Postul adevărat este asociat de Biserică cu rugăciunea stăruitoare. Această alăturare a postului cu rugăciunea dă expresia obiectivă a legăturii noastre cu Dumnezeu, căci, cu cât postul este mai susţinut, cu atât rugăciunea noastră este mai adâncă şi mai vie.

În acest înţeles postul şi rugăciunea, ca arme ale duhului de luptă contra răului, depăşesc graniţele obişnuite ale zilelor calendaristice stabilite şi se permanentizează ca normă de viaţă a credincioşilor.

 

Postul şi rugăciunea se definesc reciproc.

Rugăciunea dă puteri tainice trupului ca să poată posti, iar postul dă aripi sufletului ca să se poată ruga. Aşadar, postul şi rugăciunea sunt, pe de o parte, mijloace intime de exprimare a raportului nostru cu Dumnezeu: trăiri subiective, individuale, care implică pe fiecare credincios; dar, pe de altă parte, ele lucrează în afară, rodesc nemijlocit atât în lupta contra răului, a ispitelor, a patimilor şi a păcatelor, cât şi în relaţiile noastre cu semenii noştri, în mod pozitiv.

În acest chip, postul şi rugăciunea nu devin scop în sine, ci ele se interpătrund cu întreaga noastră fiinţă morală; cu credinţa, cu virtutea şi cu faptele cele bune. Pentru aceasta, locul şi însemnătatea postului şi a rugăciunii în viaţa creştină sunt de o importanţă deosebită. În acest fel să încercăm, pe cât este cu putinţă, să înţelegem rolul postului şi al rugăciunii, locul şi rostul lor pentru viaţa de aici şi cea de dincolo, pentru fericirea şi mântuirea noastră.

 

Postul – mod de viaţă.

Să considerăm postul ca un mod de viaţă, plin de bucuria de a trăi în curăţenie şi Duh, exteriorizat în lumina feţei şi în pacea Duhului. Aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul: "Tu când posteşti unge-ţi capul tău şi faţa ta o spală" (Mat., 6, 17), adică, fiţi bucuroşi, fiţi veseli. Căci pe de o parte, postul opreşte pornirile rele ale vieţii, ceea ce-i un mare folos, iar pe de altă parte, postul ne oferă un curat izvor de virtuţi, care înseamnă cel mai mare folos şi răsplată pentru noi, făgăduită de Dumnezeu celui ce posteşte: "Tatăl vede pe cel ce posteşte şi îi va răsplăti lui".

Este adevărat şi verificat că în fiinţa omului se duce o luptă surdă, între pornirile trupului şi năzuinţele sufletului. Sfinţii Bisericii, mari postitori şi rugători, au arătat aceasta. Sfântul Apostol Pavel a pus în lumină, în chip dumnezeiesc, acest adevăr şi tot el mărturiseşte că din această pricină îşi supune trupul unui sever exerciţiu, pentru a-l face să asculte, în pace, graiurile duhului (Romani, 8, 4-10).

Postul creştin este un mare proces de curăţire a sufletului şi a trupului, ca să ne facă vrednici de a sluji lui Dumnezeu şi de a ne împărăşi cu El.

Postul este deci, o normă de viaţă creştină. El a fost instituit de Dumnezeu la facerea lumii, prin porunca de a nu mânca din fructul oprit (Fac., 3, 16). De la Moise la ultimul prooroc al Vechiului Testament, Sf. Ioan Botezătorul, toţi au postit. La fel toţi patriarhii şi drepţii Vechiului Testament.

 

Postul curăţeşte inima.

Mântuitorul Iisus Hristos spiritualizează postul. El însuşi şi-a început activitatea în istorie după ce a postit şi s-a rugat 40 de zile în pustie (Mat., 4, 1-2). Sfinţii Apostoli au postit, iar Sf. Apostol Pavel ne îndeamnă explicit la post (I Cor., 7, 5). Sfinţii Părinţi, mari postitori, au arătat valoarea postului şi ne-au îndemnat să-l practicăm. Pentru Sf. Ioan Gură de Aur postul este leacul adevărat al trupului şi al sufletului, iar Sf. Vasile cel Mare zice: "Primii noştri părinţi au fost izgoniţi din rai pentru că n-au ţinut postul poruncit lor; noi trebuie să postim ca să intrăm din nou în rai" sau "adevăratul post este îndepărtarea de la rău, înfrânarea limbii, înfrânarea mâniei, lepădarea poftelor, a defăimării şi minciunii".

"Postul, spune Fericitul Augustin, curăţeşte inima, ridică sufletul şi-l închină către căinţă, depărtează răul, potoleşte văpaia poftelor şi aprinde flacăra credinţei".

Avem pildă supremă în acest sens pe însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, pe Sfinţii Apostoli şi pe Sfinţii Bisericii, care sunt expresii de cea mai înaltă ţinută de realizare a noastră pe scara valorilor morale, pentru care postul şi rugăciunea au constituit o condiţie cerută pe drumul spinos al cunoaşterii adevărate a lui Dumnezeu.

 

Postul, ca jertfă.

Postul este o jertfă a fiecăruia, pentru că postul nu este un tipar rigid, care se aplică uniform tuturor, indiferent de puterile fiecăruia. Contează, în cea mai mate măsură, puterea spirituală a fiecăruia, până la atingerea limitelor de sus ale capacităţilor noastre, postul şi rugăciunea devenindu-ne unitate de măsură.

Dar pentru ca postul să realizeze o cât mai perfectă armonie intimă între trup şi suflet, între om şi obşte şi între credincios şi Dumnezeu, el trebuie să se împletească cu rugăciunea. Această împletire ni se înfăţişează ca o necesitate cerută a echilibrului şi a frumosului moral-spiritual.

Ştim că rugăciunea este legătura noastră intimă şi directă cu Dumnezeu; ea este o comuniune de viaţă cu divinitatea. Prin ea preamărim, mulţumim şi cerem ajutorul lui Dumnezeu. Ea alungă ispitele, şterge păcatele, mijloceşte mântuirea, atunci când ea izvorăşte dintr-o credinţă puternică. Dumnezeu ne-a spus să-L "chemăm la vreme de necaz" (Ps., 49 15) şi ştim că "El ne ajută" (Ps., 68), pentru că Domnul Iisus ne-a făgăduit: "cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide".

Trebuie să ne rugăm cu timp şi fără timp (Luca, 18, 1), pentru că numai rugăciunea învinge răul deznădejdii noastre şi ne întăreşte puterea duhului în lupta cu păcatul: "Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu cădeţi în ispită, căci duhul este plin de râvnă; dar trupul e neputincios", ne îndeamnă Domnul Iisus Hristos (Mat., 26, 41).

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Postul adevărat.

Comentarii