Motto: „Comunismul a umplut cerul de sfinţi” (Părintele Arsenie Papacioc)
Miercuri, 19 decembrie, în prag de Crăciun, Fundaţia Culturală „Memoria” şi Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni Suceava ne-au oferit în dar o evocare vie şi emoţionantă a două dintre figurile martirice care au luminat în întunericul închisorilor comuniste: Valeriu Gafencu şi Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Această întâlnire specială, care a avut loc la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, a fost prilejuită de un eveniment editorial, apariţia a două cărţi biografice închinate memoriei acestor personalităţi: „Sfântul închisorilor” şi „Viaţa Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa”.
Invitatul serii, cel care, cu pricepere şi dăruire, ne-a adus în faţa ochilor minţii portretelor celor doi eroi şi martiri a fost Părintele Moise de la Mănăstirea Oaşa (jud. Alba), autorul cărţii despre Valeriu Gafencu, „Sfântul închisorilor”. Părintele Moise a contribuit îndeaproape şi la realizarea celeilate cărţi prezentate: Viaţa pr. Ghe. Calciu, alăturând mărturia sa personală celorlalte amintiri despre Părintele Calciu, adunate în paginile acestei cărţi de Părintele Amfilohie şi maicile de la Mănăstirea Diaconeşti (jud. Bacău).
„Sfânt al închisorilor”.
Dacă Părintele Calciu, trecut la Domnul în toamna anului trecut, a fost o figură de notorietate a disidenţei anticomuniste din anii ’80, biografia sa fiind mult mai cunoscută publicului român prin intermediul mass-media, despre Valeriu Gafencu se ştiu relativ puţine lucruri. De aceea apariţia acestei cărţi-document, prezentată la Suceava în seara zilei de 19 dec., este foarte binevenită, acoperind un spaţiu dureros de lacunar din „cartea neagră a comunismului”. Vom rezuma în câteva cuvinte viaţa impresionantă, de o puritate extraordinară a acestui tânăr, care, într-un răstimp al vieţii de doar 30 de ani, a primit supranumele de „sfânt al închisorilor”. S-a născut în 1921, în Basarabia. A urmat cursurile Facultăţii de Drept din Iaşi, din 1940 până în toamna anului 1941. Atunci, datorită implicării sale în organizarea la Iaşi a unor frăţii de cruce sub egida Mişcării Legionare, scoasă în acel an în afara legii de mareşalul Ion Antonescu, a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de închisoare. A fost închis la Aiud (1942-1948), apoi la Piteşti (1948-1949), câteva luni la Văcăreşti, iar în ultimii doi ani de viaţă la închisoarea sanatoriu din Târgu-Ocna (1950-1952).
„Spiritul de jertfă în folosul celor bolnavi”.
„Chiar în condiţiile vieţii de temniţă, Valeriu s-a înălţat la o admirabilă trăire duhovnicească. Într-o stare avansată de tuberculoză, ţintuit la pat, Valeriu va fi la Târgu-Ocna limanul la care toţi vor găsi mângâiere şi întărire. Întoarcerea la Dumnezeu a unor deţinuţi atei, dejucarea intenţiilor de aşa-zisă „reeducare” prin tortură, dragostea deosebită dintre deţinuţi, spiritul de jertfă în folosul celor bolnavi, toate se lucrează prin influenţa lui Gafencu. Prezenţa sa plină de har va crea o atmosferă duhovnicească unică în istoria gulagului comunist”. Un tovarăş de suferinţă, părintele Constantin Voicescu, îl descria pe Valeriu ca fiind „un tânăr cu sufletul de crin, pe care, din pricina purităţii sale, îţi era ruşine să-l priveşti în lumina ochilor. Nu mai era decât piele şi os, plin de boală şi de tuberculoză, dar ochii lui erau luminoşi şi numai zâmbet”. Cei care l-au cunoscut nu au nici o îndoială că a fost un sfânt care „a trăit cuvântul lui Dumnezeu la o înălţime de neînţeles pentru noi” şi pe care mai devreme sau mai târziu Biserica Ortodoxă îl va canoniza.
„Înţelesul duhovnicesc al suferinţei”.
Importanţa apariţiei acestor două cărţi rezidă pentru noi în primul rând în faptul că ne dezvăluie înţelesul duhovnicesc al suferinţei, transfigurarea acesteia în punte de legătură şi comuniune cu Dumnezeu. Iar pe de altă parte, ne pune înaintea ochilor exemplul de verticalitate al unor oameni care au refuzat să facă orice compromis, chiar cu preţul vieţii. În acest sens, recuperarea trecutului ne poate servi un model de desăvârşire pentru noi, cei de aici şi acum, care să ne arate cine suntem cu adevărat ca neam şi ce putem fi ca moştenitori ai frumuseţii spirituale a celor de dinaintea noastră.
(Liliana Jarda de la Fundaţia Sf. Martiri Brâncoveni Suceava)