Cezar STRATON

Ca un fum de ţigară, sufletul.Am să-ţi spun „bună seara” şi-am să plec undeva, / Unde nu e nimic, numai scrum, numai zaţ, / Am să-ţi spun uşurat, am să-ţi spun cu nesaţ, / Ce departe vă simt eu de inima mea. / Uşa-n loc va-ngheţa şi nimic nu va fi, / Ca un fum de ţigară, voi trece în sus, / Unde stelele sunt, unde oamenii nu-s, / Am să-ţi spun „bună seara”, deşi va fi zi. / „Nu serviţi o cafea, nu doriţi un fistic?" / Nu doresc decât drumul spre cer, fără voi, / Şi să nu mă mai trageţi nicicând înapoi. / „Bună seara pe veci”, cred c-aşa am să zic. / „Bună seara din nou, bună seara adânc, / Doamne dragi, domni stimaţi, eu am treabă, eu plec / Şi pe urmă aici e un fum de mă-nec, / Nu-nţeleg de ce parcă îmi vine să plâng. / Bună seara, am timp doar atât să mă sui / Spre tavanul ceţos al odăii de danţ, / Unde-i zgomot de lanţ peste paşi de amanţi, / Bună seara la toţi şi, de fapt, nimănui”. / Doar atât am rămas, o vuire şi-atât, / Şi plămânii de-atâta strigare se rup, / Bună seara frumos, bună seara urât, / Ca un fum de ţigară mi-e sufletu-n trup. (Adrian Păunescu)

Anti-donjuan. Când am făcut eu 17 ani (așadar în anul 1933 – n.a.) a avut loc la micul conac din Ciulnița (al lui „tante Liselle”, o vară de-a doua a mamei autorului – n.a.) o recepție bine pregătită, cu un spectacol înainte de cină, versuri și dansuri. (…) Eu am executat cu sora lui Ion Duma (director general al CFR, unul dintre cumnații gazdei – n.a.) o exhibiție de tango argentinian, în care mă strângea partenera de mi se încinsese capul, și nu numai cel de sus… A doua zi mi-au spus unii: – Măi! De ce n-ai înțeles tu, prostule, că aia, rea de muscă, te voia?! Eu n-am înțeles nimic, într-adevăr, ca prostu. Aș fi putut, atunci, să îndrăznesc, că trecusem și eu, la 17 ani, primele probe de foc. Dar am ratat ocazia. Și n-a fost nici prima, nici ultima oară. Sunt un specialist al ratărilor, un fel de campion al „anti-donjuanilor”. (Neagu Djuvara, „Amintiri și povești mai deocheate”)

Pantofi.Bărbaţii sunt precum pantofii: cei care îţi plac, te costă... Foarte puţini merită păstraţi mai mult de un sezon... Dacă nu îi iei potriviţi, s-ar putea să te bată... Cei comozi nu te atrag, iar cei care te atrag nu vor să intre... Oricât le-ai vorbi, nu devin mai maleabili... Unul singur nu e de ajuns decât pentru cenuşărese... Unii merită lăsaţi la uşă... Lumea te judecă în funcţie de ei... Alte femei te invidiază pentru ai tăi, iar tu invidiezi alte femei pentru ai lor... Cei şireţi trebuie legaţi. Şi ca o regulă de aur: toţi trebuie călcaţi în picioare!. P.S. Un comentariu cam... misandrist (antibărbați)... dar, na, trebuie să dăm cuvântul și femeilor...

Carte.Omul nu trăiește doar cu pâine. Eu de-aș fi flămând și aș fi handicapat pe stradă, n-aș cere o pâine; ci aș cere jumătate de pâine și o carte. Și de aici îi atac violent pe cei care vorbesc doar despre revendicări economice fără să denumească vreodată revendicările culturale pe care le cheamă popoarele în țipete. E bine ca toți bărbații să mănânce, dar să știe toți bărbații. Să se bucure de toate roadele spiritului omenesc pentru că invers este să le transformi în mașini în slujba Statului, este să le transformi în sclavii unei organizații sociale groaznice. Mi-e mai milă de un om care vrea să știe și nu poate, decât de un om flămând. Pentru că un om flămând își poate potoli ușor foamea cu o bucată de pâine sau cu niște fructe, dar un om dornic să cunoască și nu are mijloace suferă o agonie cumplită pentru că are nevoie de cărți, cărți, multe cărți, și unde sunt acele cărți? Cărți!, cărți! Iată un cuvânt magic care este egal cu spusul: "iubire, iubire", iar popoarele să ceară, când cer pâine sau cât tânjesc după ploaie pentru cimitirul lor. Când distinsul scriitor rus Fiodor Dostoievski, părintele Revoluției Ruse mult mai mult decât Lenin, era prizonier în Siberia, departe de lume, între patru pereți și înconjurat de câmpii pustii de zăpadă nesfârșită, a strigat după ajutor într-o scrisoare către familia sa îndepărtată. Și a spus doar: "Trimite-mi cărți, cărți, multe cărți, să nu-mi moară sufletul!” Mi-a fost frig și nu am cerut foc, mi-a fost teribil de sete și nu am cerut apă, am cerut cărți, adică orizonturi, adică trepte de urcat spre vârful spiritului și al inimii. Pentru că agonia fizică, biologică, naturală a unui trup de foame, sete sau frig durează puțin, foarte puțin, dar agonia sufletului nemulțumit ține toată viața. (Federico Garcia Lorca)

