Ce spune Biblia despre existenţa spirituală după moarte
Există astăzi în lume un interes deosebit pentru aşa-zisele "fenomene paranormale", de care în ultima vreme se preocupă chiar şi ştiinţa. Din acest nou domeniu de cercetare, se detaşează interesul pentru comunicările spirituale cu lumea de dincolo. Din punct de vedere teologic, practicarea acestui fenomen este considerată un mare păcat. Moise a primit porunca de la Dumnezeu ca toţi vrăjitorii care se ocupă cu asemenea practici să fie omorâţi cu pietre (Levitic 20:27).
În "Dogmatica" sa, marele teolog Dumitru Stăniloae interpretează această tendinţă ca fiind împotriva voii lui Dumnezeu; o încercare de a înlătura limitele ce sunt puse cunoaşterii noastre naturale şi de a pătrunde în tărâmul "închis", pentru a smulge de acolo ceva ce Dumnezeu nu voieşte să ne comunice.
Darul cu care sunt înzestrate anumite persoane de a vedea spiritele şi de a vorbi cu ele cu uşurinţa este străin de Dumnezeu. De asemenea, orice comunicare de dincolo, fără o învoire prealabilă, e pedepsită. Aşa că niciodată nu vom afla ceea ce Dumnezeu nu voieşte să cunoaştem.
Personalitatea oamenilor nu dispare odată cu moartea
Totuşi, Dumnezeu nu a lăsat omenirea într-un întuneric total în ceea ce priveşte existenţele spirituale cereşti. A avut grijă să ne descopere în Sfintele Scripturi câte ceva din această trăire de dincolo de mormânt, atât cât a crezut de cuviinţă că ne este necesar să cunoaştem. Aceste dezvăluiri le-a îngăduit numai în scopul de a arăta omenirii că există un suflet şi că el este nemuritor, că viaţa aceasta e numai o pregătire pentru viaţa de veci şi că adevărata viaţă este cea spirituală, că, deşi trupul nu mai este funcţional, sufletul rămâne intact şi după moarte.
Scriptura ne relatează că, după moarte, Lazăr şi bogatul şi-au păstrat identitatea personală şi existenţa conştientă (Luca 16:22-31). La fel şi Samuel, care a fost ridicat din morţi de către vrăjitoarea din Endor la porunca regelui Saul, contrar voii lui Dumnezeu. Acesta i-a profeţit regelui moartea sa şi a fiilor săi, a doua zi, în războiul cu Filistenii, ceea ce s-a şi întâmplat (1 Regi 28:7-20).
Sfântul Duh a îngăduit să se scrie acest episod în Sfintele Scripturi ca să arate posterităţii că personalitatea oamenilor nu dispare odată cu moartea. Că ea rămâne intactă şi după moarte. Moise şi Ilie, în înfăţişarea lor omenească, s-au arătat lui Iisus pe muntele Tabor în prezenţa a trei martori: Apostolii Petru, Ioan şi Iacov (Matei 17:1-4). Atât Moise, cât şi Ilie - primul după 1531 de ani, iar al doilea după 899 de ani de la plecarea lor de pe pământ - îşi păstraseră intacte atât personalitatea, cât şi identitatea. (Conform Vechiului Testament, Ilie a ajuns în ceruri pe un drum direct, fără a muri trupeşte.) Iisus Hristos a înviat trei morţi: pe fiica lui Iair, mai-marele sinagogii, după o oră (Luca 8:41-42; 49-56), pe fiul văduvei din Nain, după două zile (Luca 7:11-17) şi pe Lazăr din Betania, după patru zile (Ioan 11:1-57).
"Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai"
Toţi aceştia şi-au păstrat, de asemenea, identitatea intactă. În acest sens, Mântuitorul compară moartea cu somnul: "N-a murit, ci doarme" (Luca 8:52; Matei 9:24). Aşa cum somnul nu întrerupe identitatea celor ce dorm, tot aşa, după trecerea prin moarte, rămânem noi înşine. Sfântul Apostol Pavel a înviat şi el un mort, pe tânărul Eutihie din Troa (Fapte 20:9-12), iar Sfântul Apostol Petru - pe Tavita din Iope (Fapte 9:36-43).
"Atunci când Ilie a înviat un mort, a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el" - şi a ascultat Domnul glasul lui Ilie şi s-a întors sufletul în el şi a înviat" (3 Regi 17:21-22). Oare nu asigură Iisus Hristos pe tâlharul pocăit de pe cruce: "Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în Rai"? (Luca 23:43). Scriptura ne relatează că timp de trei zile, cât a stat Iisus Hristos cu trupul în mormânt, El a coborât în iad şi a predicat în stare imaterială unor persoane de asemenea imateriale, care în timpurile străvechi, pe vremea lui Noe, fuseseră neascultătoare (1 Petru 3:19-20).