Familia este prima şi cea mai mică celulă a organismului social şi o biserică mică în marea comunitate a Bisericii. De aici, interesul, deopotrivă, pentru familie din partea Statului şi din partea Bisericii. Desigur, în măsuri diferite pentru Stat, dar totdeauna prezentând acelaşi interes major indiferent de ideologiile veacului privind familia şi problema demografică, pentru Biserica şi Morala creştină ortodoxă, de-a lungul timpului şi mai cu seamă astăzi într-o societate cu o gândire socială secularizată.

 

Căsătoria

Originea căsătoriei şi deci a familiei stă în însăşi natura socială a omului şi a vieţii lui, precum şi în voinţa lui Dumnezeu exprimată pozitiv la crearea omului:

<<Şi a zis Dumnezeu: <<Să facem om după chipul şi după asemănarea noastră, … Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său … a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: <<Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-L stăpâniţi şi domniţi … peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul>> (Fac. 1, 26-28).

Ca orice instituţie, familia se întemeiază printr-un act, şi anume prin căsătorie, adică prin legătura de bună voie şi pe toată viaţa, a unui bărbat şi a unei femei.

Căsătoria ca instituţie divină naturală (jure divino naturale), a fost aşezată în forma monogamă de Dumnezeu în rai, la crearea omului: <<Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el>> (Fac. 2, 18). Pentru a reface caracterul monogam al căsătoriei, întinată şi ea prin căderea protopărinţilor, Mântuitorul Hristos a ridicat căsătoria la rang de Sfântă Taină, redându-i prin împărtăşirea harului comuniunii bipersonale celor ce realizează împreună legătura ei naturală, rostul şi importanţa ei primordială. De aceea şi Sfântul Apostol Pavel o numeşte <<mysterion mega>> şi o aseamănă cu legătura dintre Hristos şi Biserică (Efes. 5, 23 şi 32), subliniind astfel că în căsătorie legătura sufletească dintre soţi stă pe primul plan, determinând comuniunea şi unitatea soţilor în această comuniune şi prevalând însoţirea conjugală.

 

Cununia

Ţinând seama şi de acestea şi având în vedere rostul divin natural al căsătoriei, definiţia dată acesteia, acceptată de dreptul civil, sună simplu: <<Căsătoria este unirea legitimă a două persoane de gen diferit ca să vieţuiască în comunitate nedespărţită, să nască copii, să-i crească şi să se ajute reciproc>>.

În lumina Moralei creştine ortodoxe şi a dreptului canonic, căsătoria este legătura şi unirea monogamă dintre un bărbat şi o femeie pentru toată viaţa şi o participare reciprocă la dreptul divin şi uman.

Această definiţie corespunde voinţei înseşi a lui Dumnezeu exprimată la creaţie: <<Şi a făcut Dumnezeu pe om, bărbat şi femeie>> (Fac. 1, 27); <<soţii, vor fi amândoi un trup>> (Fac. 2, 24; Mat. 19, 5), împlinind astfel porunca: <<creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul>> (Fac. 1, 28) căci <<femeia nu este fără bărbat, şi nici bărbatul fără femei în Domnul>> (I Cor. 11, 11), şi <<cine-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte>> (Efes. 5, 28).

Din definiţia dată reţinem că contractul nupţial-matrimonial, adică consimţământul unui bărbat şi al unei femei de a trăi împreună viaţa, în comunitatea căsătoriei, este premisa şi condiţia naturală a Tainei cununiei şi deci a familiei creştine. Desigur, acest contract matrimonial nu are voie să contrazică legile bisericeşti şi nici pe cele civile. Există deci anumite impedimente absolute sau relative care se opun acestui contract matrimonial şi, deci, prin aceasta, săvârşirii Tainei înseşi a Cununiei.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Morala creştină şi familia.

Comentarii