Cezar STRATON

Meniu.Medicul către pacient: – Aveţi o boală contagioasă extrem de rară, încă puțin cunoscută. O să fiţi mutat într-o rezervă separată şi acolo veţi mânca numai pizza şi clătite. –  Uauu! Ce fain! Şi astea mă vor ajuta să mă fac bine? – Nu știm, dar asta-i singura mâncare care încape pe sub uşă. Că nu ne-a mai schimbat guvernul mobilierul de dinainte de 1989...

Aşteptându-i pe barbari.”- Ce aşteptăm, în piaţă adunaţi?/Barbarii trebuie astăzi să vină./- De ce-n Senat e-atâta-ncremenire?/Fiindcă barbarii vor fi azi aici./La ce bun să mai dea legi, senatorii?/Dreptatea împărţi-vor barbarii, când sosesc./- De ce-mpăratul nostru în zori s-a deşteptat/şi stă la poarta oraşului, cea mare,/pe tronul său, solemn, purtând coroana?/Fiindcă barbarii vor fi azi aici./Şi împăratu-aşteaptă să-l primească/pe mai-marele lor./A pregătit să-i dea/şi-un pergament, în care sunt înscrise/demnităţi multe şi onoruri./- De ce consulii şi pretorii noştri/ieşit-au azi, în togile brodate, purpurii?/De ce şi-au pus brăţări cu ametiste,/inele din smarald strălucitor?/De ce şi-au luat cu ei toiege scumpe,/încrustate cu aur şi argint?/Fiindcă barbarii vor fi azi aici./Iar toate-acestea pe barbari îi orbesc./- De ce vrednicii retori nu vin, ca-ntotdeauna,/discursuri să rostească, să spună de-ale lor?/Fiindcă barbarii vor fi azi aici/şi nu le plac discursuri, elocinţă./- De ce s-o fi stârnit deodată atâta-ngrijorare/şi-mbulzeală? /(Ce-nnegurate chipurile sunt!)/De ce-ntr-o clipă, străzi şi pieţe s-au pustiit,/toţi întorcându-se, aşa de-ngânduraţi, spre casă?/Fiindcă e noapte-acum, iară barbarii tot n-au sosit./Şi solii noştri, abia întorşi de la hotare,/de veste-au dat că nu mai sunt barbari./Dar, fără barbari, acum ce-o să ne facem?/Aceşti oameni erau, oricum, o soluţie.” (Konstantinos Kavafis, Grecia, 1863-1933) – ”Aşteptându-i pe barbari”, din volumul "Konstantinos Kavafis, Poeme / Poemata", ediţie bilingvă, 2003, traducere de Elena Lazăr).

Poză.Asistenta intră isterizată în cabinetul doctorului: – Pacientul care tocmai a ieşit de la dumneavoastră a murit pe hol. – Mda, schimbă-i repede poziţia, să pară că tocmai intra.

Bețiv.Eşti beţiv atunci cînd: 1. Ai discuţii în contradictoriu cu obiectele din jur şi mai şi pierzi. 2. Trebuie să te ţii de asfalt ca să nu cazi de pe trotuar. 3. Serviciul te împiedică să bei destul. 4. Scaunul de la WC se loveşte repetat şi cu înverşunare de capul tău. 5. 24 de ore pe zi, 24 de beri într-o ladă – coincidenţă? S-o crezi tu! 6. Vezi mai bine dacă ţii un ochi închis. 7. Nenorocita aia de parcare s-a mutat mai încolo cît erai tu în cârciumă. 8. Cazi de pe podea. 9. Pe băieţii tăi îi cheamă Tuborg şi Heineken. 10. Auzi, ştii ce, dă-o-ncolo de masă de seară, 5 beri fac cît o friptură cu cartofi prăjiţi. 11. Ţânţarii încep să zboare aiurea după ce te-nţeapă pe tine. 12. Toată cârciuma te salută cînd intri înăuntru. 13. Ai impresia că cele patru grupe de alimente sînt cofeina, nicotina, alcoolul şi femeile. 14. Monica Tatoiu arată bine. 15. Nu-ţi recunoşti nevasta decît dacă te uiţi la ea printr-un fund de pahar. 16. Bestia aia de elefănţel roz iar te-a urmărit pân-acasă.

