Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoDe ce decorăm bradul de Crăciun? Obiceiul provine probabil de la egipteni, care îşi ornau casele cu frunze de palmier în ziua solstiţiului de iarnă. Obiceiul a fost preluat de romani, care au folosit, în locul palmierului, brazii.
Dar povestea începe cu adevărat prin secolul al VII-lea, când un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a răspândi cuvântul Domnului. Legenda spune că s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza sfânta treime. În Europa secolului al XII-lea, cu ocazia Crăciunului, bradul era atârnat de tavan cu vârful în jos!
Se pare că bradul a fost decorat pentru prima dată la Riga în 1510. La începutul secolului al XVI-lea, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări, pentru a le sugera copiilor săi sclipirea stelelor de pe cer.
La mijlocul secolului al XVI-lea, apar în Germania primele târguri specializate în vânzarea de cadouri, de obicei mâncare sau obiecte de folosinţă practică.
Figurile modelate de brutari din pâine, care apoi erau agăţate în brad ca ornamente, aveau mare trecere. Se păstrează în acest sens mărturia unui vizitator al oraşului Strasbourg în 1601. El descrie brazi decoraţi cu astfel de figurine, cu acadele şi ornamente din hârtie colorată. Încărcătura biblică atribuia bradului astfel împodobit simbolul pomului paradisului, al belşugului, al cunoaşterii şi al inocenţei.
Beteala a fost inventată în Germania pe la 1610. În acea vreme nu era numai argintie, era chiar din argint! Au fost inventate maşini pentru obţinerea unor folii subţiri. Argintul era durabil însă oxida repede, astfel că au fost încercate diverse aliaje de plumb şi cositor, dar produsul era atât de greu, încât se rupea sub propria greutate. Astfel încât argintul a fost folosit până la mijlocul secolului al XX-lea.
În Marea Britanie, obiceiul bradului de Crăciun a pătruns prin intermediul negustorilor germani stabiliţi în Anglia, care obişnuiau să-şi decoreze casele de sărbători. Interesant, nu?
Decoraţia bradului consta în beteala din argint, lumânări şi mărgele, toate produse în acel secol XVII în Germania şi Europa de Est. Obiceiul cerea ca fiecare membru al familiei sau invitat să aibă câte un mic brad aşezat pe masă în dreptul lui, cu cadourile alături.
În 1846, Regina Victoria şi Prinţul Albert (de origine germană), apar în "Illustrated London News", împreună cu copiii, în jurul bradului de Crăciun. Popularitatea familiei regale a făcut ca obiceiul să se răspândească repede printre supuşi. Bradul a devenit "la modă" nu numai în insulele britanice, ci şi pe coasta de est a Americii.
Decoraţiile erau de o mare varietate, fiind manufacturate "în casă". Tinerele doamne petreceau ore decupând fulgi de zăpadă şi steluţe, împăturind pliculeţe pentru cadouri şi coşuleţe de hârtie pentru dulciuri. Ansamblul era completat cu mărgele şi beteală din argint produse în Germania, împreună cu îngerii ce urmau să stea în vârful bradului. Lumânările erau adesea aşezate în inele de lemn.
Ţările din spaţiul mediteranean nu s-au arătat prea interesate de brad, preferând scenele biblice aşezate pe platforme triunghiulare (ceppo), bogat ornamentate.
În America, bradul de Crăciun apare pe la 1747, în comunităţile germane din Pennsylvania, dar se răspândeşte abia o dată cu dezvoltarea comunicaţiilor, în secolul XIX.
În 1882 este patentat becul electric, iar în 1892 el este adaptat pentru pomul de Crăciun. Tot în această a doua jumătate a secolului al XIX-lea, obiceiul împodobirii bradului la sfârşit de an pătrunde dinspre nord şi pe teritoriul actual al României. Obiceiul s-a suprapus peste cel al butucului de Crăciun. Ritual azi dispărut, dar atestat încă de la români, butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, simboliza moartea şi renaşterea divinităţii, a zeului autohton Crăciun.
După 1918, din cauza problemelor de export, Germania nu mai este principalul furnizor de decoraţii. Locul sau este luat de Japonia şi SUA.
În 1930 brazi de mari dimensiuni sunt amplasaţi în locuri publice.
La mijlocul anilor '60, ideile moderniste se răsfrâng şi asupra pomului de Crăciun. Brazii din aluminiu argintiu, importaţi din America, sunt foarte la modă. Aceştia nu necesitau alte decoraţii decât sursele de lumină colorată care se reflectau multiplu pe crengile argintii.
În anii '70 apar brazii artificiali cu aspect foarte realist.
Spre sfârşitul anilor '90, decorarea bradului se întoarce spre ideile Victoriene, dar cu teme şi concepte noi. Oare ce ne rezervă mileniul al III-lea?...(www.eva.ro)
