilaţie" a traseelor stabilite în trecut pentru pelerini. Ruta cunoscută astăzi drept "Via Dolorosa" pare a fi fost stabilită în secolul al XVI-lea de către Ordinul Franciscan, ai cărui membri se consideră încă a fi custozi ai Pământului Sfânt.