Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Astăzi, Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte pe Sfântul, Slăvitul Apostol, Întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Astăzi, a treia zi după Naşterea Domnului, prăznuim pe Apostolul Ştefan, uşa mucenicilor, sluga cea dreaptă, preaînţeleaptă şi plină de dragoste şi de credinţă; pe următorul cel adevărat al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care mai înainte de alţii şi-a pus sufletul său pentru dragostea lui Hristos şi L-a mărturisit cu mare şi înflăcărata credinţă în faţa iudeilor şi mai-marilor lor. Sfântul Arhidiacon Ştefan este cel dintâi care a văzut cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu (Fapte 7, 56).
De aceea fericitul Augustin a zis că "el este mai întâi între diaconi, după cum Petru între Apostoli"; iar Lucian îl numeşte pe el arhidiacon.
Sfântul Apostol Ştefan era iudeu de neam din seminţia lui Avraam, precum singur spune în cuvântul său de apărare în faţa sinedriului (Fapte 7, 2). Numele său de Ştefan este de origine greacă şi înseamnă "coroană". Când i s-au descoperit moaştele scria pe mormântul său "chiliel", care în limba ebraică înseamnă "cunună", pentru că într-adevăr el a luat cel dintâi dintre creştini cununa muceniciei. Sfântul Ştefan era unul din cei 70 de ucenici; feciorelnic ca şi Sfântul Apostol Ioan, foarte râvnitor pentru Evanghelia lui Hristos, cunoştea bine Vechiul şi Noul Testament şi, fiind plin de Duhul Sfânt, mărturisea pe Hristos cu multă putere în faptă şi în cuvânt.
Mulţimea credincioşilor sporea din zi în zi, fiind adeverită prin practicarea tuturor faptelor bune. Toţi se socoteau fraţi şi aveau împreună o inimă şi un suflet. Cei bogaţi îşi vindeau averile, iar preţul îl puneau la mijloc spre folosul de obşte. Din aceste fonduri, o parte se cheltuia cu mesele-agape sau "mesele dragostei", altă parte se folosea pentru ajutorarea săracilor, a orfanilor şi văduvelor.
Se ridicaseră însă câteva plângeri în privinţa aceasta, dar îndată s-au liniştit, cunoscându-li-se cauzele. Grecii murmurau împotriva evreilor, pe motiv că văduvele lor nu erau băgate în seamă când se împărţea milostenia. Sfinţii Apostoli, ca să curme acest rău şi această neînţelegere, adunară pe credincioşi şi le făcură cunoscut că ei nu pot să părăsească slujba cuvântului şi să slujească la mese (Fapte 6, 2).
„Diacon" în greacă înseamnă "slujitor".
Deci, le-au zis: Fraţilor, căutaţi şapte bărbaţi dintre voi cu nume bun, plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune, pe care să-i rânduim la această slujbă, iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul acesta înaintea întregii mulţimi şi au ales pe Ştefan, plin de credinţă şi de Duh Sfânt, şi pe Filip, pe Prohor şi pe Nicanor, pe Timon şi pe Parmena şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia, pe care i-au pus înaintea Apostolilor şi, rugându-se, au pus mâinile peste dânşii (Fapte 6, 3-6). Cuvântul "diacon" în limba greacă înseamnă "slujitor", pentru că ajutau pe episcopi şi preoţi la săvârşirea celor sfinte şi serveau la mesele - agape de obşte. Unii cred că diaconii aceştia s-ar fi ales dintre greci, ca să potolească mai bine nemulţumirile lor. Dar după nume nu putem considera că ei ar fi fost elini, pentru că şi evreii pe acea vreme îşi puneau nume greceşti, care aveau aceeaşi însemnătate şi care erau mai uşor de rostit.
Din timpurile cele mai vechi ale Bisericii diaconii ajutau pe preoţi şi episcopi la serviciul divin, predicau Evanghelia, împărţeau pâinea binecuvântată de episcopi sau preoţi şi împărţeau Sfânta Împărtăşanie poporului; aceasta o dovedeşte şi Sfântul Ioan Gură de Aur care zice: "Dar şi către voi, diaconilor, care slujiţi, de nevoie este şi către voi a vorbi, că, cu multă osârdie, să împărţiţi darurile acestea, că nu mică muncă apăsa asupra voastră, dacă, ştiind pe cineva nevrednic, îl veţi îngădui să se împărtăşească de masa aceasta; Sângele Lui din mâinile voastre se va cere. Măcar voievod de ar fi, măcar eparh, măcar cel încununat cu coroană, dacă se apropie cu nevrednicie, opreşte -l că mai mare stăpânire ai decât acela" (Sf. Ioan Gură de Aur, Împărţire de grâu, Cuvântul 55, Pentru Sfintele şi Preacuratele Taine, Buzău, p. 458-459).
