Cezar STRATON

Grijă.”... în grija față de nefericirea altuia, în întunericul nopții și frigul iernii, printre cei goi și dezmoșteniții sorții – acolo trebuie să cauți iubirea.” (William Blake, 1757-1827)

Descoperire (salvatoare!?). ”Într-o bună zi, după ce vom fi supus – în sfârșit! – vânturile, valurile, mareele și gravitația, ne vom ocupa de energia dragostei. Atunci, pentru a doua oară în istoria omenirii, omul va fi descoperit focul!” (Pierre Teilhard de Chardin, 1881-1955)

Recrutare (după ocuparea Bucovinei de sovietici). Câtă tristeţe, dramă, ascunsă, delicat, sub cuvinte… Citiţi (e un text cules în 1975 de la Ursuleac Tănase, 78 de ani, din Hliboca, reg. Cernăuţi, şi publicat, evident, după 1990): „L-a-ntâi mai recruţii pleacă, / Merg părinţii să-i petreacă… / Dar pe mine, n-are cine – / Mama-i moartă de trei zile / Tata-i bătrân… şi nu poate / Că-l întreabă (ruşii – n.n.) şi-l socoate / Am un frate, da-i departe… / Nici scrisoarea nu-i răzbate. / Frunzuliţă de secară, / Hai, mândruţo, pân’ la gară / Şi mă-i petrece deseară. / Să vezi trenul cum ne cară. / Trenişor cu roate-nalte, / Nu ne depărta departe / Nu mă duce-n altă ţară, / Unde-i pâinea mai amară. / Nu-i amară de pelin. / Da-i amară de străin. / Acolo, nu ştiu pe nime. / Numa arma-i lângă mine…” P.S. Nimic de adăugat.

Vigilenţă.Ieri, cineva ne-a furat maşina. Mi-am întrebat nevasta dacă a văzut cumva cum arătau hoţii. Mi-a răspuns că nu, dar a notat numărul maşinii…

Mare.“Ne vom intensifica eforturile în străinătate, unde avem diaspora dezvoltată.“ (Alina Gorghiu)

Pe curând, pe niciodată. ”Cum n-aveam nimic mai bun de făcut m-am gândit să încep un text /de renunţare / întâi la tot ce am iubit în viaţa aceasta / şi abia mai pe urmă la tot ce am urât / ultima zăpadă anunţa pe-afară cele ce se petreceau / pe hârtia din faţa mea / de fapt un ecran luminos / poate chiar ultima lumină a ochilor mei / poate chiar becul care închidea cercul / început demult la Suceava cu un altul / în seara de august a unui an uitat / şi cum n-aveam nimic mai bun de spus lumii / m-am gândit să tac vreo două trei mii de ani / să-i pedepsesc aspru pe toţi aceia care nu m-au ascultat până acum / şi pe toţi aceia care nu ştiu ce-ar pierde dacă nu m-ar asculta // între timp zăpada se mai instaurase puţin / şi noaptea nu mai înainta / degeaba scriam eu cu litere pe ecranul aprins / degeaba lumina el în camera înecată în întuneric / noaptea stăruia de vreo două trei mii de ani / şi eu ştiam asta / atunci când toate se petrecuseră de multă vreme / tăceam cu mare convingere şi îndârjire // pe străzile goale ale nopţii de ianuarie / nu mai trecea nimeni / se supăraseră toţi și nu mai voiau să se manifeste / pentru nimeni / asta trebuie să fie mi-am spus şi am început să tac / numai aşa ca un exerciţiu de retorică perfectă / şi moarte clinică anticipată // dar între timp porniseră troleibuzele / şi salvările se grăbeau să salveze oameni / aşa că totul s-a amânat din nou / pe curând, pe niciodată.” (Nicolae Prelipceanu)

