Cezar STRATON

 ”Când amândoi ne-am cunoscut/Eu l-am lăsat să facă tot ce-a vrut/Și ieri corsetul nu m-a încăput./Vai, Doamne, cum explic ce am făcut!?” (Anonim, sec. XIX). Credulitate. ”Credula res amor est.” (Când iubești, ești gata să crezi orice.) (Anonim).

Cafea.O fecioară este ca o cafea: la început te trezește, te stimulează. Apoi, cu vremea...te enervează.

Cuplu.”Ea, o înșelătoare,/Eu, fire-ncrezătoare./Ce altceva le trebuie amanților, oare?” (Sir Charles Sedley (1639-1701).

Înger(portar). In memoriam Ioan Brad. (1929- 2019) ”Îngerul portar mă-ntreabă:/ – Ce tot vii? N-ai altă treabă?/ Ți-am mai spus că Sfântul Petru/ Este cel mai bun geometru, /Care știe să măsoare /Viața pentru fiecare. /Tu, trăind prea mult, așteaptă /Judecata lui cea dreaptă./ Poate ai păcate multe, /Nedreptăți, loviri, insulte. /Singur judecă-te, - apoi /Mai încearcă pe la noi!/ Îl privesc. N-am ce-i răspunde./ Aș pleca, dar nu știu unde./ /Singur, părăsit, cu mine /Răul să-l desfac de bine, /Delicatul lor cântar /Să nu-mi fie în zadar/ Doamne, știindu-mi tot amarul, /Hai... înduplecă portarul!”.

Concluzie.”La urma urmei, suntem doar ceea ce iubim. Măsura noastră este numai iubirea.” (W. S. Coffin, 1877-1954).

Flirt.Bulă, la frizerie, începe să îi facă avansuri coafezei: – Ce zici de o partidă, după ce termini? – Nu pot! Sunt măritată. – Sună-l pe soţul tău şi spune-i că te duci să vizitezi o prietenă bolnavă! – De ce nu-i spui chiar tu? E cel care te bărbiereşte!

Dragoste.”Dragostea e tot ce contează. Nu într-un sens vag, romantic, ci materializată în bucuria unei îmbrățișări de bun-venit și în realitatea aromei fripturii care ți se pregătește în cuptor.” (Nicholas Luard, Bătaia stelei).

Economie.Doi scoțieni în compartimentul unui tren: – Ştiți, sunt în voiaj de nuntă, fac o călătorie în Italia, spune unul. – Dar soția dumneavoastră unde este? întreabă celălalt. - A, pe soție am lăsat-o acasă, ea a mai fost măritată și a mai văzut Italia…

Ajutor reciproc.Iţic sună la Securitate: - Alo, vedeţi că Ştrul are nişte lemne! - Şi ce e cu asta? - A găurit şi a introdus în fiecare lemn bijuterii, diamante, dolari şi, probabil, ceva muniţie adusă din America, de la fratele lui. Apoi îl sună pe Ştrul: - Mă, dobitocule, pregăteşte-te, că am trimis să-ţi spargă lemnele! - Pe cine? - Pe ăia pe care mi i-ai trimis tu anul trecut de mi-au săpat grădina.

Predicție.Hitler se duce la astrologul său şi îl întreabă când va muri. Acesta, după ce îi consultă harta astrală, îi spune: - Vei muri într-o zi de sărbătoare evreiască! - Cum aşa? - Păi, în orice zi ai muri, va fi o sărbătoare evreiască!

Botniță.”Englezii sunt oameni de tradiţie. La ei există încă legi care, deşi nu se mai aplică azi, au rămas înscrise codul lor. Edwards Langlin e un englez tradiţionalist. Soţia lui, Kati, e flecară, aş putea zice că prea vorbăreață. Ce s’a întâmplat atunci ? Săptămâna trecută, Mistress Kati pleacă de acasă cu o botniţă de piele care o aranja minunat. Ai fi zis că e făcută pe măsură. Ea se duse să depuie plângere în scris, deoarece nu putea vorbi contra bărbatului său, care i-a aplicat cu forţa botniţa. Magistratul o debarasă de podoaba incomodă. Atunci ea putu istorisi pe larg insulta ce a suferit şi ceru arestarea pârâtului. Judecătorul chemă imediat pe bărbat, care nu numai că nu negă faptul, dar se explică în aceşti termeni: — Am pus botniţă soţiei mele pentru că ea nu tăcea un moment. Toată ziua ocăra şi mă cicălea. De altfel, sunt în dreptul meu ţinând socoteală de legea promulgată de regele Eduard, lege care e încă în vigoare şi dă voie să li se pună botniţă la cumetrele prea flecare și pisăloage! Citiţi codul, d-le judecător ! Judecătorul citi codul şi recunoscu că soţul avea dreptate. Mistres Kati a cerut, totuși, divorţul... Se vorbeşte să se abroge legea autorizând pe bărbaţi să pună botniţe femeilor lor. Căci, adaogă jurnalul englez, din care luăm aceste detalii, dacă s-o aplica această lege — care pune botniţe femeilor flecare — n'au să se găsească destule botniţe în toată Europa...” (Veselia, 1928). P.S. Păi, avea de unde să se inspire Zaharia Stancu, cu botnițele așa-zis puse țăranilor de către boieri, în romanul său, Desculț...?

