Cezar STRATON

Făraș.“Orice ministru e pe făraș tot timpul.“ (Sebastian Vlădescu)

Lupta cu îngerul.” Mi-ai luat iubitele, pe rând, / Îngere bun, îngere blând, / Și-acuma vrei să-mi iei și viața / Pân' ți se rupe ție ața! / Crezi c-o să poți vreodată să mă-mpaci / Cât timp femeile ți-or strânge între craci / Ca într-o menghină și ca-ntr-un clește, / Trupul pufos cu ochi holbați de pește? / Degeaba ai și-aripi și-aureolă, / Nimic sufletul meu nu-l mai domolă / Ci o să dau cu tine de pământ / Ca să-nțelegi c-aici numai eu cânt!” (Emil Brumaru)

Liniște!O femeie la doctor. – Domn’ doctor, aţi uitat că de trei minute stau cu limba scoasă? – N-am uitat, doamnă, dar vreau să scriu reţeta în linişte.

Circul.Sosi un circ. Pornesc propagatorii / De onoratul public să se roage, / Să vadă iar cămilele oloage, / Echilibriştii, clovnii, scamatorii. // Trec indieni cu arcuri şi cu ghioage / Trimişi să ispitească trecătorii, / Pe alte uliţi merg înghiţitorii / De iatagane şi de şomoioage. // În cortul uriaş se desfăşoară / Programul. Treaba nu-i uşoară! / Şi circul pleacă iar cu fastu-i jalnic // Se stinse feeria lui măreaţă! / Visează tinerii pe călăreaţă, / Iar fetele pe trapezistul falnic. (Victor Eftimiu (1911-1972) – din volumul "Oraşul furnicar", Editura Minerva, 1982, antologie de Petre Stoica, prefaţă de Mircea Martin)

Upsss!Medicul cardiolog intră în goană la morgă, strigând: – Scoate-l repede pe numărul trei! Nu pulsul lui s-a oprit, ci ceasul meu!

Relații.”Relația dintre bărbat și femeie poate fi structurată în patru moduri: 1. monogamia (cuplul conjugal); 2. poligamia (un bărbat, soț cu mai multe soții); 3. poliandria (o femeie, soție cu mai mulți soți); 4. grupul de cupluri (doi sau mai mulți soți cu mai multe soții). Monogamia este forma de familie preferată în societățile civilizate. Poligamia este prezentă în anumite culturi. Dintr-un studiu al antropologului american George Murdock, pe 565 de societăți, a reieșit că 80% dintre acestea au cunoscut această formă de căsătorie (apud Richard T. Schaefer). O problemă importantă în sociologia familiei o reprezintă modul cum este gândită, de către individ și societate, descendența, cu corolarul ei rudenia. În orice cultură, copiii sunt introduși în raporturile de rudenie. Rudenia este relația cu alți inși proveniți dintr-un strămoș comun. Rudenia biologică este consangvină (bazată pe legături de sânge) sau afină (rezultată din căsătorie). Există și o rudenie spirituală (nășia, frăția de cruce) bazată pe raporturi determinate de participarea la un eveniment deosebit din viața individului (naștere, căsătorie etc.). Rudenia este învățată și ea nu este în întregime determinată prin legături biologice sau maritale.” (Constantin Schifirneț)

Păcate.Ce să zicem noi în faţa acestor constatări ale Sf. Ciprian? Vom mai pomeni de faptul că azi femeile joacă jocuri de noroc ziua şi noaptea? Vor fi puţine, dar sunt! Şi ce să zicem de femeile cari fumează şi încă pe stradă? Dar bărbaţii? Ei îşi permit lucruri pe care nu le admit femeilor! Datoria lor este să fie susţinătorii familiei, dar în loc de aceasta, de multe ori cad în senzualism, pe care azi oamenii o numesc: „o slăbiciune plăcută“, pe care însă n’o admit şi femeilor. Ei neagă că ar fi obligați la o moralitate egală cu a femeii sau a soţiei lor. Spartanul Gerodates fu întrebat odată ce anume pedeapsă primeşte la ei cel ce săvârşeşte adulter şi a putut da cu mândrie următorul răspuns: „La noi la spartani nu există adulter!“ În Sparta, precum spune Plutarh, în șapte sute de ani n’a existat nici un adulter, şi nici seducerea vreunei fecioare. Dar ce este astăzi la noi şi la alte naţiuni? Adulterul este prea cunoscut. În noul cod penal elvețian, cel ce comite adulter, împreună cu femeia vinovată, primește pedeapsa închisorii până la un an! E timpul să se știe până unde merg drepturile fiecăruia dintre soți.” (Dr. Grigorie Gh. Comşa, Episcopul Aradului, 1934)

Consecinţe. 1. „Sexul are, întotdeauna, consecinţe. De tot felul! Când mama lui Hitler şi-a desfăcut picioarele în noaptea aceea, ea efectiv a revocat, pe veci, desfacerea a cincisprezece-douăzeci de milioane de alte picioare.” (George Carlin) Brrrr! Mă gândesc cu groază că, prin progresul geneticii, mama lui Stalin (ori a lui Hitler) ar putea fi clonată. Şi că ea ar fi, iar... gravidă! 2. „Infidelitatea nu are preţ, ci numai consecinţe.” (Rady Lanrey)

Calipigă.Provine din greaca veche, unde „kalli pugos” înseamnă „care are fese frumoase”. Ioana cea calipigă regreta că din această cauză bărbaţii nu-i remarcau şi frumuseţea interioară.