Partidului.”Eu Șoim al Patriei ți-am fost, / Iar azi te pup cu mult elan / Că aripi tu mi-ai dat și-un rost: / Să zbor din țară peste-ocean!” (Sorin Olariu, SUA) Târg(de sărutat!). Târgul de sărutat de la Hălmagiu este o veche tradiție a moților crișeni și a Țării Zarandului în general. Pierdut undeva în secolul în al XIX-lea, ”Târgul de sărutat” de la Hălmagiu a fost reamintit în perioada interbelică de fostul deputat Ion Rusu Abrudeanu, în lucrarea sa „Moţii, calvarul unui popor eroic, dar neîndreptăţit. Studiu istoric – politic” carte publicată în 1928. Vă redăm descrierea târgului: „De dimineaţă, nevestele tinere din 50-60 de sate, foarte frumos gătite şi cu cununile de mireasă pe cap, în grup de câte două-trei, însoţite de soacrele lor, încep a umbla prin târg şi cum întâlnesc rudenii şi cunoscuți, aleargă la ei şi îi sărută, iar aceştia le cinstesc cu bani, fiecare după cum poate și îl trage inima. Cu străinii sunt în mare rezervă, căci a rămânea nesărutată este cea mai mare ocară. Când însă nevestele sunt informate că nu vor fi refuzate, atunci ele sărută şi pe străin. După sărutat, nevasta primind cinstea, ea mulțumește închinând dintr-un ulcior cu vin. A nu bea, înseamnă a batjocori nevasta şi pe ai săi. Lucruri imorale şi certuri nu se nasc niciodată. Moralitatea şi ordinea o păstrează însuşi publicul, care controlează păstrarea bunelor moravuri. În privinţa originei acestui târg nu se ştie nimic precis. Oamenii s-au pomenit cu această datină şi o menţin din generaţie în generaţie. Tradiţia spune că târgul de sărutat din Hălmagiu datează de pe vremea năvălirei Turcilor, cari, străbătând până pe valea Crişului Alb, ar fi răpit o mulţime de femei crişene, dintre cari unele, scăpând din robie şi întorcându-se acasă, au sărutat pe toţi cunoscuţii pe cari i-au întâlnit, iar aceştia le-au cinstit pentru vrednicia şi dragostea lor faţă de limba și vatra strămoşească” scrie fostul deputat din perioada interbelică.” (apuseni.info)

Folclor. Folclorul nostru e marcat de un subtil bun-simţ, chiar când face aluzie la dorinţă, la sex. Iată câteva exemple. „La leliţa sub catrinţă / Este-un pui de veveriţă / Şi la mine-n cioricaşi/ Este-un pui de iepuraş; / Cum să facem mândră, noi, / Să-ntâlnim puii-amândoi?”. Ori: „Mândruliţa mea frumoasă! / Face-te-aş picior de coasă; / Ziua toată să cosesc / Şi noaptea să te iubesc!”. Sau: „Măi leliţă, drept îţi spui: / Când te-oi prinde, jos te pui! / Lăcăţica să-ţi descui, / C-o cheiţă şi c-un cui!”

Pârleaz. Ca să scurtezi drumul către o anume destinație, la țară se practicau cărările care traversau grădinile sau holdele de cereale și, astfel, ajungeai mai repede la destinație. Ca să mergi pe cărare trebuia să treci printr-un gard care de obicei era prevăzut cu un roștei (portiță) care permitea trecerea din drumul de țară, spre a regăsi cărarea din hotar. Pe aceste cărări circulau tot felul de oameni și copii, care erau mai mult sau mai puțin atenți să asigure închiderea roșteiului. Dacă roșteiul rămânea deschis, pe aici pătrundeau gâște, porci, oi sau vaci care stricau grădinile sau recoltele din dosul gardului. Pentru a evita aceste neajunsuri, roșteele spre cărările satului au fost înlocuite cu pârleazuri care permiteau trecerea oamenilor, dar opreau trecerea animalelor. Problemă rezolvată. În lumea satului „pârleazul” a primit și alte conotații, cum ar fi „a sări pârleazul” era o expresie folosită pentru încălcarea regulilor sau pentru fetele care într-un fel sau altul și-au pierdut virginitatea înainte de măritiș.

Post.Din punct de vedere religios, e clar că în zilele şi perioadele de post, precum şi la sărbători şi în preajma acestora, e necesară „înfrânarea soţilor de la împreunare”. Şi primul care explică asta este Sfântul Apostol Pavel, în Epistola Întâia către Corinteni. El menţionează că, în post, „bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu e stăpân pe trupul său, ci femeia. Să nu vă lipsiţi unul de altul decât cu bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării. Celor necăsătoriţi şi văduvelor le spun: bine este pentru ei să rămână ca mine. Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Că mai bine e să se căsătorească decât să ardă. Iar celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul: femeia să nu se despartă de bărbat! Iar dacă s-a despărţit, să rămână nemăritată, sau să se împace cu bărbatul său; tot aşa bărbatul să nu-şi lase femeia.”