Cezar STRATON

Umor... edenic. Democrație. Bazele democrației s-au pus atunci când Dumnezeu a făcut-o pe Eva și i-a spus apoi lui Adam: Și acum alege-ți o nevastă! Dispută. Un englez, un francez, un chinez și un român au o dispută în legătură cu naționalitatea lui Adam și a Evei. Englezul: – Au fost cu siguranță englezi. Numai un gentleman adevărat poate oferi jumătate din singurul măr doamnei sale! Francezul: – Nu, ei au fost cu siguranță francezi – numai o franțuzoaică poate să se ofere pentru numai jumătate de măr! Chinezul: – Nu sunt de acord. Ei au fost cu siguranță chinezi deoarece numai unei perechi de chinezi le stă în putere să populeze în așa timp scurt tot Pământul! (Eu cred că sigur nu erau chinezi: dacă Adam și Eva ar fi fost chinezi am fi trăit și in zilele noastre în Rai, pentru că ar fi ignorat mărul și ar fi mâncat șarpele – n.a.). Românul : – Nu, domnilor, greșiți cu toții, ei erau români: stăteau în fundul gol pe pietre, nu aveau decât un măr, dar și pe acela trebuiau să-l împartă între ei, dar cu toate acestea credeau că sunt în Rai.

Politică (fiscală). Cei care stabilesc taxele, zice un individ afumat, sunt foarte deștepți. Mai întâi pun mari taxe pe băutură, pe urmă pun tot felul de alte taxe care-i obligă, indirect, pe bieții oameni să recurgă, de necaz, la băutură. Respect.- De ce te cerți mereu cu nevastă-ta și pe soacră o respecți? – A fost singura care s-a opus căsătoriei.

Risc. Un scoțian se duce la agenția lui de turism preferată și de încredere. – Bună, Harry, anul acesta aș vrea să-mi propui o destinație nouă pentru vacanță. - Cum adică? – Păi, acum trei ani m-ai trimis în Hawai, iar când m-am întors, soția mea era însărcinată. – Mda… - Acu doi ani mi-ai recomandat Bali, iar când m-am întors, soția mea era însărcinată…De aceea te rog ca anul acesta - prima mea vacanță de după pandemie - să-mi sugerezi ceva mai ieftin, ca să pot s-o iau și pe ea…

Hoți. Simțindu-și sfârșitul aproape, Papa convoacă un tip de la asigurări și un bancher, dintre cei mai renumiți din Roma. Le cere să vină repede și – obligatoriu! – împreună. Sunt conduși în camera unde agoniza Papa și sunt așezați de o parte și de alta a patului. Papa le aruncă o privire intensă, surâde, apoi privește în plafon. Pentru ceva vreme nici asiguratorul și nici bancherul nu spun nimic. Par a fi impresionați că s-a gândit tocmai la ei, în ultimele lui clipe pământești… Până la urmă, asiguratorul nu mai rezistă și întreabă : – „Serenitatea Voastră! De ce suntem noi aici?” Papa, cu ultimele puteri, îi răspunde, cu vocea stinsă: – „Isus a murit între doi hoți. Vreau să fac și eu ca El…”

Constatare. E trist: azi, groparul te costă mai mult decât popa!

Avertisment. Un preot și un cantor stăteau pe marginea șoselei cu o pancartă în mână pe care scria: "Sfârșitul e aproape. Căiți-vă!" Pe lângă ei treceau mașini și imediat după fiecare mașină se auzea o bușitură și o explozie. După o vreme, cantorul întreabă: - Părinte, nu ar fi mai bine să scriem pe pancartă "Podul din față este rupt"?!.

Sfat. Un preot tânăr în practică îl întreabă pe mentorul sau: – Părinte, îți place cum spovedesc? E bine, crezi că încep să mă pricep? – Da, fiule, ești foarte bun, dar când vin fete tinere și ți se spovedesc, nu mai zice și tu „oauuu!”, zi: „vai, vai, vai!”…

Partaj. Un preot și un polițist erau împreună pe stradă. La un moment dat, văd doi indivizi care se băteau cu cuțitele. Polițistul dă să meargă să îi despartă, dar preotul îl oprește, zicând: – Stai, măi! Lasă-i să termine și apoi unul este al tău și unul al meu!

Întrebare (legitimă). La o școală de călugărițe, acestora li se ține o prelegere despre deșertăciunea desfrânării: – Deci, dragi fete, înainte de a călca strâmb, trebuie să vă puneți întrebarea: „Merită o oră de plăcere pentru o viață plină de rușine?” O fată din fundul clasei ridică mâna și întreabă: – Puteți să-mi spuneți și mie cum ați făcut să dureze o oră?

