Duminică – 6 ianuarie - se face şi Sfinţirea cea mare a apei - AGHEASMA MARE. Preotul împreună cu credincioşii se roagă lui Dumnezeu să trimită pe Duhul Său Cel Sfânt şi să sfinţească apa aceea, precum a sfinţit apa Iordanului în ziua când s-a botezat Domnul Nostru Iisus Hristos.
Apa aceasta, având într-însa darul şi puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, a făcut adesea multe minuni, însănătoşind bolnavi, tămăduind răni, apărând de rele, de necazuri şi de primejdii. Se întrebuinţează, de pildă: la botezul copiilor, la rugăciunea pentru durerea de cap, la binecuvântarea începerii semănăturilor, la Sfinţirea crucii şi a troiţei, a clopotului, a vaselor şi veşmintelor bisericeşti, la Sfinţirea bisericii şi a antimiselor, a Sfântului Mir şi a altora.
În această zi, cu toţii să prăznuim, cântând: „În Iordan botezându-Te, Tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat, ca glasul părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pre Tine numindu-Te şi Duhul, în chip de porumb, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie”.