Cezar STRATON

Găluște. ”Găluștile cu prune (secuii și maghiarii le spun gomboți, austriecii și nemții, knedle) sunt un desert răspândit în Europa Centrală și de Est, cu originea în Imperiul Austro-Ungar. Mai jos rețeta pentru patru persoane: Fierbem 600 g cartofi în coajă. După ce i-am curățat, îi lăsăm să se răcorească și-i dăm prin mașina de tocat carne. Punem pe o planșetă 200 g făină. La mijloc, punem cartofii, la care adăugăm un ou și un vârf de cuțit de sare. Frământăm cu mâna până se obține o cocă. Facem bucăți de 1,5 cm grosime. Băgăm ambele mâini prin făină și dăm aluatului forma necesară, pentru a putea înveli cu el o prună. Cât timp se răcesc cartofii, spălăm 300 g prune, din care scoatem sâmburii, în locul cărora punem puțin zahăr vanilat, amestecat cu praf de scorțișoară. Punem și puțin pesmet alb, foarte fin, ca să absoarbă zeama pe care o lasă pruna. După ce s-a învelit pruna în aluat și i s-a dat, cu palmele date prin făină, forma sferică, se pun imediat la fiert într-o oală cu apă clocotită, cu puțină sare. Nu se acoperă. Când gălușca dată în câteva clocote se ridică în sus, se scoate cu lingura de spumuit. Între timp, încingem 200 g unt într-o tigaie, în care se pun la prăjit patru linguri de pesmet fin, la foc iute, ca să prindă o culoare mai închisă. În acest pesmet tăvălim găluștile scoase de la fiert și le așezăm într-o tăviță unsă cu unt, pe care o băgăm la cuptor, unde o lăsăm 5 până la 10 minute. Când le servim, le presărăm cu zahăr vanilat. Asta e tot.” (Gastronomice, de Păstorel Teodoreanu)

Debut (ratat). ”Prima mea experienţă sexuală. Îmi place munca mea pentru că plasează sexul în perspectivă. Altfel, rişti să devii prea preocupat de sex. Aveam nouă ani. Am întâlnit prima oară o fată. Şi-a dat bluza jos, avea sâni, am pus mâinile pe ei, iar ea a chicotit. Stătea în faţa saltelelor cu arcuri. Am împins-o. A sărit înapoi şi am repetat scena de trei sau patru ori. Am crezut că am pus-o. M-am dus să-mi cumpăr prezervative. Le căram în portofel. Nu ştiam la ce-s bune…” (Al Pacino)

Love. Reîntors la lucru după 14 zile de ”arest la domiciliu” din pricină de boală, un bărbat e întrebat de colegul lui de birou cum s-a simțit în carantină. - Excelent! Soția mea mi-a oferit, zilnic, dovezi de iubire! – Adică... vrei să zici că... - Nu asta... dar de fiecare dată când poștașul suna la ușă, ca să ne lase ziarul, soția mea îi răspundea, plină de bucurie, de veselie: ”Soțul meu e acasă! Soțul meu e acasă!”

Mătrăgună. “Fetele sau femeile tinere merg câte două, la miezul nopţii, goale şi despletite, îmbrăţişate şi sărutându-se tot drumul, până la locul mătrăgunei. O dată ajunse, ele se culcă una peste alta şi, cu mâna, smulg o frunză. Se întorc apoi, tot dansând şi sărutându-se, şi lasă să se usuce frunza de mătrăgună, până când o pot face praf. Se duc apoi la moară, fură cu mâna întoarsă făină, pe care o cern printr-o sită întoarsă. Cu această făină, frunză de mătrăgună şi miere fac o pastă pe care o lasă să se acrească. Se pune apoi fie în ţuică, fie în ceai, fie în cafea, fie într-o plăcintă pe care o oferă flăcăului pentru a-i trezi dragostea”, scria Mircea Eliade, în volumul ”De la Zamolxis la Genghis-han”.