Plată. O măicuță pleacă din mănăstire și stă pe stradă, să îndrepte pe femeile păcătoase. La un moment dat întâlnește o tipă foarte elegantă și o întreabă: − Auzi, da’ ce lucrezi tu de ai mașina asta, așa de frumoasă? − Nicăieri. Mă întâlnesc cu un neamț, îl fac să se simtă bine și mi-a dat mașina. − Dar hainele astea faine de unde le ai? − Mă întâlnesc cu un italian, îl fac să se simtă bine și îmi cumpără haine de firmă. − Da’ totuși de unde ai și atâția bani? − Mă întâlnesc și cu un francez, îl fac să se simtă bine și îmi dă destui bani. Măicuța se întoarce dezamăgită la mănăstire și merge la culcare. Pe la 12 noaptea se aud bătăi ușoare în ușă. La care măicuța răspunde: − Du-te dracului de aici, părinte Ilarie, cu biscuiții tăi cu tot!

Porunci. La ora de religie: – Câte porunci există, Vasile? – Zece pentru bărbați și nouă pentru femei, părinte. – Și de ce, mă rog, doar nouă pentru femei? – Păi, „să nu râvnești la femeia altuia” nu este valabilă. P.S. Mai nou...nu se știe...

Spaimă. Maica stareță de la o școală catolică severă stă de vorbă cu elevele ei și le întreabă ce doresc să devină când vor crește mari. O fetiță de numai 14 ani spune: – Eu vreau să devin prostituată când voi fi mare. Auzind asta, maica stareță leșină instantaneu. Când își revine în simțiri, o întreabă pe fată: – Ce ai spus, fiica mea? – Am spus că vreau să devin prostituată când voi fi mare! – Aha, prostituată… Doamne-ajută! Am crezut că vrei să devii protestantă…

Damian Stănoiu. A murit la 8 iulie 1956, lovit de o formă de cancer, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu, în vecinătatea lui Bogdan Petriceicu Hașdeu și a Hortensiei Papadat-Bengescu. Gazeta literară scria: Scriitorii din generația noastră nu l-au învățat la vremea liceului, Damian Stănoiu nefiind trecut în programele analitice. Dar tinerii scriitori de astăzi, pe atunci numai elevi la liceu, citeau multe din lucrările lui Damian Stănoiu, în pofida rigorilor de regulament școlar și deseori cărțile lui găsite în pupitre erau confiscate de profesori. În Adevărul literar și artistic din 1929, marele poet Ion Minulescu povestea pe prima pagină, sub titlul ”Popa Damian Stănoiu – Duhovnicul celor care păcătuiesc cu închipuirea” cum l-a cunoscut pe rebelul “popă” și a fost încântat de cum scria. În continuarea articolului, Ion Minulescu povestește despre a doua întâlnire cu Damian Stănoiu, petrecută în vara lui 1929 în stațiunea Malnaș, unde îl trimisese doctorul pe poet “să mă curarisesc de artritism”. Apoi scrie cum a citit pe nerăsuflate, cu câteva zile înainte de publicarea articolului, o noapte întreagă, romanul lui Stănoiu Duhovnicul maicilor. După care relata: Iartă-mă, Sfințite părinte, că până aci nu am știut cine ești. Nu știu dacă ești popă adevărat sau diavol. Ești însă un mare scriitor. Și-ți spun lucrul acesta, nu ca să-ți fac plăcere Sfinției tale.”

Meniu. - Domnule Creangă, de ce nu dai folosință rețetei mele și te îngrași ca un porc!? - Domnule doctor, dimineața mă trezește un abur de zeamă de găină cu tăiței și sarmale de crupe și slănină afumată... și mă îndestulez cu două străchini de zeamă și o oală de sarmale. După care ies la preumblare, și la crâșma lu' Țâru, nu strică, pe deasupra, un pui tăvălit prin mujdei și-o pastramă perpelită în hârb la foc domol, cu o mămăliguță de cele ce se întind de la mână la hârb și de la hârb până la gură. După care sting totul cu un cofăel de vin, care nuai bine se așează până la Bolta Rece, unde încep plăcintele moldovenești cu poalele'n brâu. Iar când ajung acasă și văd masa întinsă, mațul cel în veac nesătul al omului își cere umplutura. Și după un somn de cele popești, ies afară și dau folosință și rețetei dumitale.