Foarte mult ne foloseşte spre mântuire ura împotriva dracilor, care ne ajută şi la lucrarea virtuţii. Dar să o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlăstar bun, nu suntem în stare, pentru că duhurile iubitoare de plăceri o sting şi cheamă din nou sufletul la prietenie şi obişnuinţa cu ei.
Această prietenie, sau mai bine această rană, anevoie de lecuit, o tămăduieşte însă doctorul sufletelor, prin părăsirea noastră. Căci ne lasă să pătimim lucruri înfricoşate de la duhuri, noaptea şi ziua, până ce sufletul aleargă iarăşi la ura cea de la început, învăţându-se a zice către Domnul, asemenea lui David: "Cu ura desăvârşită i-am urât, că vrăjmaşi s-au făcut mie".
Iar cu ura desăvârşită urăşte pe vrăjmaşi acela care nu păcătuieşte nici cu fapta nici cu gândul, lucru care este semnul celei mai mari şi celei dintâi nepătimiri. (Evagrie Ponticul)