Cezar STRATON

Misogini?”Mulți și-au comparat nevasta / Cu o floare, cu un pom, / Dar nu-i unu-n lumea asta... / S-o asemene c-un om!” (Ioan Mamaische)

Despre ce să-ți scriu?”Despre soare, despre fluturi? / Despre zei sorbind din ciuturi? / Despre mine, depărtarea, alungat catarg, chemarea? / Hai să cheltuim o noapte pe o poză dintr-o carte, / Pe o biată amintire, rămășițe de iubire... / Tu să vrei să scrii pe poze, cu-n sărut, cu buze roze, / sau mai roșii ca otrava, ce scufundă timpul, nava... / Vrei să-ți scriu? Să-ţi scriu în versuri? / Mai domoale, pătimașe, sau absente, sau golașe, / De iubire sau de ură, cu-n surâs crispat din gură? / Vrei poeme? Osanale? Versuri albe, mai banale? / Sau catrene vrei, balade? Armonii în vers, sau fade? / Cum să îmi încep scrisoarea? / Pe nisip, s-o fure marea? / Scriu pe-un val, pe creasta albă, / Stropi de mare, strânși în salbă, / Picături de veșnicie, coală albă, din hârtie...” (Cristian Valentin Grigore)

Dieta nevestei. ”De când este la dietă, / Nici mâncare nu mai face, / N-are carne în rețetă, / Doar… ficatul meu îi place!” (Ioan Mamaische)

Gologani. (Parodie după ”Vezi rândunelele se duc”, din revista ”Veselia”, 1910): ”Vezi gologanii cum se duc, / Iar tu rămâi ca un năuc, / Îţi cântă gâtul ca ’n fânar / Prin buzunar, prin buzunar. / O, veniți bani la mine iar, / Să pot trăi fără habar, / Să pot să zic când voi: / Am ce pili, am ce pili! / Mi-aduc aminte când atunci / Pileam până cădeam pe brânci... / Și-acum, de n’am un bănişor, / De sete mor, de sete mor. / În astă lume e un chin / Că ploile nu sunt cu vin. / De sete poţi să mori cu ani /De nu ai bani, de nu ai bani. / De-aceea eu la toţi vă zic / Să protestăm mare cu mic / Ca ’n loc de apă la cişmea, / Vin să ne dea, vin să ne dea.” (C. Iorgulescu)

Răsfrângeri.”Erai în rochia imaculată frumoasă / ca un nufăr fără umbră. / Aprinde rugul înălţarea sumbră: / prin care ceruri înotai odată? / Credinţa mută candela-n penumbră / şi Îngerul din milă îmi arată / doar urme de cenuşă spulberată şi pe meninge îngheţata tundră. / Streine mâni zăpezile dezbracă / şi focul, frigul destrupat respiră / subt bolţi de sâni la cumpănă polară. / Retras demult în peştera opacă / la altă-miră, într-o altă miră / desprinsul voal mormântu-mi înfăşoară.” (Horia Zilieru)

O iubire mortală.”A iubi, a iubi, / A iubi nu-i greşeală, / Căutaţi zi de zi / O iubire mortală. / Nu-i aşa că e greu cu necazuri şi boală, / Nu vi-i dor tuturor de-o iubire mortală? / Uite, zilele trec şi sunt multe deşarte / Şi mereu ne aflăm mai aproape de moarte. / Dup-atâtea minciuni şi atâtea dezastre, / Ne e dor să-nteţim ritmul inimii noastre, / De-o iubire ni-i dor, care viaţa s-o-ncheie, / Ne e dor de un vis c-un bărbat şi-o femeie. / Prea trăim în profit şi în ură cu toţii, / Prea ne suntem duşmani şi ne suntem roboţii, / Nu există ocean în măsură să spele / Slăbiciunea de-a fi o fiinţă sub stele.” (Adrian Păunescu, 1995)

Chin.”Ziori de ziuă se revarsă, / Și ochi încă n'am închis: / Cum să-i închid, când ei varsă / Părae de foc aprins?... / Mă vait, strig cu suspinuri / Dar nu găsesc agiutoriu: / Ce pot lacrimi, ce pot chinuri, / Când durerea-i de amoriu?... / Ah! moarte! numai la tine / Scăparea mea poate fi: / Dar la necaz moartea vine? / Și omul poate muri? / Repezi-te dulce rază, / Din doi ochi mângâitori, / Și vino de înviează / Pe alți doi, ce-s muritori!... / Aceasta-i a ta putere, / Acesta-i darul ce-l ai: / Ca numai printr'o videre / Viață iei și viață dai! / Necazul meu este mare, / Este rău, este cumplit, / Și să-l vindec nu am stare: / Că tu l'ai pricinuit!... / Dar puterea ta-i mai mare, / Și de-i vrea îndată poți, / Numai c'o îmbrățișare, / Din focul lui să mă scoți!” (Costache Conachi)

