Ieri, 29 februarie 2008, la ora 10:00, la Palatul Patriarhiei din Bucureşti s-a desfăşurat o consfătuire a reprezentanţilor cultelor religioase recunoscute în România, organizată sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vederea analizării proiectului Legii învăţământului preuniversitar.
În cadrul acestei consfătuiri, la care au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor, conducătorii şi reprezentanţii cultelor religioase recunoscute, prezenţi la întâlnire, au redactat prezentul comunicat, care exprimă o poziţie comună, în legătură cu proiectul de lege discutat:
1. În urma analizării proiectului Legii învăţământului preuniversitar, conducătorii şi reprezentanţii cultelor recunoscute în România consideră că această propunere legislativă trebuie să respecte reperele spirituale şi morale majore ale societăţii, priorităţile pe termen lung şi valorile perene, cu valenţe educaţionale recunoscute, ţinând seama de ceea ce este esenţial în tradiţia românească europeană şi în dimensiunea spirituală a educaţiei tinerilor din ţara noastră.
2. Libertatea este un dar divin şi un drept al omului, iar accesul la educaţia religioasă trebuie asigurat, în mod liber, cu sprijinul comunităţilor locale, respectându-se dorinţa şi dreptul copiilor şi al părinţilor acestora.
3. Educaţia religioasă corespunde principiilor şi obiectivelor psiho-pedagogice, având în vedere mai ales rolul formativ al orelor de Religie.
4. Dreptul de a studia Religia în şcoală, câştigat prin jertfă şi rugăciune, în anul providenţial 1989, este garantat prin Constituţia României (art. 32. (7)) şi prin Legea 489 / 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (art. 32. (1)). Acest drept fundamental trebuie respectat şi pentru că promovează identitatea culturală, morală şi spirituală a cetăţenilor ţării noastre.
5. Educaţia religioasă reprezintă un factor de stabilitate, de dialog, de respect reciproc şi de convieţuire armonioasă în societatea românească, contribuind astfel la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare şi oferind modele viabile şi sfinte pentru viaţa umană.
6. Orele de Religie sunt necesare formării tinerilor, oferindu-le, la o vârstă a căutărilor şi întrebărilor, valori permanente pentru formarea caracterului şi personalităţii lor. Disciplina Religie trebuie păstrată în planurile cadru ale învăţământului liceal, ca parte a trunchiului comun, aşa cum au solicitat foarte mulţi profesori, părinţi, elevi sau parteneri sociali, în cadrul campaniei organizate de Patriarhia Română, sub genericul: „Nu vrem liceu fără Dumnezeu!”.
7. Participanţii la această consfătuire au luat act cu bucurie că reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului susţin menţinerea disciplinei Religie ca parte a trunchiului comun şi la nivel liceal. Sperăm că această atitudine pozitivă va fi reflectată în forma finală a proiectului Legii învăţământului preuniversitar.