Cezar STRATON

Viața. ”De -ar fi viața de vânzare,/aș păstra la purtător/trupul meu de lup de mare,/ dar i-aș pune alt motor;/cu o inimă nebună/să se țină de prostii,/iar atunci când se consumă/ să o trec pe baterii./De-ar fi viața de vânzare/eu mi-aș vinde anii mei/și-aș păstra în buzunare/ doar pe primii 23./Mi-aș lua iar lodenul verde/de-acum 35 de ani,/ani ce nu mi i-aș mai pierde/să-i aștept pe-americani./De-ar fi viața de vânzare/ce-aș mai bea cu toți ai mei/zeci de lăzi de corăbioare/Murfatlar de 12 lei./Și pe mama mea săracă/Ce-a crescut un vagabond,/Aș plăti-o să mă facă/Încă-o dată, dar... mai blond./Hai prieteni, hai in piață,/că azi nu mă uit la bani;/să vă cumpăr câte-o viată,/să fac cinste la golani./Să încingem cheful mare,/haideți toți la masa mea/dacă viața-i de vânzare,/sa ne batem joc de ea!/Toamna a venit, piesa s-a sfârșit,/Ieși din scena acum, paiață,/Teatrul este gol, viața e un rol,/Fir-ar mama ei de viață!” (Jean Constantin, 1927 - 2010).

Don Juan. (moldav).  „Deşi avea faima de donjuan al Iaşilor – sau poate tocmai pentru că ştia prea bine cum pot fi seduse femeile măritate – Lascăr Bogdan era foarte gelos pe frumoasa lui soţie, Smaranda, născută Balş (soră cu Toderiţă Balş, viitorul caimacan al Moldovei, de la 1856). Fiind posesoarea unui splendid păr bălai, lung şi bogat, prevăzătorul soţ recurgea la o metodă eficace pentru a-şi asigura liniştea somnului şi „onoarea de familist”. Noaptea, învălătucea împrejurul braţului său una din cozile ei pentru ca ea să nu poată pleca de lângă el fără ştirea lui. N-au dus multă vreme casă împreună şi s-au despărţit. Acelaşi personaj se împăuna – înveşmântat în luxoasa-i uniformă de polcovnic  (ofiţer de miliţie) – cu multe aventuri amoroase petrecute în alcovul domniţelor măritate cu boieri ruginiţi. Pentru a-şi savura în tihnă şi siguranţă escapadele amoroase cu soţia marelui vistiernic – ca să vedeţi că, fie şi pentru doamne, iubirea e mai de preţ decât banii!? (n.a.) – Lascăr înşira gorniştii garnizoanei pe tot traseul de la vistierie la casa amantei sale. Şi, dacă soţul înşelat – care era tare bănuitor şi zuliar (gelos) – pornea spre cuibul conjugal cu intenţia vădită de a-şi surprinde rivalul în flagrant, soldaţii suflau din răsputeri în trompete şi dădeau semnalul... de plecare.” (Adrian-Silvian Ionescu).

”Ochiul boului”. ”Păcat că floarea ce cu lux se-mbracă/Are un nume cam de mahala!/Dar ochii boilor de-ar fi așa,/Chiar și-o marchiz-ar vrea să fie vacă!”. (George Ranetti, 1875-1928).

Nina Cassian. “Eu nu sunt o amantă, o culcăreață, eu sunt o iubeață…ceea ce e cu totul altceva”. Pe 27 noiembrie  2024 s-a  împlinit suta de ani de când s-a născut poeta Nina Cassian. Nina a fost nu doar poetă, ci și muziciană, prozatoare, publicistă, desenatoare și traducătoare de excepție. Ispita. ”Îți făgăduiesc să te fac mai viu decât ai fost vreodată./Pentru prima oară îți vei vedea porii deschizându-se/ca niște boturi de pești și-ți vei putea asculta/rumoarea sângelui în galerii/și vei simți lumina lunecându-ți pe cornee/ca trena unei rochii; pentru prima oară/vei înregistra înțepătura gravitației/ca un spin în călcâiul tău,/și omoplații te vor durea de imperativul aripilor./Îți făgăduiesc să te fac atât de viu, încât/căderea prafului pe mobile să te asurzească,/să-ți simți sprâncenele ca pe două răni în formare/și amintirile tale să-ți pară că-ncep/de la facerea lumii.” (Din volumul Spectacol în aer liber - o altă monografie a dragostei, Editura Albatros, 1961).