Să ne grăbim. ”Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede, / rămân după ei pantofii şi un telefon surd / doar ce e neînsemnat trece lent ca un melc, / ceea ce contează trece cât ai clipi din ochi, / apoi se lasă o linişte obişnuită, cu totul de neîndurat, / precum candoarea cea mai firească născută din disperare / când ne gândim la cineva după ce am rămas fără el. / Nu fi sigur că ai timp, pentru că siguranţa este nesigură, / ne ia sensibilitatea aşa cum fiecare fericire / vine alături de tristeţe şi veselie, / precum două patimi totuşi mai slabe decât una, / atât de repede pleacă oamenii precum amuţeşte sturzul în iulie, / precum zgomotul neîndemânatic sau reverenţa seacă; / pentru a vedea cu adevărat, trebuie să închidem ochii, / deşi cel mai mare risc este să te naşti, nu să mori / iubim mereu prea puţin şi mereu prea târziu / Nu scrie despre asta prea des, scrie doar o dată pentru totdeauna / şi vei fi precum un delfin, blând şi puternic / Să ne grăbim să iubim, oamenii pleacă atât de repede / şi cei ce nu pleacă nu se întorc... / şi nu ştim niciodată cum să vorbim despre iubire, / dacă prima este ultima sau dacă ultima este prima.” (Jan Twardowski este un poet și preot catolic polonez. A trăit între anii 1915-2006. A studiat poloneza la Universitatea din Varșovia și a făcut parte din Rezistența poloneză din cel de-al Doilea Război Mondial. A devenit preot catolic în 1948 - Traducere de  Emilia Ivancu)

Facebook.FB e o foarte bună școală a răbdării și-a detașării. Înveți că n-ai de ce să răspunzi la toate insanitățile și neadevărurile pe care le citești aici zilnic. Nu înverșunându-te, corectându-le, certându-te cu ceilalți, aruncându-i afară din lista prietenilor etc. vei face ca logica, adevărul și eticul să prevaleze, chiar dacă ai dreptate. Important e exemplul personal. Fii pozitiv, onest și rațional în ceea ce postezi tu însuți, nu te lăsa orbit de ideologii și împins de resentimente. E puținul pe care-l poți face. (Mircea Cărtărescu)

Colocviu sentimental. În parcul bătrân, îngheţat, solitar, / Două fantome din ceaţă apar. / Ochii li-s morţi, buzele moi / Vorba li-i şoaptă, pomii sunt goi. / În parcul bătrân, îngheţat şi tăcut / Două spectre se privesc în trecut. / -Extazul nostru, ţi-aminteşti, de altădat’? / - De ce mi-aş aminti neapărat? / - Mai bate-ţi inima când numele-mi auzi? / Mai simţi în vise suflu-mi? - Nu. Refuz. / - Unde sunt zilele de bucurii nespuse / Când buzele ni se-uneau? - Sunt duse. / - Ce-albastru era cerul, speranţa cât de mare! / - Ea-a fugit, învinsă, spre cerul fără soare. / Aşa păşeau cei doi pe drum nebun în noapte, / Doar bezna ascultând pierdutele lor şoapte.” (Paul Verlaine)

Citate celebre de Ion Creangă „Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.” (Scrisori). „Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi găurit pielea în dreptul ochilor, nu ne-am putea vedea greşelile unii altora.” (Întâmpinare la critică domnului Nădejde, 1881). „Lumea asta e pe dos, toate merg cu capu-n jos; puţini suie, mulţi coboară, unul macină la moară.” (Povestea lui Harap-Alb, 1877). „N-ar fi rău să fie bine-n ţara asta”. „Ştiu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj”. „Prostia din născare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasă boală, ce nu se vindecă în școală, ba nici în spitale” (Păcală,1880). „Dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi, după cum socoţi tu, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele.” (Amintiri din copilărie, 1879). „Din cărţi culegi multă înţelepciune şi, la dreptul vorbind, nu eşti numai aşa, o vacă de muls pentru fiecare!” (Amintiri din copilărie, 1879) „Dar şi sărac aşa ca în anul acesta, ca în anul trecut şi ca de când sunt niciodată n-am fost! (Amintiri din copilărie, 1879). „Ia mai daţi-vă şi pe jos, căci calul nu-i ca dobitocul, să poată vorbi…” (Moş Nichifor coţcariul, 1880)

Gânduri."În om se strâng vorbe nerostite, gânduri cărora nici n-ai şti să le dai un nume, lacrimi neplânse la vremea lor, care deodată vin ca o apă umflată de ploaie, revărsată peste mal". "La tinerețe și de multe ori la alte vârste, femeilor le place să fie bănuite să s-ar afla în cine-știe-ce combinații sentimentale cu bărbați pe care abia-i cunosc". "Să ne cenzurăm şi-n noi înşine, nici cu noi înşine să nu-ndrăznim să fim noi?" (Ileana Vulpescu)