Ce vrem noi creştinii? Într-o exprimare directă, să oprim timpul şi să învingem moartea. Semnele bătrâneţii – firele albe de păr, bolile, kilogramele, ridurile – ne aduc aminte de moarte. Alungăm însă gândul; ne vom gândi mai încolo, altă dată. Oamenii duhovniceşti, sfinţii au făcut un efort permanent, toată viaţa lor, pentru a ieşi din timpul istoric şi a intra în timpul lui Dumnezeu, în timpul fără timp. S-au ţinut aproape de Dumnezeu până s-au molipsit de la El de nemurire.

A reuşit şi Făt-Frumos în basmul românesc „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Basm iniţiatic – dovadă a profunzimii strămoşilor noştri. A trecut prin multe încercări fiul de împărat – opoziţia părinţilor, a societăţii, Scorpia şi Ghionoaia, pădurea cu fiare – dar a reuşit. Şi-a împlinit visul. Apoi, asemenea lui Adam, care a călcat porunca şi a părăsit Edenul, a călcat şi Făt-Frumos opreliştea, a intrat în Valea Plângerii şi a părăsit spaţiul din afara timpului. Chinuit de dorul după lumea aceasta trecătoare, a pierdut dorul după infinit.

M-a întristat acest sfârşit pe când eram copil. Ce să-i faci? Învăţăm din toate. Totuşi am o speranţă. Adam şi Eva au suferit „exilul”, dar au fost recuperaţi după o vreme, aşa cum vedem în Icoana Pogorârii la Iad. Mântuitorul sparge porţile iadului, sar lacăte, balamale, cuie, aşchii, îi prinde de câte o mână şi îi răpeşte, îi scoate afară.

Nădăjduim că s-a încheiat cu bine şi cu Făt-Frumos, eroul copilăriei noastre.

Când citesc din când în când psalmul 83, mă gândesc că basmul aceasta a fost inspirat de aici. „Cât de iubite sunt locaşurile tale, Doamne al puterilor! Doreşte şi se sfârşeşte sufletul meu după curţile Domnului ... suişuri în inima sa a pus, în valea plângerii, în locul care i-a fost pus ... mai bună este o zi în curţile Tale decât mii; ales-am a fi lepădat în Casa Lui Dumnezeu, mai vârtos decât a locui în locaşurile păcătoşilor”. Proorocul îşi arată dorul după curţile Domnului.

 

Duminica Sfântului Ioan Scărarul

Duminica aceasta a patra din Post se numeşte a Sfântului Ioan Scărarul, a celui care a scris „Scara Raiului” sau „Scara Paradisului”. Biserica ne prezintă numeroşi sfinţi, persoane umane care au luminat pe semenii lor prin credinţa lor şi faptele lor. Între faptele Sfântului Ioan Scărarul se numără şi aceasta: scrierea acestei lucrări, „Scara Raiului”. Această scară are 30 trepte – capitole, după cei treizeci de ani ai Mântuitorului, până la ieşirea la propovăduire. Astfel, fiecare capitol tratează într-un binegândit suiş duhovnicesc despre câte o virtute, despre liniştea sfântă, despre rugăciune, eliberarea de patimi sau virtuţile teologice. Scara Sfântului Ioan Scărarul ne propune nu un urcuş spaţial, ci unul spiritual. O eliberare de materie şi tentaţiile ei prin exerciţiul postului. O eliberare a minţii de zgura gândurilor rele sau pătimaşe prin trezvie şi rugăciune. O ieşire de sub influenţa duhurilor potrivnice prin spovedanie şi, de asemenea, prin post si rugăciune. Mai mare decât împăratul care stăpâneşte peste ţinuturi, armate şi bogăţii, este cel care îşi stăpâneşte patimile sale.

Pricina lucrării postului asupra duhurilor răutăţii stă în puternica lui lucrare asupra propriului nostru duh. Rugăciunea şi ea este arma minţii şi astfel rugăciunea postitorului devine deosebit de puternică. Într-o astfel de stare de post şi rugăciune, poate duhul nostru să se împotrivească nevăzuţilor săi vrăjmaşi.

Să ne ajute Dumnezeu să folosim cu curaj toate aceste arme pentru a ne apropia de ţelul nostru, dobândirea Împărăţiei Lui Dumnezeu.

Iulian MARCU, Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O scară şi o putere.

Comentarii