Nevasta "harnică".”Câtu-i lungu şi lumea / Nu-i nevastă ca şi-a mea, / De mândră şi de frumoasă, / Harnică, găzdoaie-n casă. / Că luni caier ş-o făcut, / Marţi pă furcă şi l-o pus / Şi miercuri la târg s-o dus / Şi joia s-o târguit, / Vineri acasă-o vinit, / Sâmbătă s-o hodinit. / Duminică-o vrut lucra / Da-o-auzit bătând toaca. / Ea din pat că s-o sculat / Şi la popă ş-o-alergat: / - Părinte, sfinţia ta, / Sărbătoare-i mâni, o ba? / - Sărbătoare-i astăzi, fiică, / C-amu-i sfânta duminică! / - Părinte, sfinţia ta, / Să mutăm duminica, / C-am un caier de gătat / Şi zece de scărmănat. / - Pântr-o iagă de pălincă / Nu să strâc-o duminică!” (culegător: Dumitru Pop, de la Ileana Rus, 42 ani, Băseşti, 1960)

”Invenții” pentru pubis. Până nu demult, când spuneai stilist, te gândeai la cel care îţi aranjează părul. Dar iată că o nouă meserie îşi face simţită prezenţa: stilistul zonei pubiene. Şi cum simţul artistic nu va seca niciodată, nu-i de mirare că au apărut tot felul de invenţii, care mai de care mai ciudate pentru „amenajarea” zonei pubiene. 1. Strasuri pentru zona pubiană. Ceea ce poartă denumirea de „Vajazzling” a devenit un adevărat fenomen. Decorarea pubisului cu strasuri, este ultima modă în materie de “cosmetică” pubiană. Mai mult, un salon din Anglia crease un model special în cinstea celui de-al 60-lea jubileu al Reginei Marii Britanii. Suvenirul sexy este în forma coroanei şi realizat din cristale. 2. Peruci pentru zona pubiană. Da, aţi citit bine: peruci pubiene. În funcţie de dispoziţie, puteţi opta pentru o perucă simplă sau una mai sofisticată: de la păr de clown la costum de gală sau de la cele cu pene la cele din blană naturală. 3. Tatuaje şi picturi pentru zona pubiană. Şi la acest capitol, artiştii îşi dovedesc măiestria, realizând adevărate opere de artă.

Minciuni.Un om se întoarce de la serviciu cu un robot detector de minciuni. Fiul său de 12 ani vine de la şcoală cu 2 ore mai târziu decât normal. – Unde ai fost până acum? întreabă tatăl. – La bibliotecă, să pregătesc un referat. Robotul se îndreaptă spre el şi, paf! Îi trage o palmă… Tatăl explică: Dragul meu, acest robot este detector de minciuni! Ai face mai bine să-mi zici adevărul! – Ok, am fost la un prieten şi ne-am uitat la un film: Cele 10 porunci. Iar paf! robotul îi mai trage una… – Aoleo! Bine! De fapt, era un film porno. Tatăl: – Să îţi fie ruşine! La vârsta ta, nu-mi minţeam niciodată părinţii! Paf! Robotul îi trage una tatălui. Mama apare şi ea şi zice: – Se vede că e fiul tău! Paf! Robotul îi trage o palmă mamei.

Prejudecăţi. „Plăcintele «poale-n brâu» provin, de fapt, dinspre romani, ce le-au preluat de la greci şi le-au adus şi pe teritoriu românesc. La bază erau plăcinte cu carne. Strămoşii noştri le-au transformat în desert festiv, punând în ele brânză dulce şi stafide. Le serveau la petreceri şi le-au denumit «poale-n brâu», deoarece la acele petreceri la care erau servite se dansa mult, iar femeile îşi strângeau poalele sub centură ca să nu le deranjeze la dans. Zacusca provine, de fapt, de la slavi, unde înseamnă şi azi «aperitiv» (corect, fraţii noștri moldoveni numesc «zacuscă» nu doar preparatul din cămara noastră, ci orice gustare, aperitiv – n.a.). Mult mai târziu, zacusca se transformă în ceva asemănător cu ce mâncăm noi azi sub această denumire. Slavii au contribuit şi la dezvoltarea borşului în gastronomia românească. Borşul era o fiertură lichidă de legume. Mai mult de 1.000 de ani s-a mâncat borş şi abia apoi a apărut ciorba, fel mai elaborat, de amestec lichid de legume şi carne. Primele restaurante deschise pe teritoriu românesc au apărut în 1821, atunci când bucătarii francezi, germani, austrieci şi elveţieni au ajuns în Principatele Române.” (Veronica Ilieş)