Cezar STRATON

Normalitate(conjugală). Un tip căsătorit pleacă, discret, cu amanta la munte. –  Iubito, ține tu, repede, rucsacul ăsta greu, că zăresc în faţa cabanei un coleg de serviciu. – Vrei să creadă colegul că nu mă cunoşti? – Nu, dimpotrivă! Vreau să creadă că eşti nevastă-mea! Hai să ne comportăm normal, ca soț și soție!

Ochi (de soacră). Un tânăr ajunge emoţionat acasă şi o anunţă pe maică-sa că e foarte îndrăgostit şi că se însoară, dar ca să fie prezentările mai elocvente pentru alegerea lui inspirată, va aduce acasă trei fete foarte frumoase şi îi va cere maică-sii să ghicească care e aleasa inimii lui. După câteva minute de la ”vizionare”, la o cafeluţă, mama zice: – Aleasa ta este fata aceea din mijloc. La care fiul, surprins, întreabă: – Cum de ai ghicit? Mama răspunde: – Păi.. de fata asta... nu-mi place mie! Doar ție.

Eșec.„Vedeți, omenirea a reușit să trimită un bărbat, ba mai mulți… pe Lună, dar nu va reuși niciodată să trimită nici un bărbat pe Martina Navratilova”. (cunoscută ca o lesbiană – n.a.) (Roy Brown)

Femele.„Femelele păsărilor de pradă – pe care eu le dresez, de ani de zile,  pentru folosința vânătorească a Seniorului meu – sunt nu doar mai mari, ci și mai puternice, mai curajoase, mai îndemânatice, aș zice chiar că sunt mai deștepte decât masculii lor…” (Tardiff, Traite de fauconnerie, sec. XVII)

Femei.„Aveam 50 de ani şi nu mă mai culcasem cu o femeie de 4 ani. Nu aveam nicio prietenă. Mă uitam după femei pe stradă sau oriunde le vedeam, dar le priveam fără vreo dorinţă şi cu un sentiment al inutilităţii. Mă masturbam în mod regulat, dar ideea de a avea o relaţie cu o femeie – chiar şi fără implicaţii sexuale – îmi depăşea imaginaţia.” (Charles Bukowski, Femei)

Love (!?).„Azi am primit două SMS-uri de la prietena mea. Primul, ca să-mi spună că totul s-a terminat între noi doi… Al doilea, ca să mă anunțe că – scuze! – ea greșise adresa, destinatarul (semnat de un internaut oarecare).” (Pascal Bruckner, Paradoxul iubirii, Ed. Trei, 2015)

Ofertă.„Tânără, de 35 de ani, heterosexuală, frumoasă, nemăritată, dr. în filosofie… caut un bărbat inteligent… pentru momente plăcute, discuție, prietenie etc. Indispensabil: candidatul să fie ori impotent, ori… chiar homo! Nu-mi trebuie unul care să înceapă să mă pipăie, pe sub fustă!” (postare anonimă, pe  Internet, citată de Pascal Bruckner în cartea lui, Paradoxul iubirii, Ed. Trei, 2015) P.S. Ce să mai zic…? Așa o fi iubirea modernă. Pe felii…

Femei (de evitat). Nu-mi dau eu cu părerea, liniştiţi-vă, e doar o listă pe care am găsit-o mai demult în Kama Sutra, cu femeile care trebuie evitate când vine vorba de căsătorie. Mie mi s-a părut amuzantă: femeile cu un nume care sună urât; femeile cu fruntea proeminentă; femeile cu forme de băiat; femeile care nu iubesc curăţenia; femeile chele; femeile cu pulpele turtite; femeile cu nas de om deprimat ori cu nările în sus… Dacă vă regăsiţi, îmi pare rău. Numai să nu mă întrebaţi de ce citesc Kama Sutra…” (Nicoleta Dabija, 2019)

Mâncare.(Scuze, dar traducerea ar știrbi din „savoare”). „Le Chateaubriand est un filet tellement exquis qu’il a donné son nom à un grand écrivain.” (Henri Rochefort)

Șpriț.Imperiul Habsburgic ne-a adus, printre altele, şpriţul. Pare incredibil, dar faimosul amestec de vin şi apă nu este invenție românească şi nici măcar balcanică, ci pur austriacă. S-ar părea că soldaţii austrieci, în timp ce ocupaseră o parte din Italia, neobişnuiţi cu tăria vinului italian, obişnuiau să-l boteze cu puţină apă proaspătă, inventând astfel spritzen-ul. Bineînţeles că există o adevărată istorie a filozofiei şpriţului, cu mai multe teorii. Astfel, maghiarii susţin că ei au fost cei care au preparat primul şpriţ, la data de 5 octombrie 1842, când un viticultor ungur a invitat la un pahar de vin un inginer ungur, care tocmai inventase o maşină de făcut sifon, şi un poet ungur pregătit să scrie un poem despre şpriţ. Cei trei au făcut pentru prima oară în istoria omenirii combinaţia dintre vin şi sifon, botezându-l fröccs. Totul s-a încheiat cu o băută zdravănă, la capătul căreia poetul s-a achitat şi el de obligaţie, scriind pentru posteritate şi istorie poemul ”A vinului perlă ce urcă”… Balcanicii, dușmanii Imperiului Austro-Ungar, dar iubitorii şpriţului, susţin că de fapt şpriţul coboară încă din antichitate, când apa era amestecată cu vin, într-un raport precis de 3 la 1, pe vremea lui Alexandru Macedon. (apa cu duh)

