M-am întâlnit cu preacuvioşia sa, părintele Iustin Popovici, zilele acestea. Puţin, ce-i drept, dar m-am întâlnit. A fost şansa mea. Un om bun şi curajos. Este sârb de origine, ca şi Sfântul Nicolae Velimirovici. De fapt, pot spune că ei amândoi sunt cele mai mari personalităţi ale sârbilor secolului XX. Sunt sinteză a sufletului poporului sârb, sunt expresia conştiinţei celei mai curate a acestui neam. Un neam mic, dar credincios şi bogat în suferinţă.

Cuviosul Iustin a povestit puţin despre Sfântul Sava (†1236), întemeietorul bisericii şi culturii sârbe. A povestit despre tristeţea Sfântului. E mâhnit şi nu se mai simte acasă printre ai săi. Sârbii lui au pus cultura şi civilizaţia în locul lui Dumnezeu. O cultură şi civilizaţie neputincioase, ca orice este fără Dumnezeu. Nu pot oferi nemurirea. Nu pot împlini dorul adânc al omului după veşnicie. Cultură de cimitir, care nu te poate duce dincolo.

Cuviosul Iustin era trist, dar luminos. Mi-a mai povestit şi despre altele. A trecut prin multe suferinţe, dar nu a renunţat la Adevăr. Spunea: „Să dai totul pentru Hristos iar pe Hristos să nu-l dai pentru nimic în lume”. Observa apoi că, cultura raţionalist-scolastică este nehrănitoare. „Adâncă este foamea sufletului nostru, mai adâncă decât bănuiesc mulţi dintre intelectualii noştri”. Sufletul poporului nu se poate mulţumi cu jumătăţi de adevăr, cu frânturi. Foamea după Adevăr nu poate fi potolită decât de Domnul Hristos.

A fost o perioadă profesor. Elevii îl iubeau mult. Se îngrijea de ei şi se ruga pentru ei, acasă şi la biserică. Încerca să-i lumineze, să-i înveţe să gândească, să poată discerne lucrurile. S-au format în jurul lui multe personalităţi. Unii au ajuns episcopi, alţii preoţi şi profesori. Spunea limpede: „Cel care nu-i învaţă pe elevi viaţa veşnică, acela este un pedagog mincinos.”

 

Dacă n-aş tăcea atât de des...

A traversat amândouă războaiele mondiale şi o perioadă atee. De tânăr a înţeles că nu merită să trăieşti oricum şi a avut curajul de a trăi frumos şi drept. Este adevărat, a avut şansa întâlnirii unor oameni care l-au format.

După această binecuvântată întâlnire, m-am gândit la mine şi apoi – nu la Serbia – ci la oraşul meu şi al nostru, Suceava. De ce nu trăiesc şi eu intensitatea cu care a trăit el? Îmi este frică de ce? De ce nu spun lucrurilor pe nume, aşa cum o făcea el? Ce aş putea păţi dacă n-aş tăcea atât de des atunci când în preajma mea se minte sau se bârfeşte sau se descurajează o iniţiativă frumoasă?

Mi-ar putea răspunde cineva:

Nu trăieşti ca el pentru că nu eşti destul de lămurit tu; sau altul:

Pentru că ţi-e frică să nu-ţi pierzi prietenii şi să te îndepărteze oamenii; şi altul:

Oricum nu vei putea schimba nimic şi îţi faci numai duşmani.

Mi-aduc aminte de părintele Iustin care a scris la o revistă, „Viaţa creştină”. Textele scrise de el se loveau de opoziţia anumitor cercuri, care se vedeau atinse în interesele lor. Părintele spunea: „Viaţa creştină apare încărcată de binecuvântările multor cititori, dar şi de înjurăturile altora. Dacă nu ar fi acestea din urmă, Viaţa creştină nu ar fi creştină, pentru că tot ce este al lui Hristos este piatră de poticnire şi piatră de sminteală.”

 

Căutarea

De ce suntem noi – sucevenii – atât de dezbinaţi? Trăim în fosta capitală a Moldovei, cetatea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, loc îmbibat de istorie, unde au ajuns regii Poloniei şi sultanii Imperiului Otoman. De ce a voit Sfântul Ioan cel Nou să se odihnească la noi şi nu în altă parte? Este oare o întâmplare că blazonul Sucevei este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe? Îl vedem pe plăcile de intrare în oraş. Sfântul Gheorghe omorând balaurul. De ce nu luăm în serios tineretul care se formează în oraşul nostru? Mântuitorul a luat foarte în serios şi tinerii şi copiii. Este necesar un dialog real şi continuu cu tânăra generaţie. Tineretul trebuie ascultat. Are un potenţial nebănuit. E păcat să se risipească. Hai să fim şi noi şansa lor. Fiecare profesor, fiecare preot şi fiecare părinte este chemat să devină un misionar. Tinerii au ceva în comun: căutarea. De multe ori îi pierdem pe tineri prin faptul că nu ştim cum să-i ascultăm şi să le răspundem în mod adecvat. Sper să mă mai întâlnesc cu Cuviosul Iustin Popovici. I-aş pune din întrebările acestea şi încă multe altele.

Puteţi şi dumneavoastră să vă întâlniţi cu el, cum m-am întâlnit şi eu, citind cartea „Cuviosul Iustin Popovici – Viaţa şi minunile”. Se găseşte şi la Librăria „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” (118 pagini – 7 lei).

IULIAN MARCU, Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI
(contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Cuviosul Iustin Popovici, la Suceava.

Comentarii