Cezar STRATON

Deziluzie.După o lungă deplasare, soțul vine neanunțat acasă. Intră în casă, caută sub pat, în șifonier și în baie. Nimeni. Intră în bucătărie și-i zice, resemnat, nevestei: – Ai îmbătrânit, femeie!

Laș.El: – Gândește-te, dragă, zece ani de căsătorie, și nici o ceartă între noi! – Știu, laș ticălos și timid ce ești!

Cocori.Un excelent poem - recent descoperit de mine - datorat lui Duiliu Zamfirescu (1858-1922.): ”Sosesc cocoarele, sosesc /De după deal de țintirim,/Iar anii trec, copiii cresc.../Se schimbă tot ce-i omenesc/ Iar noi... îmbătrânim...”.

Femeile frumoase.”Femeile frumoase au ieşit pe stradă. / Au diamante în ochi şi pe mâini, / Au soţi acasă – şi-n saloane câini, / Iar trupurile lor sunt o paradă. / De voluptate, de picioare şi de fard, / Ce o privesc cu ochi coagulat / Bătrâni castraţi, cu pântecul umflat, / Şi tineri ale căror trupuri ard. / Femeile cu frumuseţi de vis / Ascund în trupul lor poeme şi ispite / Când trec încet, lăsându-se privite; / Şi seamănă cu îngerii goniţi din Paradis.” (Miron Radu Paraschivescu (1911-1971) – din volumul "Oraşul Furnicar", Editura Minerva, 1982, antologie de Petre Stoica, prefaţă de Mircea Martin).

Vârste și... orașe. O femeie de la 14 la 18 ani este ca orașul Ierusalim, toată lumea o iubește. De la 18 la 22 este ca orașul Los Angeles, incitant, brutal și misterios. De la 22 la 25 este ca orașul Londra, este frumos și toată lumea visează să trăiască acolo. De la 25 la 30 este ca orașul Damasc. Romantic, iubește poezia și cuvintele frumoase. De la 30 la 35 de ani ca orașul Paris, o floare de orhidee cu parfum. De la 35 la 38 de ani ca orașul Roma, toate drumurile iubirii duc la ea. De la 38 la 42 ca orașul Beirut, o legătură între trecut și prezent între Frumusețe și maturitate. De la 42 la 48, ca orașul Cairo, este sofisticat, impresionant și minunat. De la 48 la 53 ca orașul japonez Kyoto, elegant. De la 53 la 60 de ani ca orașul Khartoum, trecutul său este străvechi, prezentul său elegant și viitorul său misterios. (Web).

Ajutor (reciproc). – Omule bun, sunt amantul nevestei tale. Scuze! – Și ce vrei? – Ați plecat în concediu și ea m-a uitat închis în șifonier. O tot sun, dar nu răspunde. Nu puteți veni măcar cu câteva zile mai devreme acasă? – Sună la 112, că are un amant și acolo. Te ajută el.

Senzualitate.„Există o anumită senzualitate în a nu împărți patul cu altcineva, măcar pentru o vreme, asta până când dormitul singur nu începe să capete o tristețe tăcută.” (Ian McEwan, „Mașinării ca mine”).

Dovada.”După ce un domn a afirmat la televizor că Iisus era român, să nu vă mirați că pe lume mai sunt și alți români celebri, iată ”Dovada”: ”În arborele Putin e-o creangă de valah,/c-avea un tată-mare dogar în Basarabia/care-n flagrant prinzând-o, a despicat cu sabia/pe juna dogăriță exact când zicea ”ah”./Și domnul Biden cică-i din neamul lui Bidon,/un emigrant de-al nostru-mbarcat chiar pe Titanic,/care i-a dat cu tifla ghețarului satanic,/sărind de pe covertă în brațe c-un bidon./Vameșii care-adesea chiar sunt supuși erorii/i-au scris greșit porecla în vamă la New York./Știam că-i orb destinul. Dar nu credeam că-i porc:/doi românași de-ai noștri se bat acum ca chiorii!” (Mircea Dinescu).

