Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Adevărul se îmbracă în lumină ca într-o haină, adevărul se acoperă cu cuvântul ca într-o taină. Vădirea lui este dreaptă, simplă şi făţişă.
Buzele mele zămislesc dreptate. Cuvintele gurii mele rostesc adevăr. Urâciune îmi este minciuna pe buze. Sfinţenie este rodul gurii mele. Şi nimic răsucit sau strâmb în grăirile mele.
Totuşi nimic astăzi nu este mai întors, mai răsturnat, mai vrăjmăşit, nesocotit şi mai răstălmăcit decât taina aceasta a adevărului lui Dumnezeu. Tocmai acum, în deplinătatea descoperirii şi Întrupării Sale.
Omul din lume când nu trece nepăsător, azvârle şi nu primeşte adevărurile harurilor lui Dumnezeu. Pentru el au fost şi sunt totală nebunie.
Şi aşa că un scandal al culmilor ni se vădeşte dreptatea drept o nedreptate, deoarece chiar prin această întrupare a Adevărului, mai mult ca niciodată, se vădeşte că numai celor ce au, o să li se mai dea, iar celor ce nu au o să li se mai ia.
Şi acest scandal al culmilor se poate numi Sfânta Descoperire, cu toate cele şapte peceţi rupte şi cu toate cele şapte trâmbiţe ale Judecăţii sunate, şi totuşi cutremurătoare şi neînţeleasă, Apocalipsa cea dintre Golgota şi Judecata de apoi” .
“Nu pot cunoaşte adevărul dacă nu devin eu însumi adevăr, dacă nu vreau să fiu întreg al adevărului, înăuntrul adevărului, să-l slujesc cu totul. Şi mai mult încă, să-l întrupez deplin, cât mai desăvârşit cu putinţă.
Nu e prin urmare mincinoasă mărturia care spune: credinţa creează adevărurile sau, mai bine, credinţa zămisleşte şi naşte adevărurile.
Dar nu pot să întrupez adevărul dacă nu-l doresc cu mare aprindere, dacă nu-l îmbrăţişez, nu mă dăruiesc lui, dacă nu-l fac rodnic întru mine şi apoi nu-l destăinui şi nu-l apăr, nu mă lupt pentru el.
Adevărul e mărturisire, plinătate a credinţei ajunsă rostire, ajunsă cuvânt. De aceea, cum spune aprinsul mărturisitor al viului Adevăr, Apostolul Pavel:
“Cu inima cred întru dreptate, iar cu gura mărturisesc spre mântuire”. Puterea aceasta de a întemeia adevărul în noi, în inima noastră, dar mai ales fructul ei, curajul răspicat de a-l spune cu glas tare, la arătare, în văzul tuturor, de a-l mărturisi, este mântuitoarea rodnicie, cea care întemeiază şi creează însuşi adevărul.
Adevărul este mărturisire, care cere luptă şi apărare şi dezminţire a orice l-ar umbri şi întină, cu preţul vieţii tale, iată ce creează adevărul.
Numai mărturisitorii adevărului, martorii vii ai lui, martirii fac adevărul cel viu.
De aceea, o dată mai mult, bine au spus cei ce au spus ca martirii, mucenicii sunt cei care fac credinţa, mai curând decât credinţa face martirii.
Slăbiciunea în ordinea aceasta nu este îngăduită cu nici un chip” .
Nu pot cunoaşte decât ceea ce eu însumi sunt. Ca să cunosc desăvârşit adevărul eu trebuie să devin adevăr desăvârşit. Din această pricină adevărul cel negrăit de adevărat, adevărul vieţii, pururea e în primejdie de a fi ispitit, tăgăduit, răstignit, ucis.
Octava adevărului
Adevărul poate fi tâlhărit sau numai furat,
poate fi născocit, întâlnit sau câştigat,
poate fi încă ghicit sau poate fi dat,
dar nu e mântuitor decât întrupat.
