A apărut prima carte în limba greacă a părintelui arhimandrit Teofil Pârâian
La Editura 'Athos' din Atena a apărut recent cartea: 'Părintele Teofil Pârâian - fără lumină, luminat', în traducerea pr. prof. dr. Konstantin Karaisaridis. Cartea este structurată în două părţi, prima parte fiind intitulată 'Viaţa părintelui Teofil', iar a doua 'Învăţătura părintelui Teofil'. Mai multe detalii despre această carte am aflat de la părintele arhimandrit Teofil Pârâian, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus: 'Părintele Konstantin Karaisaridis a venit la noi la mănăstire, cu prilejul unui simpozion. Ne-am cunoscut, am stat de vorbă, a văzut cărţi scrise de mine, iar el şi-a propus să scrie o carte despre mine, traducând de fapt cartea 'Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine?', după care a luat diferite teme pe care le-a pus în continuarea cărţii, şi aşa s-a realizat o carte de 304 pagini, cu o prefaţă lămuritoare. E o carte edificatoare pentru cei care sunt interesaţi de viaţa mea, de gândirea mea. E o carte de care mă bucur că a apărut'.
PS Părinte Episcop Dr. Ioan Mihălţan a trecut la cele veşnice
Patriarhia Română anunţă trecerea la cele veşnice, în dimineaţa zilei de 17 martie 2008, după o grea suferinţă, a Preasfinţitului Părinte Dr. Ioan Mihălţan, episcop al Oradiei, Sălajului şi Bihorului, până la începutul anului 2007, când s-a retras la cerere din motive de sănătate. Slujba de înmormântare va fi oficiată de un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi la Ohaba, miercuri, 19 martie, de la orele 12.00.
Preasfinţitul Părinte Ioan s-a născut la 26 septembrie 1926, în satul Ohaba, şi a primit la botez numele de Ioan. A urmat cursurile Liceului 'Vasile cel Mare' din Blaj (1939-1947) şi studiile Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1947-1951), susţinând licenţa în teologie cu teza: 'Cele şapte discursuri despre Sf. Ap. Pavel ale Sf. Ioan Gură de Aur'. În anul 1951 a fost hirotonit preot pe seama parohiei din satul natal Ohaba, unde a desfăşurat o importantă activitate pastoral-misionară timp de aproape 40 de ani. Între anii 1973-1976 a urmat cursurile de doctorat, specializarea Teologie Dogmatică Simbolică şi Îndrumări Misionare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar între 1977-1979 a urmat studii de specializare la Institutul Ecumenic de la Bossey (Elveţia) şi la Facultatea de Teologie protestantă de la Strasbourg (Franţa). În 1985 a obţinut titlul de doctor în teologie cu teza: 'Preoţia Mântuitorului şi preoţia bisericească', sub îndrumarea pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae. După ce a intrat în monahism la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, în ianuarie 1990 a fost ales de către Sf. Sinod arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, cu titlul de 'Crişanul', la propunerea Înalt Preasfinţitului Dr. Vasile Coman al Episcopiei Oradiei. În septembrie 1992 a fost ales episcop titular al Episcopiei Oradiei şi instalat la 25 octombrie 1992. A fost numit lector la catedra de Îndrumări Misionare a Institutului Teologic din Sibiu (1985), apoi profesor la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca şi Oradea. A primit titlul de Doctor honoris causa al Universităţii din Oradea. Pe tărâm cultural a publicat o serie de lucrări cu conţinut dogmatic, pastoral-misionar şi duhovnicesc, precum:
- 'De vorbă cu credincioşii', Oradea, 1993;
- 'Îndrumări pentru îndreptarea şi mărturisirea duhovnicească a persoanei noastre', Oradea, 1994;
- 'Seminţe din ţarina cuminţeniei creştine', Oradea, 3 vol., 1994;
- 'Experienţe pastorale', Oradea, 1995;
- 'Idei din Sf. Evaghelii pentru predicile duminicilor şi sărbătorilor de peste an', Oradea, 1999.
Este autorul mai multor studii, articole şi predici, publicate în „Ortodoxia”, „Studii Teologie”, „Mitropolia Banatului”, „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, „Telegraful Român”, „Legea românească” etc. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!
(Trinitas)