Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Dacă îţi place să priveşti la lucruri bune, ziditoare, de folos şi ştii la o adică să-ţi fereşti privirea de cele vătămătoare, eşti un înţelept. Dacă, la polul opus, ochii privesc desfrânări, împreunări de tot felul, cuvinte scrise cu dulceaţă dar şi cu vicleşug, frumuseţe străină, atunci te vei face de bunăvoie dărâmător al templului sufletului tău.
Dacă am putea măcar o fărâmă din învăţăturile apostolilor să punem la inimă, mult ne-ar folosi. Cu înţelepciune de la Duhul Sfânt, Apostolul Pavel, dumnezeiesc părinte al neamurilor, a cunoscut neputinţa omului de a se feri de păcat, de slăbiciuni inerente, şi tot el ne-a dat remedii, adevărate reţete de salvare a sufletelor (vezi Epistolele sale).
Orice alt mădular, orice alt organ al trupului nostru uită după un timp necurăţia, starea de cădere. Mirosul trece mai greu, pipăitul nu o să-l simţi în palme după un timp, gustul trece cel mai repede, cele auzite vor fi şi ele uitate relativ repede. Ochii însă, văzul, în general, ne dau război. Porţi cu tine o imagine chiar zeci de ani şi observi că nu te părăseşte. Asta pentru că ochii sunt fereastră direct către inimă. Dacă ţi-ai deschis fereastra spre lucruri necuviincioase, atunci automat ochii tăi îţi vor răni inima. Dacă ţi-ai deschis inima spre lucruri de folos, atunci inima ta se va hrăni cu dulceaţă duhovnicească.
Ochiul în Sfânta Scriptură
Chiar şi unii oameni căsătoriţi privesc la poze indecente ale corespondenţilor de pe Internet sau la filme vulgare în care oamenii se împreunează mai ceva ca animalele. E de mirare cum aceşti oameni mai au îndrăzneală să privească în ochii soţiei sau ai copiilor după ce au privit la astfel de obscenităţi! Mare lucru este să privim la lucrurile bune. Cugetarea la zidirea lui Dumnezeu, aşa cum ne învaţă unul dintre cei mai desăvârşiţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Vasile, este o şcoală a marii înţelepciuni. Când priveşti cu admiraţie natura, cerul, stelele, întocmirea văzduhului, fenomenele naturii, formele de relief, atunci dai slavă Creatorului, e ca şi cum te-ai ruga fără cuvinte.
Deci se poate să privim şi la lucruri bune, nu numai la cele care ne împing spre iad.
Dacă nu ar fi înţeles gravitatea căderii prin ochi, Marele Vasile nu ar fi separat altarul bisericii de adunarea de credincioşi. Cum aflăm din viaţa Sfântului, s-a făcut aceasta pentru că un diacon privea cu ochi poftitori spre o femeie.
Un alt semn al importanţei ochilor în războirea cu noi, cu lumea şi cu ispitirile este dat de prezenţa în mii de locuri a cuvântului ochiochi în textul biblic, folosindu-se de el, Dumnezeu vrea să ne deschidă mintea să sesizăm cât de grea este căderea prin ochi. în Sfânta Scriptură. Greu de numărat fiind de câte ori apare cuvântul
Iisus a vindecat orbi
Mântuitorul Hristos a vindecat surzi dar şi orbi, nu pentru că a fost un posesor de bioenergie, nu pentru că a fost vraci sau terapeut. Fiind Fiul lui Dumnezeu, Hristos a vindecat surzi şi orbi ca să înţelegem că deschiderea ochilor noştri sufleteşti şi auzirea glasului lui Dumnezeu sunt mult mai importante. Se arată fără preget în Sfânta Tradiţie că este de preferat să ai o neputinţă fizică decât să rişti mântuirea sufletului tău. Pentru a îndepărta o ispită, o muceniţă a lui Hristos şi-a scos ochii (precum a făcut şi un argintar), iar după acest gest, mărturisind prin faptă cuvântul Evangheliei, a putut muta munţi din loc la propriu şi săvârşi prealăudate minuni.
Puţini oameni iau astăzi aminte la cuvântul dumnezeiesc din Evanghelie care ne atenţionează că ar fi mai bine să ne ciuntim mădularele pământeşti decât să dobândim focurile cereşti. Tot mai mulţi, în frunte cu mine, ne hrănim ochii cu multă dulceaţă fără ca măcar să roşim de mulţimea şi duhoarea păcatului care se aşterne în noi şi în faţa ochilor. Păcatul cu ochii intră direct în inimă, iar în inima noastră locul de frunte trebuie să-L aibă Hristos.