Siguranță.– Doctore, se plânge o pacientă, nu prea mai sunt sigură de mine. – Stai liniştită, zice doctorul, siguranţa absolută o au doar imbecilii. – Sunteţi absolut sigur, domnule doctor? – Absolut.

Acelei care a plecat.”Când ai plecat, zâmbind, din casa noastră,/Din odăiţa plină de senin,/În grabă, ai uitat o floare-n glastră/Şi pijamaua ta de crèpe de Chine./Sărmana pijama cu flori bizare,/În care-ai râs atât, nici nu credea/Că va veni o zi amară-n care/Ai să ne uiţi, pe mine şi pe ea./De-atunci, şedem în fiecare seară/În faţa sobei pline de cărbuni/Şi depănăm povestea iar şi iară,/Ca doi prieteni buni./Ştiind c-atât de mult îţi fuse dragă,/O-mbrăţişez sub vraja din amurg,/Prin falduri îmi adorm privirea vagă/Şi-i mângâi fiecare brandenburg./Şi noaptea, prin apusuri cristaline,/Când dorul sparge-al lacrimilor dig,/O culc în pat alăturea de mine/Şi-o învelesc, ca să nu-i fie frig.”. Ion Pribeagu (n. 27 octombrie 1887 Sulița, Botoșani – d. 1971, Tel Aviv) a fost pseudonimul literar al lui Isac Lazarovici, poet și umorist român și israelian de limba română. În 1939, Ion Pribeagu era deja o legendă vie. Vremurile erau aspre, însă, pentru evreii din România. Influența „Gărzii de Fier“ aproape îi periclita cariera și viața. Cu toate acestea, istoricii spun că, pentru Ion Pribeagu, a fost anul în care Constantin Tănase a venit, l-a invitat la masă într-o cafenea bucureşteană şi i-a cerut cu multe rugăminţi să-i devină textier. „Umorul sănătos degajat de poeziile lui Ion Pribeagu a fost remarcat de celebrul actor de revistă Constantin Tănase, care i-a solicitat colaborarea în 1939. Pentru acesta, între anii 1939-1944, înzestratul umorist a scris nenumărate scheciuri, care au făcut deliciul publicului prezent la spectacolele Companiei de Revistă «Cărăbuş»“, precizează Median.”.

Suvenir.”De-ncerc pe sub rugina atâtor ani să caut/Parfumul și lumina ce-a strălucit în ei,/Aș regăsi fierbinte cuvântul să te laud,/Ca flacăra ce arde sub spuză și scântei./Precum mireasma florii pierită de demult/Preschimbă-n adiere fragilele-i culori/Și-n nevăzuta strună a vântului ascult/Țipându-și tânguirea echere de cocori,/Acum, când cu amurgul cobor lângă pământ,/Iubirea ce mi-ai dat-o, mai strâns de el mă leagă,/Cum, despuiată-n toamnă de-al ei stufos veșmânt,/Statuia verii crește pe zariștea întreagă.” (Miron Radu Paraschivescu). Probă.În raionul de galanterie, Tilică vede o vânzătoare extrem de atrăgătoare, cu care conversează…– Aș vrea să iau niște mănuși pentru nevastă-mea, dar nu știu măsura…Vânzătoarea-și pune mâna într-a lui și-i zice tandru: – Vă e de folos mărimea mea?! – Da, da, e chiar aceeași măsură!, zice Tilică exaltat. – Bun! Vă mai pot ajuta cu ceva? – Acum mă gândesc să-i mai iau și-un sutien și o pereche de chiloți…

Greu.Sentimente amestecate: Să-ți cadă soacra în prăpastie cu mașina ta cea nouă…

Cocoș. – Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? – Pentru că este cocoș modern, Ștrulă. – Cum așa? – Adică seara, înainte de culcare, îl pun pe vibrații. Ora de zoologie: – Bulă, cum se numește animalul de care și leului îi este frică? – Leoaica, doamna profesoară.

P.S. Titlul acestui articol l-am ”haiducit” de pe coperta unei cărți haioase, scrisă de prietenul meu, scriitorul Dumitru Brădățan.