Obiceiuri.”După cinste și ospăț, nunul cel mare aprinde lumânările și le pune pe masă, apoi numește pe un gospodar bun de gură, care cunoaște bine pe fiecare nuntaș, ca să ”strige în pahar dulce”. Acestuia i se leagă mâna cu un ștergar și i se zice: vornic sau vornicel. Așa începe ”pripoiul”. Oaspeții care vin la pripoiu se numesc pripoieni. Vornicul vestește pripoienilor suma dăruită și continuă cu închinarea paharelor, zicând: ”Cu două paharele/Dulși, di miere/Și-o kilă de la Odobești/La pungă să ti gândești/Și la tineri să li dăruiești:/Macar o hârtie/De câte-o mie/Că-i ușoară la purtat/ Și nu-i grea la numărat!”. La cinstirea paharului dulce, ”pripoienii”, fiind cu chef, cântă: ”Paharel cu floricele/Cum te-ar be buzele mele/ Cele mici și subțârele/Ca și dunga la podele./Câtă lume-i pe sub soare/Nu-i ca mândra-măgitoare/ Și crâșma de-nșelătoare./Crâșma te-nșală să bei,/Mândra te-nghie s-o iei./Sus paharul până-n pod/Că mai este-un poloboc/Sus paharul până-n grindă/Mai este-o balercă-n tindă./Holercuță cu chiperi/Nu te beu de azi, de ieri.” (...) A doua zi dimineață, adică luni, mergeau nunii cei mari, cu scripcari, de-i sculau pe miri. Nuna cea mare o îmbrăca pe mireasă în cămeșă nouă și ”îi făcea cârpa”. Dacă mireasa a fost cinstită, se aducea soacra (mama miresei) cu scripcari și se punea la masă, să șadă pe o perină moale, prinsă în cornuri cu țâgaie roșie, iar dacă nu, atunci i se punea sub șezut o ragilă (unealtă de dărăcit – n.a.) – și se cinstea cu un pahar spart la fund. Cu timpul, acest obiceiu a fost cu totul părăsit.” (A. Bilețchi-Oprișanu, ”Din comorile neamului nostru”, Cernăuți, 1930). Dilemă. Ambiguitatea expresiei chipului feminin: orgasm sau...durere de măsele!?

Singur.Am găsit această scurtă, dar superbă poezie - semnată Fred Cogswell, poet canadian (născut 1917), nimeni nu mai ştie de el. Mi se pare frumoasă şi o  transcriu, aici: ”După ce m-ai părăsit am rămas/tăcut pe bolovanii suri/şi priveam în gol, în vreme ce un/surd şi mut copac/sta de vorbă cu vântul/fluturându-şi mâinile”.

Flux.”Ne-am aruncat în oceanul iubirii/Tu-sirenă, eu-corăbier!/Ne regăsim pe creasta fiecărui val, după strigăt./Aș merge de-a lungul unui țărm pustiu,/Însă Marea e toată amară, nu ține de sete./Vântul deznădejdii spulberă nisip în ochi/Și pe suflet,/Dar tot îți pot desluși urmele tălpii/Pe care ți-am strâns-o în palmă.” (Codrin Sezciuc, Slobozia).

Săruturi ”ucigașe”.Se știe, virusul rabiei se poate transmite omului, de la un animal bolnav. Turbat. De fapt, acel animal bolnav are tendința de a mușca, de a ataca, nu de a linge omul. Dar, ok, s-au constatat și cazuri în care rabia s-a transmis prin sărut, de la bărbat la femeie, ori invers.  Iar explicația este simplă: un bărbat bolnav de rabie dezvoltă o hiper-sexualitate imperioasă, convingătoare, atrăgătoare chiar, pentru eventuala parteneră. Dar, printre infecțiile transmisibile prin sărut se găsesc și câteva boli ”venerice”, precum gonoreea ori sifilisul. (mai ales dacă, în fierbințeala actului sexual sunt sărutate și alte zone decât buzele!). Există, din păcate, și contaminări ce chiar nu au vreo legătură cu sărutul drăgăstos: o cuminte fată de 22 de ani, o funcționară model, s-a îmbolnăvit de tuberculoză – o formă gravă, care i-a provocat decesul – deoarece avea mania de a suge creioanele de la birou... Or, acestea erau folosite și  de un coleg, bolnav de TBC... 

Justificări.” Faimosul statistician Seth Stephens-Davidowitz a relatat pentru ”The New York Times” că, pe Google, căutările pentru „căsnicie fără sex“ sunt mai multe decât pe orice altă temă legată de viaţa conjugală. În mod clar, multe persoane deplâng moartea erosului. Şi chiar şi mai multe, care îndeplinesc condiţiile de frecvenţă sexuală, nu sunt satisfăcute. Lamentările acestora ajung zilnic în căsuţa mea de e-mail: „Partenerul este interesat de corpul meu doar pentru a-1 penetra. La preludiu se poartă de parcă ar testa un automobil. De-abia urcă în pat, că îşi bagă genunchiul între picioarele mele şi verifică dacă sunt umedă. Am încercat de nenumărate ori să vorbesc cu el, cu blândeţe şi adu-cându-i laude, cu privire la ce îmi place şi la ce mă excită. Rezultatul: îmi spune că nu s-a plâns nimeni până acum. După ani în şir în care am auzit aceeaşi placă, cred că teama mea de singurătate a devenit mai puternică decât stima de sine." Willa continua să facă amor cu Brian, însă nu prea simţea nici satisfacţie, nici conectare. „Era ceva ce trebuia să fac, ceva mai puţin plăcut decât restul sarcinilor casnice. Apoi, într-o zi, mi-a trecut prin cap că poate nu detestam sexul în sine, ci detestam sexul cu soţul meu. Am ieşit în afara căsniciei pentru a-mi testa teoria. Şi, după cum îţi poţi imagina, avusesem dreptate." „Mi-ar plăcea să mă joc, să o iau încetişor, dar ea îmi apucă penisul şi şi-l bagă în vagin. Mă face să ejaculez, ca să termine cât mai rapid cu povestea asta“, mi-a mărturisit Gene. Ce măsuri ar trebui să ia aceşti parteneri nesatisfăcuţi?” (Esther Perel, ”Regândirea infidelității”).