HILIASMUL (I)

Să vedem acum care a fost pe scurt parcursul acestei căderi.

Desprinderea raţiunii de credinţă

„În cadrul scolasticismului medieval occidental, învăţătura creştină a fost „sistematizată” şi subordonată logicii. Logicitatea devine întâiul test al adevărului, iar izvoarele vii ale credinţei, secundare. Sub această înrâurire, omul apusean pierde legătura vie cu adevărul. Creştinismul este redus la un sistem, la un nivel omenesc. Este o încercare de a face prin eforturi omeneşti ceva mai bun decât creştinismul. Dovezile existenţei lui Dumnezeu formulate de către Anselm de Canterbury sunt un exemplu în acest sens - el este „mai deştept” decât Sfinţii Părinţi.

Astfel, în Evul Mediu, atunci când creştinismul a început să fie redus la un nivel exterior, omenesc, în mod inevitabil Împărăţia lui Dumnezeu a început să fie văzută în termeni lumeşti, hiliaşti. Pe lângă definiţia teologică de erezie creştină aparte, hiliasmul se poate aplica în general oricărei credinţe seculare într-o epocă viitoare de desăvârşită pace şi cerească binecuvântare pe pământ. Alături de nihilism (căruia îi alcătuieşte doar „latura luminoasă”), hiliasmul este până astăzi cheia pentru înţelegerea spiritului vremii, căci el este centrul în jurul căruia gravitează o mulţime de elemente disparate.

La mai puţin de un secol după Marea Schismă, abatele romano-catolic Gioachimo da Fiore, a început să predice venirea pe pământ a „Celei de-a treia Epoci, a Sfântului Duh”, iar învăţătura lui a stat la temelia unor mişcări franciscane timpurii.

În Renaştere s-a încercat un compromis între nou şi vechi, între creştinism şi umanism. Noile forţe erau mult prea puternice pentru a se mulţumi cu un simplu compromis, iar Biserica avea să conştientizeze, mai devreme sau mai târziu, că printr-un astfel de „compromis” îşi vânduse, de fapt, sufletul.

În timpul Reformei protestante, hiliasmul a fost îmbrăţişat de anumite secte fanatice milenariste, precum anabaptiştii din Munster (Germania), care au instituit obşti comune, au abolit proprietatea privată şi şi-au impus ideile prin teroare, omorând pe oricine îşi exprima dezacordul şi lăsând cadavrele în văzul tuturor, ca un avertisment. Anabaptiştii din Munster şi-au numit oraşul „Noul Ierusalim” şi pretindeau că trăiesc în „epoca a treia”, epoca biruinţei sfinţilor.

Filosofia scolastică apărută în cadrul credinţei în apusul Europei a fost urmată astfel de reformarea credinţei, pentru ca în final să se ajungă la filosofia din afara credinţei.

 

Ruptura 

Din secolul XVIII, modernismul intransigent avea să fie liber să facă tot ce poate în afara Bisericii (fie ignorând-o, fie atacând-o). Începând din secolul XVIII, trăim într-o „lume nouă”, o lume a cărei continuitate a fost frântă, o lume care nu mai era „dată”, ci una care trebuia construită, o lume din fragmentele căreia omul - de acum împotriva, şi nu împreună cu natura şi cu Dumnezeu - va încerca să-şi construiască propria casă, propria cetate, propria Împărăţie - noul său Turn Babel. Ideea unei „noi ere”(new age) impregnează, fireşte, întreaga structură a ultimelor două secole, atât de preocupate de „progres”, care este ideea-cheie a conceptului de revoluţie (de la cea franceză la cea bolşevică) şi ideea centrală a ocultismului modern, datorându-şi probabil larga răspândire în principal masoneriei. În termeni creştini, aceasta este credinţa lui Antihrist, impregnând întreaga concepţie ecumenistă de această erezie şi de viziunea „reîntemeierii Bisericii”. Această nouă gândire identifică Împărăţia Cerurilor cu „noua epocă” sau pune accentul pe un timp şi /sau pe un creştinism cu totul nou, ce face ca rânduielile creştine sa fie cu totul „depăşite”: o nouă morală, o nouă religie.

Este prielnic pentru cauza hiliastă faptul ca trăim, începând din 1917, în „era post-constantiniană”; fiindcă tocmai la începutul acesteia, adică in epoca de aur a Părinţilor, fusese zdrobită erezia hiliastă. Şi într-adevăr, odată cu Revoluţiile ce au răsturnat era Constantiniană suntem martorii unei reforme a creştinismului ce pune capăt Bisericii ca unealtă a harului lui Dumnezeu pentru mântuirea veşnică a oamenilor, înlocuind-o cu „evanghelia socială”.

Texte selectate de Bogdan Bratu  - Fundaţia SFINŢII MARTIRI BRÂNCOVENI (contact: fundatia_smb_sv@yahoo.com, site: www.fundatiasmbsv.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită?.

Comentarii