Clădirea destinată să fie biserică devine prin sfinţirea ei de către arhiereu locaşul lui Hristos, locaşul în care se va putea săvârşi Sfânta Liturghie, având pe Hristos ca lucrător în ea, ca Cel în al cărui Trup şi Sânge se vor preface Cinstitele Daruri, ca să se împărtăşească credincioşii cu ele, şi pe a cărei Masă se va odihni în chivot neîncetat cu Trupul şi cu Sângele Lui sub chipul pâinii şi vinului, ca punte neîncetată între pământ şi cer, între Dumnezeu şi creaţie, spre a fi de folos credincioşilor în orice clipă ar voi.

Rugăciunile şi actele arhiereului de la sfinţirea bisericii exprimă într-o mare varietate de forme acest fapt al sălăşluirii lui Hristos.

 

Mirenii intră în bise­rica gata sfinţită

În timpul sfinţirii bisericii mirenii se scot afară, căci sfinţirea bise­ricii sau a locului unde se sfinţesc oamenii, nu vine de la ei, ci de la Hristos, închipuit de arhiereu şi lucrător prin el, înconjurat ultimul de preoţi, iar primul de îngerii Lui nevăzuţi. Mirenii trebuie să intre în bise­rică gata sfinţită, căci ei nu se apropie de Hristos şi nu primesc mântuirea de la El decât după ce a înviat şi după ce este vestit de Apostoli peste care a coborât Duhul Lui cel Sfânt şi sfinţitor. Căci sfinţirea bisericii repre­zintă coborârea Duhului cel Sfânt al lui Hristos peste Apostoli, în foişorul de sus, care devine primul locaş bisericesc şi este o extindere a acestei coborâri în locaşul bisericesc ce se sfinţeşte.

 

Ungerea Sfintei Mese

După spălarea cu apă (şi săpun), Sfânta Masă se spală cu vin şi cu apă de trandafiri, care închipuie spălarea trupului lui Iisus după moarte, cu mir de preţ, spre cinstirea Lui.

Urmează apoi ungerea Sfintei Mese cu Sfântul Mir, în chipul crucii. Prin această coboară Sfântul Duh în unire cu Tatăl şi cu Fiul, în urma jertfei aduse de Hristos

pentru noi. Duhul Sfânt rămâne astfel în Sfânta Masă, lucrând din ea prin preot în toate Tainele şi ierurgiile, dar mai ales realizând prefacerea euharistică.

Se pun apoi patru bucăţi de pânză pe cele patru colţuri ale Sfintei Mese, cu icoanele celor patru Evanghelişti, arătându-se ca pe Hristos, piatra cea din capul unghiului, sunt aşezaţi Apostolii ca temelie, ca primul început al zidirii bisericii pe El şi că El e făcut cunoscut în cele patru direcţii ale lumii prin Sfintele Evanghelii.

Sfânta Masă, închipuind pe Hristos, e îmbrăcată apoi în cămaşa care înfăţişează giulgiul lui Hristos. Iar deasupra ei se pune o pânză albă, care reprezintă haina de slavă şi de lumină a Lui. Moartea şi învie­rea sunt unite în El. Peste pânza albă se aşează Sfântul Antimis, care reprezintă îngroparea sau jertfa lui Hristos, având în el moaştele u­nui mucenic.

 

Duhul Sfânt, prezent în toată biserica

Antimisul se dă fiecărei biserici de către arhiereul de care depinde, căci Biserica întemeiată de Hristos prin Duhul Sfânt întâi în Ierusalim, se întinde tot de către El prin arhierei, ca organele Lui, în Bisericile locale ce se ţin toate într-o unitate de timp şi spaţiu prin episcopi, urmaşii Apos­tolilor, care şi ei se ţin într-o unitate.

Deasupra antimisului se pune Sfânta Evanghelie şi crucea, pentru ca prin învăţătura şi jertfa Sa mântuieşte Hristos pe credincioşii ce ţin de ea (de Biserică). Dar acesta este şi un mod al Bisericii de a se menţine în tradiţia apostolică vie. Acelaşi Duh Sfânt al lui Hristos cel jertfit şi înviat, prin care Hristos a întemeiat în ziua Cincizecimii Biserica, vine prin sfinţi­rea bisericii de către arhiereu şi a antimisului dăruit de arhiereu după sfinţirea lui, şi continuă să lucreze şi în timpul nostru şi în fiecare Biserică locală, comunicându-L credincioşilor pe acelaşi Hristos adevărat şi întreg.

După aceea episcopul cădeşte biserica şi un preot, mergând după el, unge cu Sfântul Mir toată biserica. Duhul Sfânt nu stă numai în Sfânta Masă, ci îşi răspândeşte prezentă în toată biserica, cum s-a răspândit unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească în Hristos la toată firea omenească a celor ce primesc pe Hristos prin credinţă.

 

Cincizecimea şi Euha­ristia sunt strâns unite

Apoi arhiereul, intrând în Sfântul Altar, îngenunche în faţa Sfintei Mese, şi după altă rugăciune, încheie lucrarea de sfinţire a noului locaş cu următoarea rugăciune în care se arăta că sfinţirea noului locaş este o adevărată Cincizecime sau continuarea aceleia: "Mulţumim Ţie, Doamne, că darul pe care l-ai vărsat peste Apostolii Tai, l-ai vărsat şi peste noi, păcătoşii. Drept aceea ne rugăm Ţie, ca jertfele ce se aduc într-însa să se prefacă întru Prea Sfântul Tău Trup şi Sânge al Unuia Născut Fiului Tău, spre mântuirea a toată lumea şi a nevredniciei noastre". Duhul Sfânt nu se pogoară pentru că Hristos rămâne în cer, ci pentru a face ca Hristos să vină cu Trupul şi Sângele Său pe Sfânta Masă sub chipul pâinii şi vinului, ca să se împărtăşească, pline de Duhul Sfânt, credincioşilor. Cincizecimea şi Euha­ristia sunt strâns unite, cum e unită Cincizecimea cu toate Tainele, lucrarea Duhului Sfânt fiind una cu lucrarea lui Hristos. Din Hristos se răspândeşte Duhul Sfânt; în Duhul Sfânt e prezent Hristos în mod nevăzut. Lucrarea Duhului Sfânt e forma simţită a lucrării lui Hristos.

Apoi arhiereul, dezbrăcându-se de giulgiul ce l-a avut deasupra odăjdiilor sale, se duce la biserica veche şi aduce cu pompă moaştele sfinţilor mucenici şi le aşează în noua biserică, arătându-se iarăşi menţinerea tradiţiei vii a Bisericii, cu transmiterea Duhului Sfânt, ca transmitere a sfinţe­niei şi lucrării aceluiaşi Hristos adevărat şi întreg. (Părintele Dumitru Stăniloae)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfinţirea Bisericii.

Comentarii