Cezar STRATON

Desăvârșire.Femeile sunt desăvârşite când sărută, fiindcă atunci... măcar atunci... trebuie să tacă.” (Naschinski)

”Doamna Robinson”. ”Fantezia <doamna Robinson>, adică actul sexual cu un bărbat tânăr și neexperimentat, ba încă și mai bine, virgin, este o fantezie a multor femei dispuse să calce regulile în picioare. Băiatul este minor? Aveți grijă cum procedați în cazul acestei fantezii, dacă optați s-o transpuneți în realitate. Se cunosc cazuri de femei care au fost condamnate la închisoare pentru așa ceva!” (Eve Marx, 101 lucruri inedite despre sex)

Handicap(etern). ”E un fapt cunoscut: tocmai femeile cele mai frumoase capătă, găsesc mai greu un bărbat. În antichitate era la fel, căci, după cum se ştie, cele trei graţii au rămas... nemăritate.” (H. Heine)

Fruct.”Nu fiecare femeie mănâncă din fructul oprit, dar fiecare e tare  curioasă să-i cunoască gustul...măcar o dată...măcar în închipuire...măcar din ”greșeală”... măcar...„ (D. Barlequin)

Adevăr.”Când le cauţi, dorești, le jinduiești, femeile sunt îngeri. Dacă le-ai găsit, le-ai convins,... s-a dus totul, dracului!” (W. Shakespeare)

Victimă.”Când femeia este nevoită, în cele din urmă, să-şi  mărturisească o greşeală, tot ea se socoate imediat o victimă.” (E. Rey)

Mistere.”O femeie poate cocheta cu un bărbat, poate privi cu infidelitate spre un al doilea şi să gândească cu inima la un al treilea – iar tu să nu ştii pe cine iubeşte, de fapt, ori dacă iubește pe vreunul dintre ei.” (Balzac)

Paznic.”O femeie nu e niciodată dezarmată, căci diavolul însuşi stă de pază la uşa sa.” (Arsene Boussaye)

Alegeri.”O femeie alege mai uşor între doi bărbaţi, decât un bărbat între două femei, căci femeia, dacă nu se poate hotărî îi alege pe amândoi.” (Anonim)

Paradox.”Ani de zile se vorbeşte fetei despre pudoare ca de o lege sfântă. Pe urmă, într-o bună zi e vârâtă în pat cu un bărbat oarecare: educaţie şi căsătorie? O porcărie.” (E. Rey)

Ascultare.”Femeile ascultă bucuroase pe bărbaţii lor: numai că aceştia trebuie să facă doar ceea ce doresc ele.” (M-me de Girardin)

Semne.”Înroşirea feței este la tinerele fete când o carte de vizită, când anunţul de moarte al inocenţei lor.” (Al. Dumas)

Memorie.”Memoria femeilor este ceva foarte curios: la cel dintâi amant ele se gândesc şi după treizeci de ani, iar pe cel din urmă îl uită în trei zile.” (Saphir)

Gâscă.”Femeia care nu poate influenţa pe bărbatul ei e o gâscă. Aceea care nu vrea să îl influenţeze după gustul ei e o sfântă.” (Maria Ebner-Eschenbach)

Reazem.”Femeia are întotdeauna nevoie de un reazem. În clipa când îşi ia două, cade!” (F. Mauriac)

Ghiare.”Dă un sărut şi-n urmă gheara scoate. / Aşa sunt toate!” (Anonim)

Motivație.”O femeie poate avea aceeaşi motivare pentru două acţiuni diferite: iubeşte mai mulţi bărbaţi, fiindcă iubeşte iubirea şi nu pe bărbaţi, şi iubeşte pe mai mulţi bărbaţi, fiindcă nu vrea să le cunoască iubirea, care, pentru ea, se rezumă într-unul singur, cel... secret.” (Mme de Sevigne)

Testarea impotenței. În perioada medievală, în Europa, căsătoria a avut o importanță deosebită. Dacă o femeie simțea că mariajul ei nu este funcțional, putea cere anularea căsniciei. Un motiv comun a fost impotența, ceea ce însemna că soțul ei nu putea avea relații intime. Dacă femeia pretindea acest lucru, putea să-și ducă cazul la un tribunal religios, unde Biserica juca un rol vital în problemele conjugale. Instanța cerea dovezi pentru a susține reclamația femeii, de impotență. În anumite cazuri, deseori angajau prostituate, pentru a ajuta la testarea potenței soțului reclamat. Soțul trebuia să demonstreze că poate, în timp ce instanța privea. (Pare, știu, greu de înțeles astăzi) Acest proces invaziv a arătat influența Bisericii în viața personală. Aceste practici pun în lumină limitările și barierele din societatea medievală. Ele arată cum Biserica a deținut puterea asupra relațiilor personale. Deși aceste proceduri ar putea părea ciudate astăzi, ele dezvăluie dinamica complicată a iubirii, datoriei și autorității de-a lungul istoriei. (Witty Historian)

Rujul... ”Chiar dacă lasă vreo pată, / Se curăţă orice stofă / Dar de-i guler sau cravată / Iese... mare catastrofă!” (Dumitru Monacu)