Laude adevărate despre Sfântul Ştefan.
Sfântul Ioan Gură de Aur zice că marele Arhidiacon Ştefan a fost ales cel dintâi dintre diaconi. Fiind plin de Duh Sfânt, el predica Sfânta Evanghelie cu mare zel şi cu mare înflăcărare şi făcea mari minuni în popor, căruia nu-i putea sta împotrivă vrăjmaşii Crucii lui Hristos. De aceea cuvântul Domnului se răspândea din ce în ce mai mult şi numărul ucenicilor creştini se adăuga mereu în Ierusalim. Ba erau şi mulţi din preoţi care se supuneau credinţei (Fapte 6, 7).
Dar să auzim şi alte laude mari şi adevărate despre Arhidiaconul Ştefan. Iată ce vorbeşte despre viaţa lui Sfântul Asterie al Amasiei:
"Ştefan este cel care ne-a chemat astăzi la această prăznuire... Nimenea înainte de Ştefan nu şi-a vărsat sângele pentru Evanghelie... după cum Cain, ucigaşul de frate, a fost primul care a făcut începutul uciderii pe pământ, Ştefan cel prea fericit a fost primul care a sfinţit prin patimile sale evlavioase pământul, cu propriul sau sânge; bărbat posterior timpurilor apostolice, dar cel dintâi prin faptele sale cele de bărbăţie". Apoi, făcând aluzie la sfinţii şi marii Apostoli, zice: "Să nu te întristezi, Petre! Nu te tulbura, Iacove! Nu fii supărat, Ioane, numai dacă compar pe bărbat cu înţelepciunea voastră, că dacă aş voi să-i atribui lui Ştefan ceva mai mult, mai mult bucuraţi-vă şi fiţi veseli, că voi sunteţi părinţi neinvidioşi şi vă bucuraţi de vitejia fiilor voştri şi simţiţi plăcere când sunteţi biruiţi de copiii voştri. Dacă este ceva mare şi frumos în Ştefan, apoi aceasta se datoreşte vouă, dascălii şi iniţiatorii lui".
Victoria atleţilor este cinste pentru cei ce i-au învăţat pe ei. Pentru aceasta, îngăduiţi-mi să vă las puţin la o parte, şi voi vorbi cu încredere ceea ce îmi oferă subiectul de azi, pentru apărarea celui mai brav luptător al lui Hristos.
"Eşti mai în vârstă decât ceilalţi ucenici, Sfinte Petre, şi ai vestit înainte de toţi pe Hristos. Pe când tu, însă, propovăduiai cuvântul Evangheliei, pe când mergeai din cetate în cetate şi schimbai ţară după ţară, propovăduind, Ştefan abia intră în stadiu, şi, totuşi, a răpit cununa luptelor şi, mutându-se la cer, a fost slăvit. Pe când tu încă erai pe pământ, pe Ştefan - şi acesta este lucrul mare - l-a strigat însuşi Tatăl şi Fiul printr-o vedenie minunată" (Fapte 7, 53-56).
Apoi zice:
"Cunoaştem faptele tale, Iacove; frate al lui Ioan (Matei 4, 21). Eşti evanghelist al lui Hristos, al doilea vânat după Petru. Cine oare n-ar admira credinţa ta? Abia ai fost chemat şi ai ascultat fără să-ţi mai pese de ceva. Ai părăsit odată cu corabia şi pe Zevedeu tatăl tău şi ai urmat pe Hristos, ca un adevărat ucenic. Mărturisesc că ai suferit cu draga inima pentru credinţa. Irod tiranul te-a omorât cu sabia (Fapte 7, 1-2), dar după Ştefan, mulţi ani mai târziu. Şi pentru ca să nu mai vorbesc de fiecare în parte, Ştefan a luat cununa muceniciei înaintea tuturor sfinţilor, primul care s-a luptat cu diavolul, primul care l-a învins, imitând pe David, chiar dacă l-a imitat în sens invers. David a biruit pe Goliat cu pietre (I Regi 17, 32-52); tot cu pietre şi Ştefan l-a biruit pe diavolul; cel dintâi prin pietrele ce le-a aruncat, celălalt prin pietrele cu care era lovit".
