Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte duminică un mare aşezământ apostolesc şi sobornicesc, anume cultul sfintelor icoane. Acesta s-a aşezat prin hotărârea Sfântului şi marelui Sinod Ecumenic al şaptelea de la Niceea din anul 787, la care au luat parte trei sute şaizeci şi şapte de Sfinţi Părinţi şi o sută treizeci şi şase de arhimandriţi şi stareţi de mănăstiri. Sinodul a fost condus din partea Bisericii Ortodoxe de Răsărit de Sfântul Tarasie patriarhul Constantinopolului.

Din partea Bisericii de Apus a fost Petru, arhiepiscopul Romei, însoţit de Petru, prezbiter şi egumen al mănăstirii Sfântul Sava din Roma, din partea papei Adrian.

Toţi aceşti Sfinţi Părinţi au hotărât cinstirea Sfintelor Icoane şi au dat anatema pe toţi ereticii luptători de icoane, de la care mulţi sfinţi au suferit mari prigoane şi moarte timp de aproape două secole, de la Leon Isaurul, primul luptător împotriva sfintelor icoane şi până la Teofil cel de pe urmă. După moartea lui Teofil, prin râvna împărătesei Teodora şi a Sfinţilor Părinţi s-a stabilit din nou dreapta credinţă şi cinstirea Sfintelor Icoane, cum a fost şi pe vremea Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, căci Iisus Hristos prin minune nefăcută de mâini, a zugrăvit chipul feţei Sale pe maramă şi l-a trimis lui Avgar, regele Edesei.

 

Chipuri cuviincioase

După tradiţia apostolică, Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, fiind mare pictor, a zugrăvit chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe pe când era ea în viaţă.

Acest mare adevăr îl adevereşte şi Sfântul Sinod al 7-lea ecumenic, zicând:

"Noi păstrăm predaniile Bisericii, întăririle înscris sau în nescris. Una din ele porunceşte a face noi închipuiri de icoane pictate, fiindcă aceasta în unirea cu istoria Evangheliei slujeşte spre adeverirea că Dumnezeu Cuvântul adevărat, şi nu după nălucire, s-a făcut om, şi este spre folosul nostru. Pe temeiul acesta, noi, mergând pe calea împărătească şi urmând învăţătura dumnezeieştilor Sfinţilor Părinţilor noştri şi predaniile Bisericii Ecumenice, căci ştim că în ea locuieşte Duhul Sfânt, cu toată stăruinţa şi luarea aminte hotărâm ca Sfintele Icoane să se pună înainte la fel cu închipuirea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci, fie ele făcute din vopsele sau cu mozaic sau din oricare material. Numai să fie făcute în chip cuviincios" (Ibidem, p. 532-533).

 

Adevărul din icoane

Sfântul Ioan Damaschin, care a suferit mult pentru Sfintele Icoane, scrie despre ele: "În orice lucru este bine de cunoscut ce este în el adevărat sau mincinos şi care este scopul lui, bun sau rău". Tot aşa, când este vorba despre Sfintele Icoane trebuie de cercetat dacă ele sunt adevărate şi pentru care scop sunt făcute. Dacă ele sunt adevărate şi slujesc spre slava lui Dumnezeu şi a Sfinţilor Lui, spre a îndemna la fapte bune, spre îndreptarea fără de prihană şi spre mântuirea sufletelor, apoi noi trebuie să le primim şi să le cinstim, însă nu în alt fel, decât ca pe închipuiri, ca pilde, ca exemple, ca pe nişte cărţi pentru oameni, ca pe monumente (Ibidem, p. 537).

Fiindcă nu toţi ştiu a citi şi nu pot să se îndeletnicească cu citirea, Părinţii au judecat ca toate faptele lui Hristos vrednice de mărire să le închipuiască pe icoane care ar sluji la scurte amintiri. De multe ori se întâmplă că noi nu gândim la patimile Mântuitorului, dar îndată ce vedem icoana răstignirii lui Hristos ne aducem aminte de mântuitoarele Lui patimi, cădem şi ne închinăm, nu materialului, ci Celui ce este închipuit, asemenea cum ne închinăm, nu materialului din care este făcută Evanghelia sau Crucea, ci la aceea ce se închipuieşte prin ele, adică la puterea Duhului Sfânt ce izvorăşte din ele.

 

Nu ne închinăm materialului din care sunt făcute icoanele

Dacă înaintea noastră se află icoana Domnului, noi ne rugăm, zicând: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ajută-ne şi ne mântuieşte!". Iar dacă suntem înaintea icoanei Maicii Domnului:

"Fii apărătoarea noastră înaintea Fiului Tău, adevăratul nostru Dumnezeu spre mântuirea sufletelor noastre!".

Iar dacă este icoana mucenicului, de pildă Ştefan, noi zicem: "Sfinte Mare Mucenic Ştefane, care ţi-ai vărsat sângele pentru Hristos şi ai îndrăznit către Dumnezeu, ca întâiul mucenic, fii apărătorul nostru!" Aşa ne adresăm şi către oricare alt sfânt. Iată încotro trimitem noi rugăciunile noastre prin ajutorul Sfintelor Icoane.

Când împăratul iconomah, aidoma sectanţilor noştri, afirma pe nedrept că la cele şase Sinoade Ecumenice n-ar fi fost icoane şi că despre dânsele nu s-a vorbit, atunci papa Grigorie îi scria; "Împărate, vezi că nimic nu s-a spus nici de pâine, nici de apă, nici nu s-a spus că se cuvine a mânca sau bea. Însă tu ştii, după tradiţie, că acest lucru este necesar pentru întemeierea vieţii. Aşa şi despre icoane era cunoscut din Tradiţie. Înşişi arhiereii aduceau icoane la Sinod şi nici un om iubitor de Hristos nu porneşte la drum şi nu-şi face călătoria fără de icoane. Aşa fac oamenii lucrători de fapte bune şi plăcuţii lui Dumnezeu".

Leonte de Neapole, combătând pe iudeii care învinuiau pe creştini pentru cinstirea icoanelor le răspunde: "Ne închinăm feţelor de pe icoane şi închipuirilor sfinţilor, nu ca lui Dumnezeu. Pentru că dacă ne-am închina lemnului icoanei ca lui Dumnezeu atunci ne-am închina la orice lemn. Şi de s-ar fi şters faţa de pe vreo icoană noi am da-o pe foc, cum facem aceasta de multe ori. Noi creştinii, sărutând cu buzele trupeşti chipul lui Hristos, al apostolului sau al mucenicului, cu sufletul şi cu gândul nostru sărutăm pe Hristos şi pe sfinţii Lui".

(Părintele Cleopa)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Despre cinstirea Sfintelor Icoane.

Comentarii