Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Domnul spune: „Cine va căuta să-şi scape viaţa sa o va pierde; iar cine o va pierde, o va dobândi” (Luca XVII, 39). Desigur, nu este vorba aici de pierdere, de desfiinţare a fiinţei, a conştiinţei, a chipului din noi, căci “Fiul Omului n-a venit să piardă, ci să mântuiască” (Luca IX, 55). Este vorba de lepădare şi de pierde a iubirii pătimaşe de sine: a răului, a ceea ce a devenit stricăcios în noi, “pentru că ceea ce e muritor să fie înghiţit de viaţă” (II Cor. V, 4). E vorba de răstignirea unei lumi şi firi vechi pentru a obţine în schimb, cum spune Mântuitorul, “o dovadă”, un “câştig”, mai multă “viaţă, un plus de existenţă. “A muri este câştig” zice Sfântul Pavel (Filip. 1, 21). “Grăunţele de grâu dacă mor, multă roadă aduce” (Ioan XII, 24). Învierea este deci o îmbogăţire a persoanei, a vieţii; este o nouă stare şi calitate "a fiinţei, a făpturii, a trupului, care în Hristos cel înviat devine “duhovnicesc, nestricăcios, nemuritor” (1 Cor. XV, 4-3). Iar crucea e calea şi uşa spre această nouă viaţă. De aceea Biserica o preamăreşte: "Bucură-te cruce vistierul vieţii; bucură-te cruce vasul luminii; bucură-te cruce uşa tainelor...!”. În timpul răstignirii, Domnul era supus ultimei ispitiri: “Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu coboară-Te de pe cruce” (Matei XXVII, 42-43). Dar, “tocmai pentru aceasta nu se coboară de pe cruce, pentru că este Fiul lui Dumnezeu”, tâlcuieşte Sf. Ioan Gură de Aur. El pentru cruce a venit! Şi, “a înviat e cu mult mai mult decât a se cobori de pe cruce” , a cobori şi a se întoarce la un trecut depăşit. Crucea ca “pom al vieţii poartă şi odrăsleşte viaţa. Iar învierea vesteşte o nouă dimineaţă, “a opta zi” a creaţiei.
Urmează limpede de aici că, potrivit descoperirii Sfintei Scripturi, crucea este altarul pe care s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu “pentru a noastră mântuire”. Cel ce este deodată Arhiereu şi jertfă, şi-a pregătit şi altarul său pe care prăznuieşte paştele Noului Legământ. Paştele nostru Hristos a fost jertfit pentru noi”, zice Sfântul Pavel (I Cor. V, 7). Iar această jertfă se săvârşea tocmai în timpul când la templu se sacrificau mieii pascali ai Legii vechi. Şi în acel moment lua fiinţă Noua jertfă, cea a Noului Testament şi pe un alt altar. Cum ne explică şi învaţă acelaşi Apostol când spune: “Avem altar dintru care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului” (Evr. XIlI, 13). Altar nou, pentru că Iisus ca să sfinţească poporul cu sângele Său a pătimit afară din poartă". Pentru care şi îndeamnă iarăşi Sfântul Pavel: “Să ieşim dar la El, afară din tabără, luând asupra noastră ocara Lui” (Evrei XIII, 13). Luând, deci purtând “ocara Lui”, adică crucea Lui, întrucât El, Iisus "Începătorul şi plinitorul credinţei, care pentru bucuria pusă înainte-I, a învierii, a suferit crucea, n-a ţinut seama de ocara ei şi a şezut de-a dreapta tronului lui Dumnezeu (Evrei XII, 21).
