Părintele Selafiil s-a născut la 1 septembrie 1908 în satul Răcoleşti Criuleni (Basarabia), primind la botez numele de Ciprian. Mama părintelui era o femeie obişnuită care se mai ducea din când în când la biserică... Copilărie de copil năzbâtios... apoi adolescenţă încercată de sărăcie şi încet, încet, drumul spre mănăstire...Apoi prigoana stalinistă.

... Părintele a petrecut în lagăr, în Siberia cinci ani însă nu a povestit niciodată nimic grozav despre cele îndurate acolo, aşa încât puţini ştiau că a fost în lagăr. Toate povestirile bătrânului despre acea perioadă sunt pline de haz, ca să alunge de la sine orice impresie de martir... Dar noi să ne aducem aminte de ce au povestit alţii despre lagărele comuniste şi despre Siberia. Şi nu erau nişte biciscnici, neputincioşi, ci oameni pe care nici iadul nu i-a biruit. Şi tot mai scapă părintele câte ceva din adevărul pătimit, despre frica cumplită care te încearcă atunci când eşti chemat noaptea - de obicei noaptea - la interogatoriu.

Ce ştim noi despre sărăcie? Ce ştim noi despre supravieţuire? Copilărim şi ne petrecem tinereţea timpurie şi poate şi cea mai puţin timpurie alergând şi alegând printre şi dintre jucăriile de plastic oferite de timpul nostru modern. Odată, în generaţia părinţilor noştri, ca să nu mai zic de bunicii noştri, mai de voie, mai de nevoie - că aşa erau timpurile - jucăriile nu ocupau prea mult spaţiu şi prea mult timp în familie. Întâlnirea cu realitatea era inevitabilă. Nu prea aveai unde scăpa de ea.

 

Stăreţie

Părintele Savatie Baştovoi, o minte şi un talent efervescent a ajuns - după ani de explozii de artificii - să poposească - prin mila lui Dumnezeu şi de bunăvoia lui - lângă omul ăsta cu totul şi cu totul împăcat şi binecuvântat, părintele Selafiil de la Noul Neamţ. Şi la căldura şi adăpostul pe care îl oferă astfel de oameni, să îşi repare copilăria şi tinereţea, descoperind uimiri pentru care poate, altădată, n-ar fi avut ochi. Şi în cuvinte simple, ca o poveste spusă unui prieten, ne împărtăşeşte întâmplări minunate de pe lângă un duhovnic minunat. Cum a crescut – frânturi, sărăcie, băutură, incultură... aşa le-am califica noi, cei moderni. Erau timpuri grele. Şi acum pe mulţi dintre noi ne încovoaie durerile astea, cu toate că timpurile sunt încălţate în cizme confortabile!

Cum s-a dus la mănăstire să încerce să trăiască acolo, Ciprian. Şi încet, încet, cu momente de cumpănă, Ciprian ajunge stareţul Selafiil, diamant care dă căldură. Un om simplu, cum ar veni...

Părinte, - a zis Părintele Selafiil - foarte bună carte este Scara Cuviosului Ioan Sinaitul dar lucruri foarte înalte se grăiesc într-însa că nu poate oricine să le priceapă. Eu de-o vorbă, prima dată am dat de cartea asta după ce s-o închis mănăstirea, la un părinte. Am văzut că era pe masă şi am început s-o citesc. Părinte, am citit patru pagini dar n-am înţeles nică, nică. Aşa lucruri înalte se grăiesc într-însa carevasăzică. Da’ amu’ dac-am ajuns la vârsta asta nu numa’ că pot să citesc Scara Cuviosului Ioan da’ pot să şi tâlcuiesc ce scrie acolo.

 

Iubirea care nu îngrădeşte nimic

Că imediat îţi vine în minte ce i-a spus Mântuitorul Sfântului Petru- ‚Fericit eşti Simone, fiul lui Iona că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie asta...’. Întrebări dogmatice naive puse de chilielnici, răspunsuri blânde, echilibrate, realiste date de un om bătrân şi binecuvântat. Exaltări şi încăpăţânări copilăreşti ale ucenicilor, răbdate şi demolate cu naivitate copilărească - caracteristică minunilor ăstora de duhovnici, care îmbătrânesc copii şi care citesc în sufletele noastre ca într-o carte.

Întrebări încăpăţânate, Da’ aici cum, părinte? Da’ dacă aşa cum se face? Ucenici naivi care vor să procedeze corect şi se încrâncenează în corectitudine, căutând să-l forţeze pe părintele Selafiil să dea un răspuns matematic. Şi părintele - ca orice duhovnic de aur şi lumină - tare ar prefera să nu dea un răspuns clar, să-L lase pe Domnul să răspundă şi să lucreze, dar ucenicii ăştia care nu pricep subţirimea iubirii Lui Dumnezeu, iubire care nu îngrădeşte nimic în răspunsuri şi care transformă întrebările în minuni rezolvate dincolo de etică şi corectitudine... Şi toate discuţiile purtate aşa, ca şi cum ai vorbi cu cineva dintre ai tăi, ce mai face cutare, oare noi ce să mai facem, cum a scăpat părintele Selafiil de la moarte printr-o minune, cum îi ia părintele de mână pe cei care vin la el după alinare...

Într-o zi, după ce am citit acatistul Sfântului Gheorghe, părintele, scoţându-şi epitrahilul a zis - "Măi, da’ mulţi or mai fost azi la noi la acatist!". În chilie eram numai părintele şi noi doi care citiserăm. Am tăcut şi nu l-am mai întrebat nimic pentru că oricum n-ar mai fi spus nimic.

Duhovnici minunaţi, preoţi şi monahi care rugându-se, îmbătrânesc lângă noi, lângă care îmbătrânim, pentru rugăciunile cărora ne îmblânzim, a căror dragoste care nu cade ne este nouă cetate!

(Cartea „ Părintele Selafiil - Dragostea care nu cade niciodată” a ieromonahului Savatie Baştovoi se găseşte la librăria „Sf. Voievod Ştefan cel Mare” din Areni)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Părintele Selafiil - Dragostea care nu cade niciodată” - Ierom. Savatie Baştovoi.

Comentarii