Orbirea.”Și dac-o să orbesc, eu o să-ți scriu / Cu degetele pe popoul durduliu / Sonete, elegii, balade stranii / În care tu îți numeri pe mărgele anii / Și îmi ghicești dorințele-n inele / Și-ntr-un medalion patimi mai grele / Ce nu se-ntâmplă decât pe podele, / Iubita mea, lângă dulapul cu gutui, / Căci și acolo, pe dulap, sunt gânduri șui, / Îndeplinindu-se duios cu chiu cu vai / Și c-o plăcere ce doar tu o ai / Încă de-atunci, de când eram în rai / Și printre crengi de pomi vii, te urcai / Ca să-mi aduci mărul cel ditamai...” (Emil Brumaru)

O felină desăvârșită. ”I-am scris o mie de poeme, zece mii / De scrisori; i-am spus că e o felină desăvârşită, / Cu părul ei auriu şi picioarele de doi metri lungime, / Am stat în genunchi în faţa ei, am pus-o să guste / Din inima mea tăiată în bucăţi, adusă pe tipsie, / I-am dat să bea apă din ţeasta mea, cu gust de nucă de cocos, / I-am dăruit sufletul meu cel mai ascuns, din cămara / cea mai îndepărtată, / I-am săpat numele pe zidul de piatră, / Mi-am făcut din ea chip cioplit şi i-am adus jertfe, / Părăsind credinţa strămoşească, / Am rânjit în faţa păsării Arheopterix / Şi în faţa crucifixului, şi mi-am făcut din ea altar / Unde mă rugam noaptea. I-am întins covor roşu, / Umbră de catifea, noapte de ambră, / I-am vorbit în toate limbile Pământului, / M-am smerit, m-am umilit, m-am tăvălit prin smoală şi cenuşă, / Dar ea m-a privit în tăcere, cu ochi ficşi, / N-a făcut niciun semn şi s-a pierdut în mulţime.” (Mircea Florin Şandru)

Apărare. Bulișor: – Tată, spune-mi, de ce bărbaţii de la noi nu pot avea mai multe soţii, aşa cum e în Africa? Bulă: – Eşti încă mic, fiule. Când vei creşte, o să înţelegi că, într-un stat civilizat, legea îi apără pe oameni…

Familie.Într-o dimineață, înainte de a pleca la serviciu, Bulă o întreabă pe Bubulina: - Draga mea nevastă, pot să te întreb ceva? - Sigur, Bulă! - Bubulino, când o să mănânc și eu micul dejun în pat? - Bulă, o să mănânci micul dejun în pat când o să fii în spital.

Iubire."... dacă pot să iubesc mi-e destul / şi mi-este surâs / şi mi-este vis / dacă pot să iubesc. / La urmă, la umbră / am cântat: / dacă cineva poate să iubească / e împărat / dacă cineva este iubit / e infinit / şi dacă există iubire / din goluri se naşte plinul." (Nichita Stănescu)

Definiţia strigătului."Ţi-aş spune ceva, / despre noi, / despre zăpada de-afară, / despre dragostea mea. / Ţi-aş spune ceva, orice, / numai să nu crească iarba tăcerii între noi. / Ţi-aş spune ceva, / ce-ai ştiut, / sau ce ştiu, / dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi / şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu." (O. Paler)

Progres (sau… regres?).”Emanciparea femeii şi libertatea sexuală au marcat un indiscutabil progres. Dar, după ce s-a eliberat de constrângerile feudale, religioase, sociale, morale, omul occidental descoperă uimit că această libertate are un preţ greu, că aduce cu ea responsabilitatea şi… singurătatea. <Dragostea este impulsul cel mai antidemocratic cu putinţă. Ea nu dă socoteală în faţa Justiţiei şi nici a meritelor> - scrie un autor recent. Ea rămâne o opţiune strict personală, ce ignoră norma, media, statistica, adesea legea și logica. Am putea vorbi de agonia cuplului, de iminenta sa dispariţie în societăţile <ghiftuite>? Părerile sunt împărţite. O autoritate în domeniu - mă refer din nou la Pascal Bruckner - citează medici de prestigiu care pun deteriorarea raporturilor dintre soţi pe seama violenţei exterioare. <Cum ar putea cuplul să mai fie o oază salvatoare, liniștită, în mijlocul unei societăţi agresive şi nevrotice?> se întreabă el. Soţii îşi descarcă în interiorul celulei conjugale toată ura, oboseala, spaima sau indiferenţa pe care o înmagazinează în lumea de afară. Cuplul e oglinda fidelă ce reflectă deznădejdea pe care capitalismul o seamănă în societate. <Se ştie - constată Bruckner - că acum dragostea duce împreună cu ea dependenţa, abjecţia, servitutea în aceeaşi măsură în care induce şi sacrificiul, fidelitatea, ajutorul mutual,  transformarea. Dar această provocare poate conţine şi o şansă: ceea ce putem şi trebuie să redescoperim - ca să ne salvăm - mereu este marea, vitala complexitate a dragostei…>”(Cezar Straton – Ecologia iubirii)