Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Sfântul Grigorie a fost teolog grec, episcop, Părinte al Bisericii, şi este sărbătorit ca Sfânt atât de Biserica Ortodoxă cât şi de cea Catolică.
Sf. Grigorie Teologul (din Nazianz) s-a născut în anul 330, la Nazianz în Capadocia, unde a murit la 25 ianuarie 389
El a fost fiu al episcopului cu acelaşi nume al acestui oraş din Asia Mică. Tatăl său a intrat mai târziu în monahism, devenind apoi episcopul Grigorie de Nazianz (prăznuit la 1 ianuarie), iar mama lui a devenit mai târziu monahia Nona (prăznuită la 5 august).
Numele de Teologul i s-a atribuit în special datorită celor „Cinci Cuvântări Teologice” ţinute la Constantinopol. Ele expun şi apără învăţătura despre Sfânta Treime.
Învăţăturile elementare Sf. Grigorie le primeşte în casa părintească, în Arianz, apoi studiile mai înalte le face la şcoală din Cezareea Capadochiei, unde îl cunoaşte pe viitorul său prieten, Vasile.
De aici trece în Cezareea Palestinei, bogată prin biblioteca şi amintirile unul alt mare scriitor creştin, Origen, apoi studiază la Alexandria şi, în sfârşit, la Atena.
Aici va rămâne 8 sau 9 ani, până în anul 358 sau 359 şi va studia gramatica, retorica, matematica, filozofia şi poezia. Tot aici leagă o strânsă prietenie cu Sf. Vasile cel Mare, prietenie ce va dura până la moarte.
Pe lângă studiile profane, a folosit timpul şi pentru a cerceta şi aprofunda adevărurile Sfintei Scripturi.
De la Atena pleacă la Constantinopol, unde îl întâlneşte pe fratele său, Cezar, care practica medicina, plecând amândoi spre Nazianz.
Aici va primi botezul creştin, după care se dedică vieţii ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde ducea viaţa retrasă şi prietenul său, Sf. Vasile.
În acest loc, departe de zgomotul vieţii lumeşti, în liniştea singurătăţii unde sufletul lor se simţea mai aproape de Dumnezeu, practicau asceza şi studiau Sfintele Scripturi şi alte scrieri creştine. Aici lucrează cu prietenul său la alcătuirea primei filocalii (conţinând scrieri ale lui Origen).
În anul 362, la dorinţa comunităţii creştine din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simţind că prea grea această sarcină, a fugit la prietenul său, Sfântul Vasile, aflat la mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta la păstorirea eparhiei acestuia.
În anii 363 – 364, eparhia era tulburată de erezii. Sfântul Grigorie l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie.
În anul 370, Sfântul Vasile cel Mare a fost ales Arhiepiscop al Cezareii, iar în anul 372, Sfântul Grigorie a fost ales episcop de Nazianz.
În anul 379, chemat stăruitor de comunitatea ortodoxă din Constantinopol, a mers în capitală pentru întărirea dreptei credinţe. În anul 381 a participat la Soborul al doilea a toată lumea, ţinut la Constantinopol, după care s-a întors la Nazianz. În anul 383 s-a retras la casa sa natală, dedicându-se scrisului, până la trecea să către Domnul, în anul 389
Sf. Grigore despre pedagogia divină în revelarea Sfintei Treimi:
"Vechiul Testament proclama limpede pe Tatăl, mai nedesluşit pe Fiul. Cel Nou l-a arătat pe Fiul, a făcut să se întrezărească dumnezeirea Fiului. Acum Duhul are drept de cetăţenie printre noi şi ne dă o viziune mai clară despre sine. Într-adevăr, nu era prudentă proclamarea pe faţă a Fiului, pe când nu se mărturisea încă dumnezeirea Tatălui, nici adăugarea Duhului Sfânt ca o povara in plus, ca să folosesc o expresie cam îndrăzneaţă, pe când nu era încă recunoscută dumnezeirea Fiului... Numai prin înaintări şi progresări din slavă în slavă lumină Treimii va lumina în cea mai limpede strălucire"
Sf. Grigore despre Botez:
"Botezul este cel mai frumos şi cel mai minunat dintre darurile lui Dumnezeu (...). Îl numim dar, har, ungere, luminare, haina de nestricăciune, baie a renaşterii, pecete şi tot ce poate fi mai scump. Este dar, pentru ca este oferit celor care nu aduc nimic, este har, fiindcă este dăruit chiar şi celor păcătoşi; botez, pentru că păcatul este îngropat în apă; ungere, pentru că este sfânt şi regesc (aşa sunt cei care sunt unşi); luminare, fiindcă este lumină strălucitoare; haina, fiindcă acoperă ocara noastră; baie, pentru ca spăla; pecete, fiindcă ne ocroteşte şi fiindcă este semnul puterii lui Dumnezeu"
Sf. Grigore despre harul şi misiunea preoţească:
„Înainte de a-i purifica pe alţii, trebuie să începi prin a te purifica pe tine însuţi; ca să poţi învăţa, trebuie să fii tu însuţi învăţat; să devii lumina, ca sa luminezi, să te apropii de Dumnezeu, ca să-i poţi apropia de El pe ceilalţi, să fii sfinţit, ca să sfinţeşti, să duci de mână şi să sfătuieşti cu înţelepciune. Ştiu ai cui slujitori suntem, la ce înălţime ne aflăm şi cum este Acela spre care ne îndreptăm. Cunosc măreţia lui Dumnezeu şi slăbiciunea omului, dar şi puterea lui. Aşadar, cine este preotul? Este apărătorul adevărului, se înalţă împreună cu îngerii, preamăreşte laolaltă cu arhanghelii, ridică pe altarul din ceruri jertfele, este părtaş la preoţia lui Hristos, plămădeşte din nou făptura, reface în ea chipul lui Dumnezeu, o zideşte din nou pentru lumea de sus şi, lucrul cel mai însemnat - este îndumnezeit şi îndumnezeieşte”