Moșnegi.”Doi moșnegi, uitați de vreme, într-o zi se întâlnesc. / - Ce mai faci măi moș Ioane? Mândrele te mai iubesc? / - Ce să fac, măi Petre dragă, lupt cu bătrânețea grea, / Dar am cunoscut o tipă și m-a invitat la ea. / Moș Petrică înlemnește și ridică din sprâncene: / - Mă Ioane, vezi de treabă, sau ai fluturi în izmene! / Și te-ai dus? Făcut-ai treabă? Povestește cum a fost? / Băgat-ai lemnele în sobă, sau ai mers fără vre-un rost? / - Cum să fie? A fost bine. La primul parcă zburam, / A fost ca în tinerețe, pe dealuri când alergam. / La al doilea, cu lupte și dureri pe la genunchi, / Ce să-i faci, că bătrânețea îți mai dă câte un junghi. / - Ioane, ai luat ceva, zise Petre intrigat. / Nu am luat nimic, măi Petre, să nu-mi fie cu păcat. / - Ioane mi-e greu a crede, poți să zici tu tot ce vrei, / Dar nu ești ca-n tinerețe să reziști până la trei. / - La trei am zis că-mi dau duhul, zice Ion cu supărare, / Mă țineam de toate alea, ce dureri aveam de șale! / Petrică nu scoate-o vorbă doar mustața răsucește: / - Zi, Ioane, ce-ai luat de lupți așa vitejește? / - N-am luat nimic, măi Petre, dar dorința era mare. / - Și eu am dorinți Ioane, dar nu se mai face tare. / - Măi, Petrică, ți-e de șagă și gândești doar la păcat, / Ea stă la etajul patru și liftul era stricat...” (Ion Pribeagu)

Nebunie.„Nu-ți face griji dacă oamenii cred că ești nebun. Eşti nebun? Ok. Ai acel tip de amețitoare (in)sănătate care îi lasă pe oameni să viseze în afara regulilor strice, și să devină – în final – ceea ce sunt destinați să fie.” (Jennifer Elisabeth)

Salvare.„Rien ne sert a courir… il faut partir a point!” (La Fontaine, Le lievre et la tortue)

Dominație.„Dominaţia stă în condiţia generală a omenirii. O femeie, când face dragoste, nu mai este prim-ministru, nici dacă o cheamă Margaret Thatcher. Femeia nu va ajunge niciodată să fie altceva decât victima acestui fundamental şi superb act, care este sexualitatea. Ea știe că este victimă și se supune. Întregul comportament al femeii decurge şi este format de acesta. Şi nu cred că o femeie normală şi deşteaptă ar vrea să fie altfel.” (Al. Paleologu)

Salam.Cititorii mai vârstnici își amintesc, cred, de jinduitul – înainte de 1989 – salam de Sibiu. Se obținea cu ”pile”, fiind o specialitate (alături de cutiile ovale cu șuncă ”ham”, de pildă) foarte apreciată la export. Unul dintre cele mai cunoscute produse româneşti are o istorie de peste un secol. Inventat în anii 1800, acest salam nu este însă originar din Sibiu. Dar cum, de ce a ajuns să aibă acest nume, care sunt regulile ce trebuie respectate pentru prepararea lui şi cine are voie în România să-l producă? Produsul este originar din… Sinaia. Un pietrar Italian, Filippo Dozzi, s-a stabilit în 1885 la cariera de piatră de la Piatra Arsă (Poiana Ţapului - Prahova). El provenea dintr-o familie cu tradiţie în producerea mezelurilor, astfel că a început aici fabricarea unui salam numit salam de iarnă, crud-uscat, cu termen de maturare foarte lung şi cu garanţie de luni de zile. Produsul lui Dozzi s-a numit la început salam de iarnă, dar faptul că era exportat prin vama Sibiu i-a adus, ulterior, numele pe care-l ştim azi cu toţii. Un produs destinat iniţial lucrătorilor din mină (bogat caloric, potrivit pentru cei ce făceau muncă fizică), salamul de Sibiu a devenit rapid un produs de lux. În 1910, italianul a fondat Întreprinderea Individuală Filippo Dozzi, unde a început fabricarea salamului de Sibiu, ajungând ca în 1938 să producă peste 100 de tone pe an. Salamul acesta este făcut astăzi de şase producători locali din Asociaţia Producătorilor de Salam de Sibiu (APSS), aceştia fiind singurii care pot fabrica acest tip de mezel.