Folclorul în general, mai ales cel religios, a devenit în ultima vreme un auxiliar preţios în rezolvarea problemelor pe care le ridică istoria comparată a religiilor, deoarece în el se reflectează mentalitatea religioasă şi socială din diferitele epoci ale istoriei culturii şi civilizaţiei omeneşti. Numeroase institute de folclor şi savanţi recunoscuţi culeg şi cercetează cu deosebită grijă creaţiile folcloristice ale popoarelor, căutând să le coordoneze şi să le pună în adevărata lor lumină şi valoare.
Lucrarea noastră de faţă vrea să arate, plecând de la colindele religioase - parte integrantă a folclorului religios românesc - felul cum înţeleg şi simt credincioşii Bisericii Ortodoxe Române pe Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Sfânta Fecioară Maria.
În evlavia credincioşilor Bisericii noastre, Maica Domnului nu este o zeiţă şi nu are nimic comun cu cortegiul zeiţelor păgâne; ea nu este nici mit şi nici prelungirea reînnoită a vreunui mit păgân oarecare în sânul creştinismului.
Ea este o persoană distinctă cu o genealogie indiscutabilă. Cultul de supravenerare (hiperdulia) pe care credincioşii noştri ortodocşi îl adresează Maicii Domnului este bazat pe existenţa istorică reală a Sfintei Fecioare şi el s-a născut din respectul şi din evlavia sinceră pe care creştinii au avut-o totdeauna faţă de aceea care a născut după trup, pentru mântuirea noastră, pe cea de a doua persoană a Sfintei Treimi, Demnul nostru Iisus Hristos. Puritatea, înălţimea morală şi spirituală a cultului pe care credincioşii Bisericii noastre îl acordă Maicii Domnului este proba cea mai evidentă că acest cult s-a născut odată cu credinţa creştină şi el nu este o moştenire anacronică din vechile practici cultice păgâne.
Ne vom convinge de acest adevăr urmărind în colindele religioase felul cum acestea exprimă, în versurile lor simple dar pline de duioşie, înţelegerea şi simţirea credincioşilor noştri ortodocşi faţă de "Prea Curata" şi "Prea Nevinovată Fecioară Maria". (Gheorghe Alexe)