Șansă.”Tuturor amanților părăsiți trebuie să li se mai ofere o șansă, dar cu altcineva.” (Mae West (1893-1980).

Frumoaso.Frumoaso/mersul tău prin iarbă/și felul cum te uiți în treacăt la mine/și iarba care s-a înălțat/la un metru de pământ/să te urmărească de-aproape/zăpăcită de pofte/aș vrea să scriu despre tine/frumoaso/dar hârtia alunecă/de parcă-aș fi așezat-o/pe-o moviliță de cireșe coapte. (Florin Mugur).

Albituri.” Ca și albiturile, iubirile sunt cu atât mai plăcute cu cât sunt schimbate mai des.” (Phineas Fletcher (1580-1650), Sicelides).

Ce plângi, mândră, după mine?”Pe cărare de-a dreapta/Trece mândru cu mândra./Mândru mere şuierând,/Mândra după el plângând./- Ce plângi, mândră, după mine?/Satu de tine rămâne/Şi mai sunt voinici ca mine./- Poate rămâne satu'/Dacă nu eşti, bade, tu;/Poate rămâne ţara/Dacă nu eşti dumneata./Pot fi voinici cât nuci/Dacă mie nu mi-s dulci;/Pot fi voinici cât brazi/Dacă mie nu mi-s dragi!”( Botiza).

Werther.”O iubea Werther pe Charlotte/Cum nu cred vorbe că sunt,/Dar cum a cunoscut-o?/Ea ungea pâine cu unt/Ea era căsătorită/Werther, un bărbat moral/Și pentru nimic în lume/N-ar fi vrut vreun scandal./Doar prin of-uri și ocheade/Dorul și l-a exprimat,/Până când un glonț în creștet/De necazuri l-a scăpat./Charlotte, când i-a văzut trupul/Dus spre cimitir ușor/Ca femeie cu morală,/Ungea la felii de zor.” (W.M. Thackeray (1811-1863), ”Suferințele lui Werther”).

Astăzi nu.” La o masă umblătoare,/la un vin ce nici n-a fost,/stau cu moartea-ntre pahare,/chefuind în zi de post,/urcă viermele pe lampă,/fierb piroanele în uşi,/simt mireasma ei de vampă/dezbrăcată de cenuşi./Astăzi nu, dar mîine poate/(dracu ştie oare cînd),/fi-voi tînăr pe furate,/iar bătrîn şi mai curînd.” (Mircea Dinescu).

Adorație.„L-am adorat. Nu cred, sincer, că vreo femeie spune adevărul dacă a lucrat vreodată cu Gable și nu a simțit vreun impuls, intim, de dorință...mai presus de orice. Aș numi-o mincinoasă.” (Joan Crawford, despre Clark Gable).

Bordel.”Dacă medicii şi moraliştii acuză - pe drept cuvânt - „gustul viciului” şi „cloaca imundă”, fidelii lui clienţi, scriitorii şi pictorii au lăsat descrieri fascinate (precum Zola, Goncourt, Maupassant ori Lautrec) ale nevoii de apropiere totală de „celălalt sex”, sexul oferit tuturor, de mizerie, de nuditatea exhibată şi nu ascunsă ipocrit, de pasiunea fără limite. De moarte…Un poet ca Mac Orlan (1922) evocă „inflaţia senzuală” din bordeluri în versuri pline de senzaţii, dar şi de intuiţia sfârşitului: „Mirosul perfid şi dulceag te incită la rele/Nu ştii prea bine dacă miroase frumos/Dar nu mai ştii nici dacă miroase urât/ Ca toate mirosurile genitale/Acest miros este echivoc/Şi tocmai în momentul/În care ţi-ai putea face o idee/Mori…”. De ce oare bărbaţii care au marcat istoria şi cultura lumii au preferat, pentru împlinirea lor intimă, saloanelor elitiste, unde orice femeie li s-ar fi oferit, onorată de atenția lui…parfumul greu, amestecat, al bordelului? Patimă? Viciu? Ori nevoia de a merge până la capăt, cu preţul, asumat, al distrugerii, pentru a-şi împlini prin boală şi suferinţă, destinul de creator? Oricum, trăirile unui Maupassant muribund te înfioară…Să fii fericit că „în sfârşit” ai boala cea rea, de care te-ai temut toată viaţa, ar putea dovedi două idei esenţial opuse: demenţă (explicabilă prin ravagiile pe care faza terţiară a bolii sifilitice le produce creierelor de excepţie) ori, dimpotrivă, intuiţia, proprie adevăraţilor creatori, că trebuie să-ţi însuşeşti „blestemul” de a  trăi la (în?) sânge realitatea pe care o transfigurezi în operă…?” (Cezar Straton – Ecologia iubirii).