Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Zilele acestea, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a propus profesorilor de limba şi literatura română, de istorie şi de religie, realizarea unui referat cu tema: „Egali înaintea lui Dumnezeu într-o Europă unită”. Întrucât ni se pare a fi o problemă de un interes foarte larg, vom încerca să o abordăm şi în paginile acestui ziar; nu cu pretenţia de a da un răspuns exhaustiv (ţinând seama de complexitatea ei) şi nici unul original. Vom încerca să prezentăm unele texte – documente şi studii – care, nădăjduim că vor trezi în noi dorinţa de a cunoaşte şi de a ne cunoaşte mai profund, mai adevărat. Din cauza dimensiunilor inevitabil mai ample ale unei asemenea analize, ea va fi prezentată sub forma unui serial, în mai multe numere ale ziarului.
Introducere:
Pentru a se angaja într-un parcurs sau într-o întreprindere de orice natură (gnoseologică sau ontologică), oamenii au avut nevoie întotdeauna, înainte de orice altceva, de un reper sau principiu iniţial absolut (de la steaua polară sau miturile originare, la busolă sau cărţile revelate ale marilor religii, până la sistemele moderne de orientare sau concepţiile promovate de Marx, Freud sau Darwin, care stau la baza întregii gândiri şi vieţi contemporane); de un plan alcătuit pe baza experienţei anterioare (de la rudimentarele hărţi ale antichităţii, la complexele proiecte şi metodologii pe care le întâlnim astăzi în orice domeniu de activitate); în fine, de o îndrumare din partea celor ce au dobândit discernământul, capacitatea de a înţelege adevărul şi de a deosebi binele de rău, prin cunoaşterea directă cât mai profundă a realităţilor avute în vedere.
Am socotit aşadar că pentru o abordare cât mai corectă a temei propuse, viziunea creştină constituie principiul iniţial absolut atât pentru conştiinţa unităţii europene (a cărei apariţie a coincis cu momentul creştinării tuturor popoarelor continentului, sub forma unei „Republica Christiana”) cât şi pentru neamul românesc, căruia îi este proprie în mod definitoriu încă de la formarea sa. Acest capitol se va întemeia pe scrierile Arhimandritului Sofronie Saharov, care prin viaţa sa a cuprins cronologic întregul secol XX (a trăit între 1896 şi 1993), geografic întregul continent (s-a născut în Rusia şi a murit în Anglia), cultural întreaga societate ( a fost simplu monah în muntele Athos şi a studiat alături de elita interbelică artele plastice şi teologia la Paris) şi duhovniceşte întreaga omenire (“Neapărat trebuie să păstrăm în sine felul de a vedea al lui Hristos: toată omenirea este un singur pom, iar noi toţi – sau ramuri, sau frunze, sau roade pe acest pom. Firesc este fiecărui creştin să devină purtător în sine al întregului Adam. Fiecare dintre noi trebuie să năzuiască să trăiască întreaga istorie a omenirii de la întemeierea lumii până la ultimele ei destine. Şi atunci vom fi devenit creştini. Iată adevăratul creştinism dreptslăvitor”) .
Cea mai bună hartă întocmită de cei ce s-au îndreptat înaintea noastră spre această ţintă este istoria, care are, datorită aspectului ei ciclic, un bun rol pedagogic. Ţinând cont de dimensiunile reduse ale studiului, am ales ca reprezentative cele mai importante momente, când Europa chiar a avut cu adevărat nevoie, pentru apărarea şi păstrarea unităţii sale, de participarea toposului şi etosului românesc, şi anume de cele mai importante personalităţi şi resurse pe care acestea le-au oferit istoriei. Asemenea situaţii limită dezvăluie cel mai bine mentalităţile şi mecanismele mai profunde ce se ascund în spatele evenimentelor propriu-zise.
Pentru a analiza principalele caracteristici ale societăţii contemporane (la nivel ideologic, politic, economic, cultural, religios) prin prisma unor conştiinţe ce au cunoscut-o în mod deplin şi direct, păstrându-şi în acelaşi timp obiectivitatea unui punct de vedere exterior, am folosit mărturia a două personalităţi contemporane ce au străbătut Europa în sens contrar şi la nivele diferite: Alexander Schmemann s-a născut în Rusia, s-a format în Franţa şi s-a împlinit în America; Serafim Rose, născut pe coasta de vest a Statelor Unite în a treia generaţie a unei familii de imigranţi europeni, după ce a aprofundat culturile şi civilizaţiile tradiţionale asiatice, a redescoperit rădăcinile creştine ale Europei prin intermediul ortodoxiei ruseşti, de care s-a ataşat definitiv. Aşadar, şi în acest caz, „unitatea de măsură a modernismului nu este şi nu poate fi alta decât Adevărul creştin. Modernismul, fiind o deviere de la Adevărul creştin, poate fi înţeles deplin numai şi numai prin referire la Adevărul pe a Cărui negare îşi bazează întreaga existenţă.”
2. Premizele unei înţelegeri creştine.
„Principala trăsătură caracteristică a gândirii ortodoxe este aceea că ea nu urmăreşte să aranjeze concepte separate în funcţie de cerinţele credinţei, ci mai curând să înalţe raţiunea însăşi deasupra nivelului obişnuit, să caute să înalţe însăşi obârşia înţelegerii, înseşi mijloacele gândirii, până la a se învoi bucuros cu credinţa” (Ivan Kireievski - Citat în Ieromonah Damaschin , „Viaţa şi lucrările Părintelui Serafim Rose”, Bucureşti: Editura Sofia; Alexandria: Cartea Ortodoxă, 2005, pag. 548).
„Experienţa vădit dovedeşte că toată viaţa noastră se află în cea mai strânsă dependenţă de felul cum ne reprezentăm Chipul cel dintâi. Orice schimbare în viziunea noastră mentală a Începutului celui fără de început, a Principiului a tot ceea ce există, aduce neapărat cu sine o schimbare corespunzătoare în simţirile, gândurile, facerile şi reacţiile noastre la tot ceea ce ne înconjoară. De înţelegerea înălţată sau înjosită a omului atârnă credinţa sau necredinţa lui, căci cred în Hristos cei ce cred în propria îndumnezeire. Nevoie este să ne clădim viaţa nu pe presupunerile noastre, ci pe Descoperirea lui Dumnezeu. Tragismul evenimentelor lumii ce ne înconjoară se datorează lepădării acestei căi. Lumea trăieşte având propriile ţeluri, care nici cum nu se aseamănă cu ţelurile lui Hristos pentru ea. Din pricina faptului că oamenii nu văd nici în sine, nici în fratele lor adevărata şi veşnica vrednicie, ei sunt ca fiarele de sălbatici unii cu alţii şi atât de uşor se omoară unul pe altul. Hristos este temeiul de neclintit şi criteriul ultim al învăţăturii antropologice a Bisericii. Dacă cineva s-ar îndoi de aceasta, îl vom întreba: Cine cunoaşte mai bine planul primordial al Creatorului şi posibilităţile reale ale naturii umane: Cel ce a creat-o, sau noi înşine?” (Arhimandritul Sofronie Saharov, “Naşterea întru Împărăţia Neclătită”, Editura Renaşterea, Alba-Iulia, 2003)(va urma)
Bogdan Bratu şi Alexandru Mazarache