Tu. „Gândesc la tine! – gândul meu nebun / Stă tot mereu de tine agăţat / Ca o liană pe-un copac ce-a dat / Frunziş bogat ce-ascunde lemnul brun. / Dar, palmierul meu, eu vreau să-ţi spun / Că acest gând, deşi e minunat, / Tu eşti mai bun! Şi vreau neapărat / Să te văd iar; ca ochii mei să-i pun / Pe ramul tău, pe trunchiul dezgolit, / Când frunzele căzut-au pe pământ / Şi s-au sfărâmat, şi-n jur s-au risipit! / Ca-n bucuria plină de avânt / Să stau la umbra ta necontenit, / Uitând de gând, căci lângă tine sunt.” (Elizabeth Barrett, Sonet XXIX)

Copac.”Îngerul scutură copaci cu mere coapte, / Să nu ne cățărăm să rupem crengi, / Prea pofticioși de sâmburi și de fapte. / Ne lasă la-ndemână mari grămezi / Să le mâncăm în sunet de tălăngi, / Oh, ale vacilor cu ugere de lapte / Târâte printre ierburi pân' la grajdul / Unde noi doi ne-nfiripăm menajul / Cu ouă de găini și mămăligi / Pe care când le tai cu sfoara-ți frigi / Nervoasă degetele. Și-atârni în cârligi / De lemn, pe-o funie, rochia leoarcă / De câți fiori și-alean trupu-ți încearcă / În ieslea afânată - sacră barcă.” (Emil Brumaru)

Chirurgie.O femeie a apelat la un chirurg plastician să-i reducă dimensiunile buzelor vaginale deoarece erau prea mari şi fâlfâitoare. De ruşine, a insistat ca operaţia să fie ţinută secretă, medicul fiind de acord. După operaţie, trezindu-se din anestezie, a găsit trei trandafiri aşezaţi cu grijă pe noptieră. Indignată, și-a sunat imediat medicul: – Parcă v-am rugat să nu spuneţi nimănui despre operaţia mea! Medicul i-a spus că a îndeplinit întocmai dorinţa ei de confidenţialitate şi că primul trandafir e de la el: – M-a întristat gândul că treceţi prin asta de una singură... – Fie! Şi al doilea trandafir? – Al doilea trandafir e de la asistenta mea. Din simpatie, pentru că şi ea a suferit această procedură cu ceva timp în urmă. – Dar al treilea trandafir? – Al treilea’, da, e de la un domn de la secţia de arşi de deasupra. A vrut să vă mulțumească pentru noile lui urechi.

Oameni.„Te uiţi la oameni – la bărbaţi, la femei – şi parcă îi vezi pentru prima dată… Uite, îţi zici, femeia asta, de ce e ea femeie? Are obraji, burtă, clipeşte din ochi, vorbeşte. Dă din cap, plescăie din buze, dar înăuntrul ei ce e? O beznă cărnoasă, oase ce scrâşnesc, o reţea de măruntaie şi nimic altceva. Râde, se sperie, încruntă din sprâncene – dar are oare cu adevărat vreun sentiment? Vreun gând? Dacă doar se preface că e femeie?” (Tatiana Tolstaia, „Zâtul”)

Tun.El e sănătos tun. Iar nevastă-sa e sănătoasă... mitralieră!

Moustache (mustață). E o glumă tipic franceză. Zice-se că Primăria franceză X a organizat un concurs: cine are cea mai faină, mai bogată mustață!? Precizarea finală e - însă - cea genială: la limită, la concurs acceptăm și... bărbați! Pardon, mesdames... Ne vous fachez pas... Pre românește: nu vă supărați, doamnelor, e o glumă!

Prezervative.Un tip se duce la farmacie și cere mai multe prezervative. – Doriți și o pungă? – Nu! Nu e chiar așa de urâtă.

Diable.- Cum arată, de fapt, diavolul?! - Câteodată atât de bine, încât îl ceri, cu convingere, de nevastă...

Meserie.Nu degeaba se revine, văd, la școlile profesionale. Dacă știi meserie, oricând poți deveni – implicit, suplimentar -  și amantul ideal. Cele mai căutate meserii – de către doamnele singure, ori de cele neglijate de soții lor plictisiți - sunt cele de instalator, poştaş, electrician, zugrav.

Free!Când femeile – ”libere” - ajung deputați (anul – postbelic – 1921): ”Ziarul Epoca scria: Dra Kepirskova, deputat în parlamentul de la Praga, a prezentat un proiect de lege în Cameră prin care ea cere ca bigamia să fie obligatorie (!?) pentru toți bărbații mai tineri de 50 ani, motivat de faptul că este o discrepanță mare, statistic, între femei și bărbați – uciși în războiul abia încheiat. Această situație pune în pericol viitorul nației! Dșoara Alga Faratra i s-a asociat și a cerut mai mult: recunoașterea legală, necontrolată, a amorului liber.” („Glasul Bucovinei”, 8 martie 1921)