Ziceri ”ciupercoase”. ”Doar n-am mâncat bureți!” (doar n-am înnebunit!); ”Pagubă-n ciuperci!” (nu e nimic, puțin îmi pasă!); ”A răsări ca ciupercile (după ploaie)” (a apărea în număr mare și în timp scurt, fără merit); Umor. Întrebare: - Care este asemănarea dintre bărbați și ciuperci? Răspuns: - La fel ca și ciupercile, cei mai frumoși sunt... otrăvitori! Întrebare la Radio Erevan: - Se pot mânca toate ciupercile? Bine-nțeles, dar unele doar o singură dată. Trei. De trei ori am rămas, biata de mine, văduvă! povestește o frumoasă tânără de 35 de ani, unui nou pretendent la mâna ei. - Cum se poate? se miră acesta, sincer și îndrăgostit. Toți trei...? - Da, primul și al doilea s-au otrăvit cu ciuperci. - Și al treilea? - A murit din cauza unei fracturi a craniului. - Cum asta? - N-a vrut să mănânce ciuperci. Dar, apropos, dragul meu... nu-i așa că ție-ți plac ciupercile...? Soacră. – Ieri în pădure, am strâns trei găleți cu ciuperci, cadou pentru mama soacră. – Dar dacă sunt otrăvitoare? – Cum adică, ”dacă”? Comestibilă. Se întoarce Ion de la un curs de reciclare, amărât și nervos. – Ce e cu tine, Ioane, de ce te-ai supărat așa de rău? Ești negru… Hai mai bine să facem dragoste că și așa ți-am dus dorul de numai eu știu, bărbate… – Draga mea, să știi că trebuie să-ți spun ceva care probabil te va supăra mult! – ?! – Știi, n-am cum ascunde şi trebuie să-ţi spun că am greşit, na, te-am înșelat şi, în momentul de față, trebuie să-ţi dau două veşti, una rea şi una bună… – Care e vestea rea, Ioane? – Păi, să vezi, am luat o ciupercă… acolo, jos! – Și care-i vestea bună? – Mi-a zis doctorul că... ciuperca e comestibilă… Test. După ploaie, doi ardeleni se hotărăsc să meargă să culeagă ciuperci. Se întorc acasă, dar fiindu-le teamă să nu fie otrăvite, îi zic gazdei să îi dea întâi câinelui, de încercare. Grivei înfulecă cu poftă. Imediat, cei doi sar asupra oalei și încep și ei să înfulece. La un moment dat se aude vocea bătrânei din curte: - Aoleeeeeeeu... a murit câinele! Auzind aceasta, cei doi ardeleni, speriați, încep să vomite tot ce au mâncat și ajung într-un stadiu de disperare totală! Moment în care bătrâna completează: - L-o călcat mașina vecinului Trifan, bat-o s-o bată! Prevedere. La restaurant. Clientul: - Nemaipomenit! Cum adică să plătesc înainte? Da ce-i aici, bordel? - Nu, dar problema este că dvs ați comandat ciuperci... Amabilitate. La aprozar: - Să vă pun și niște ciuperci? - Nu, mulțumesc, mie-mi place să le culeg singur! - Cum doriți. Dacă vreți, pot să vi le risipesc pe podea...

Carte. ”Cu cât pătrund în zi sânt mai tăcut. / Iau câte-o carte, n-o citesc, o mut / Și-mi amintesc ce-a fost cândva în ea. / Și mi se pare-acum mai grea, prea grea / Și paginile-abia se dezlipesc / Și dintre ele îngeri mari deodată cresc / Și-n șoaptă, fără grabă, mi-o citesc...” (Emil Brumaru)

Vară. ”Ce repede trecu şi vara asta, / Ca o scurtă ploaie de vară / Între două zile-nsorite / Cu arşiţă barbară. / Ne vine-a umbla fără veşminte, / Fără trup ne vine-a umbla. / Ani grei au trecut peste noi / De când am pierdut dragostea ta. / Tu gândeşti mereu la ce-a fost. / Iarba arsă nu mai învie. / Luna uneori răsare devreme. / Alteori, când noaptea-i târzie. / Ce repede trecu şi viaţa, / Ca o ploaie de vară trecu. / Eu n-am uitat nici un cuvânt / Din toate câte le-ai spus tu.” (Nina Cassian)

Autostrăzi. Știți cât era lungimea drumurilor pietruite – unele sunt circulabile și azi – construite de Roma Antică la vremea maximei ei puteri, adică prin sec. II-III? Circa 180 de mii de km! Cam ca rețeaua europeană actuală de autostrăzi principale! Uimitor!

Glumă de primăvară. ”Te-am văzut într-o păpădie, / umblai singură în papuci, / tăiai din lună câte o felie / şi-ţi adia trupul uşor, a tei şi a nuci. / Te-ai urcat apoi pe o petală, / ca să pui o şoaptă în glastră, / de ce-ţi dădea târcoale o portocală / şi în lacrimă-ţi plutea o Mediterană albastră? / Soarele apunea singur într-o garoafă / când plecai cu pleoapa într-o gondolă, / turnai din umăr, ca dintr-o carafă / în noaptea neagră, o prea albă smoală. / Iazul, pe un nufăr tot aşteptându-te să vii, / se întuneca, ştergându-ţi în oglinzi ochii cu totul, / treceau ceruri subţiri printre scrumbii, / când urşii albi scormoneau stelele cu botul. / Pâraiele din munte descuie-le din poşetă, / sunt fire de argint pentru găteli de vară, / în degete ia din lună o rază ca pe o croşetă / şi pune suspinelor tăceri, să nu se audă, să nu doară. / Atunci, un fluture cu cai mov se va opri la scară / şi va coborî o lumină pală în rochie lungă, / printre flori se va cerne o foarte uşoară seară / iar la orizont, din Dumnezeu va rămâne doar o dungă.” (Stephan Roll - pseudonimul literar al lui Gheorghe Dinu sau Gheorghi Dinev, poet şi prozator român, reprezentant al literaturii româneşti de avangardă, 1903-1974)