Stanisław Jerzy Lec. Provenit dintr-o familie bogată de evrei, Stanisław Jerzy Lec a studiat la Lemberg, apoi la Viena, unde a obținut o diplomă de drept în 1933. Notoriu pro-sovietic în tinerețea sa, a scris la reviste de stânga și chiar a pledat în 1939 pentru anexarea estului Poloniei către Uniunea Sovietică. În timpul ocupației germane, s-a alăturat, totuși, rezistenței poloneze. În 1941, a fost internat într-un lagăr de concentrare și condamnat la moarte, dar a reușit să evadeze, purtând o uniformă germană. S-a stabilit în Israel în 1950, dar s-a întors doi ani mai târziu în Polonia comunistă, unde scrierile sale nu au fost publicate de regim, în ciuda marii sale popularități. Din eseurile lui Stanislaw Jerzy Lecz (premiat de ONU): Presă. Fereastra spre lume poate fi, azi, lesne acoperită cu un ziar. Bine. Toţi vă vor binele. Nu-i lăsaţi să vi-l ia!  Parvenitism. În centrul orașului,  până şi maidanezul latră ”metropolitan”. Grafomani. Sfat adresat scriitorilor prea grăbiți: uneori e bine să te opreşti din scris. Pentru unii... chiar înainte de a începe. Dictatori. Istoria ne-a dovedit-o: analfabeții se văd nevoiți de a... dicta! Ramolisment. Ramolindu-se, semnul exclamării devine, treptat, comod... semn de întrebare. Fân. Pentru cabaline şi pentru îndrăgostiţi, fânul miroase total diferit. Basme. Nu credeţi în basme! Au fost – cândva -  adevărate!

Gând. ”Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le/ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre/sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,/urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la/capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?/Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai/puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de dragoste mai ales.” (Nichita Stănescu).

Deveniri. „Cel mai falnic arbore s-a născut dintr-o minusculă sămânţă. Un turn de nouă etaje a pornit dintr-un pumn de ţărână.” (Lao Tse).

Inutilităţi. „Există oameni care au o bibliotecă aşa cum eunucii au un harem. Se laudă cu asta... dar o frecventează rar” (V. Hugo).

Veste bună. O persoană este la spital. Vine doctorul și-i spune: – Am două vești: una bună și una rea. La care pacientul întreabă: – Care-i cea rea? – Trebuie să vă amputăm ambele picioare. – Și cea bună? – Pacientul din patul de alături vrea să vă cumpere pantofii.

Berlin, 1945. Din cartea citată, precum şi din alte surse, voi selecta doar câteva din groaznicele abuzuri comise asupra fetelor şi femeilor germane. Numărul nemţoaicelor violate de sovietici, spun surse medicale, a fost numai în Berlin între 95.000 şi 130.000, din care peste 10.000 au murit, cele mai multe prin sinucidere. Rata mortalităţii a fost, însă, cu mult mai mare în rândul celor aproape 2 milioane de femei abuzate în tot cursul înaintării armatelor spre capitală, în estul Prusiei, Pomerania şi Silezia. Spioana sovietică Schulze-Boysen, capturată şi repudiată de tovarăşii ei, a fost violată „de 23 de soldaţi, unul după altul”. Părinţii îşi ascundeau fiicele prin poduri şi subsoluri, dar tot ei erau dispuşi să-şi trădeze vecinii, spre a-şi salva propriile progenituri. O mamă îi conducea pe ruşi spre alte ascunzători cu fete şi femei din cartier, un colocatar îi striga fetei scoase cu forţa din subsol de trei soldaţi beţi: „Du-te cu ei, pentru numele lui Dumnezeu! Ne bagi pe toţi în belea”. Multe femei au luat boli venerice, iar penicilina a devenit cel mai căutat produs pe piaţa neagră. (Antony Beevor, Berlin - Căderea, 1945).